Mateo Renzi este carismatic, energic şi vrea să schimbe Italia, pe care să o propulseze, din nou, la masa marilor decizii din Europa. După ani întregi de scandaluri, corupţie şi mizerie morală, Matteo Renzi vrea să vină cu un aer proaspăt. O demonstrează discursul spumos pe care l-a ţinut la începutul lunii iulie în plenul Parlamentului European.

Timp de şase luni, Italia va deţine presedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi Renzi s-a folosit de ocazia ivită. În condiţiile în care instituţiile europene sunt în plin proces de tranziţie, Renzi a vorbit ca un candidat la şefia Uniunii.

De ce a fost important discursul lui Renzi? La nivelul Uniunii am avut parte până acum de două curente: cel al austerităţii, impus de gândirea nemţească şi cel al euroscepticilor. Niciun alt politician nu a mai spus-o mai clar decât Renzi:

“Avem un Pact de Stabilitate şi de Creştere Economică. Avem stabilitate, dar nu şi creştere. […] Dacă Europa şi-ar face un selfie, atunci ar arăta precum o mătuşică bătrână şi plictisită.”

Renzi şi-a fixat, însă, o ţintă mult prea mare: vrea să fie un anti-Merkel. Şi vede preşedinţia Consiliului Uniunii Europene ca pe o oportunitate de a schimba curentul austerităţii. De multă vreme partidele politice din Italia au pus şomajul şi recesiunea pe seama consolidării fiscale impusă de Uniunea Europeană prin vocea germanilor.

Citiţi articolul în întregime în Adevărul!