Cu un an în urmă, Franţa prelua controlul Uniunii, iar preşedinţia lui Nicolas Sarkozy promitea a fi în centrul atenţiei populare. Printre criticile socialiste care îi erau adresate, cea mai marcantă era lipsa de apărare a modelului social european.

Un an mai târziu, recesiunea a trecut pe aici, şi se vorbeşte din nou de social. În afara dosarului climatului, preşedinţia suedeză şi-a făcut o prioritate din lupta împotriva crizei economice globale. Intenţionează şi să pregătească cât se poate mai bine noua strategie de la Lisabona pentru creşterea economică şi forţa de muncă. Aceasta ar trebui să fie adoptată în timpul preşedinţiei spaniole, în 2010.

În acest context, întrebarea pare de neocolit : poate modelul social suedez ajuta cele 27 de state membre ale UE să iasă din criză ? Nu este de asemenea o mare oportunitate pentru Suedia să strălucească ... şi să facă uitată cât mai curând posibil, o preşedinţie cehă dezastruoasă ?

În ultimii douăzeci de ani, ceea ce noi numim "modelul scandinav" a inspirat mai mult sau mai puţin politicile sociale din câteva ţări (Belgia, Franţa, Germania ...), fără totuşi ca acestea să reuşească să recreeze "paradisul" suedez. În Suedia, rata de ocupare a forţei de muncă era de 73% înainte de criză, dincolo de 70%, obiectivul stabilit la Lisabona în 2000. 71.5% dintre femei exercită o activitate profesională, faţă de numai una din două în Belgia. Un panaceu ? "Este prea devreme pentru a evalua cum va rezista crizei acest model", spune Ernst Erik Ehnmark, raportor la Comitetul Economic şi Social european. Industria auto suedeză (Volvo, Scania) nu a scăpat de cutremurul economic.

O transplantare imposibilă

Mai fundamental, transplantarea modelului scandinav pe politicile sociale din statele membre este pur şi simplu imposibilă, judecă Felix Roth, cercetător la CEPS, o celulă de gândire cu sediul la Bruxelles." Pentru că, spune el, acest sistem necesită mari cheltuieli sociale, asociate de multe ţări cu performanţe economice diminuate." Banii investiţi în social defavorizează sectorul învăţământului, după spusele acestora, de resursele necesare pentru a instrui muncitori calificaţi, cei care nu rămân şomeri. Nu e deci util de a încerca modelul de exemplu în Marea Britanie, unde legile pieţii au prioritate faţă de statul bunăstării. Sau în majoritatea noilor state membre, pentru care acest sistem este prea scump.

Şi totuşi, departe de a fi un asistanat, forţa suedezilor este de a fi reuşit să creeze un cerc virtuos. Munca produce bogăţie care, reinvestită în formarea profesională, creează muncă. Economistul Pierre Reman (UCL) recensează o rată de sindicalizare de 80%, o politică salarială definită de cooperarea între patroni şi sindicate, şi mai ales un stat social activ în care şomerul este "activat", ori de câte ori este nevoie. Adaptarea este cuvântul-cheie.

Această "flexisecuritate" (de multe ori asociată cu Danemarca) îşi are preţul: o fiscalitate deosebit de ridicată. Deci, în Belgia sau oriunde bugetele sunt limitate, crearea unui astfel de model pare a fi imposibilă. Ce putem aştepta de la Suedia în aceste şase luni ? "Să coloreze într-o notă socială o strategie de la Lisabona acum orientată spre problemele climatice", oftează Ernst Ehnmark.

Gery Coomans, un expert pe lângă Comisie, nu crede nici el să fi venit era europeană a modelului scandinav. "În timp de criză, să te gândeşti la a implementa o astfel de politică este mai mult o rugăciune. Acum este timpul reflexelor protecţioniste naţionale". Şi pentru a-l cita pe Roosevelt şi Obama: "Don't waste the crisis" (nu irosiţi criza n.t.). Trebuie să profităm de criză... Iar deocamdată Europa a lăsat să treacă ocazia.