O ocazie unică

"Ieri Tunisia, astăzi Egiptul, mâine Algeria, Iordania, Yemen? Nimeni nu poate prezice direcţia valului de proteste care se ridică în lumea arabă, de la căderea preşedintelui Ben Ali pe 14 ianuarie", scrie Jacques Hubert-Rodier în Les Echos. Potrivit editorialistului, "această mişcare cu accente de revoluţie democratice, precum cele cunoscute de Europa în secolul al XIX-lea, a luat prin surprindere Uniunea Europeană, dar şi America".

Şi, în timp ce "de mai multe zile, Barack Obama a fost forţat să-şi reevalueze în mod sfâşietor strategia faţă de aliatul egiptean", "Europa nu trebuie să rămână absentă", chiar dacă importanţa ei - politică şi economică - în regiune este redusă, şi chiar dacă "Uniunea pentru Mediterana, dragă lui Nicolas Sarkozy, a fost un eşec", ea nu trebuie totuşi să renunţe. În acest 31 ianuarie, aminteşte Rodier, "la Bruxelles, cei Douăzeci şi Şapte, împreună cu şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, se vor întâlni pentru a confirma voinţa lor de a trimite un semnal pozitiv Tunisiei. Ceea ce este însă insuficient faţă de aspiraţiile popoarelor aflate de cealaltă parte a Mediteranei".

Putem şterge "ruşinea europeană"?

Ori, adaugă el, "Europa nu poate rata această întâlnire. Ea a reuşit să se mobilizeze după căderea zidului Berlinului. De ce nu astăzi? Apelul din acest sfârşit de săptămână al lui David Cameron, al Angelei Merkel şi al lui Nicolas Sarkozy, pentru o schimbare de regim în Cairo, în întâmpinarea cererilor legitime ale egiptenilor, este un prim pas în direcţia cea bună. Dar trebuie să facem mult mai mult, alături de America - şi nu ca un rival - pentru a ajuta popoarele în perioada post-Ben Ali, şi poate în perioada post-Mubarak".

Această iniţiativă va fi ea suficientă pentru a şterge ceea ce El País descrie ca fiind "ruşinea europeană"? "*UE a rămas tăcută în faţa abuzurilor prelungite ale autocraţiilor nord-africane*, în loc de a susţine dispoziţiile articolului 21 din Tratatul de la Lisabona [universalitatea drepturilor omului] şi Strategia europeană de securitate 2003 [buna guvernare din ţările limitrofe UE]". "Comportamentul Uniunii Europene în ultimele luni faţă de încălcările sistematice ale drepturilor omului [în aceste ţări] indică faptul că a pierdut orice ataşament faţă de valorile pe care pretinde să le întruchipeze" şi "orice idee clară a intereselor ei".

După ce a criticat atitudinea "ruşinoasă" a Franţei faţă de "Revoluţia de iasomie" şi cea "insolentă" a Italiei şi Spaniei, interesate doar de menţinerea cooperării în domeniul controlului migraţiei, El País compară poziţia UE cu cea adoptată de către Statele Unite, care "au invitat forţele armate ale ţărilor în criză să respecte populaţia civilă şi a pus presiune asupra autorităţilor pentru ca acestea să iniţieze reforme semnificative". Dacă astfel Statele Unite şi-au recuperat statutul lor de "putere liberală", conchide El País, "UE este pe cale de a şi-o pierde".

O analiză geopolitică a bazinului Mediteranei

În linia întâi, ca şi Spania, Italia se preocupă de faptul UE rămâne spectatoare la o situaţie care o priveşte mai mult decât s-ar putea crede. Astfel, scrie Guido Rampoldi în La Repubblica, "dintr-o dată ne aflăm din nou în linia întâi în Europa, în faţa unor ţări arabe zguduite de schimbări radicale şi un Orient Mijlociu unde negocierile de pace ar putea eşua". În acelaşi ziar, Lucio Caracciolo consideră că revolta "ar putea schimba graniţa noastră meridională în mai bine, aducând-o mai aproape de idealurile noastre de libertate şi democraţie, şi realizând promisiunile de dezvoltare care fuseseră subminate de lăcomia elitelor post-coloniale".

Deci, pentru a nu se închide într-o logică pur contabilă a Mediteranei, Joschka Fischer îndeamnă astfel UE să creeze condiţiile politice pentru ca Mediterana să devină un adevărat partener şi nu doar un bazin al PIGS (Portugalia, Italia, Grecia, Spania, statele cu probleme financiare ale Europei). "Statele membre UE mediteraneene sunt zdruncinate, iar în acelaşi timp pe malul de sud se anunţă mari schimbări. Ar fi timpul ca Bruxelles şi marile capitale europene să ia în considerare Mediterana din punct de vedere geopolitic, şi nu numai fiscal", scrie fostul ministru german de externe într-un articol publicat printre altele de Der Standard din Viena.

"Dacă europenii continuă să se ocupe în primul rând de ei-înşişi şi să ţină discuţii de contabili, ei vor rata oportunităţi", scrie Fischer: "întrucât în spaţiul mediteranean se anunţă decizii care vor afecta în mod direct securitatea în Europa. Dacă europenii se lasă ghidaţi de zgârcenie şi de orbire strategică, atunci nota va fi sărată şi mai ales mai periculoasă".

Din Est

Ca un parfum de 1989

În Europa Centrală şi de Est, există puncte comune între evenimentele care zguduie Africa de Nord şi cele care au schimbat destinul ţărilor din fostul bloc comunist în 1989. "Vor libertate, vor o viață mai bună. Adică, pentru ceea ce am luptat și noi în urmă cu 20 de ani", scrie astfel Adevărul. "Să trăim ca-n Occident. Să avem ce au cei din Vest. Și ni s-a dat. Iluzia unei vieți mai bune, sub forma unui telefon mobil, a unui televizor color cu 110 programe și a unei case pentru care vor plăti și copiii noștri. Avem de toate, însă ceea ce avem este cumpărat cu bani împrumutați", avertizează totuşi cotidianul român, pentru care "în Africa, marile companii au descoperit o nouă oază de profituri. După ce au pus lanțuri prin Europa de Est, se pregătesc acum pentru continentul negru". Gazeta Wyborcza denunţă la rândul ei politica cu două viteze aplicată în occident faţă de regimurile autoritare din Africa de Nord şi Cuba sau în Europa de Est: "cum se face că ne facem atât de puţine griji despre deţinuţii politici din Egipt şi Tunisia şi atât de multe despre cei câţiva din Cuba şi Belarus?" se întreabă astfel cotidianul polonez. "În Europa de Est, obstacolele în calea democraţiei sunt aceleaşi ca în Africa de Nord, dar nu renunţăm aşa de uşor. Ar trebui să ne gândim la această disproporţie, nu atât pentru a găsi vinovaţi cât pentru a învăţa lucruri despre noi înşine", consideră cotidianul polonez, care totuşi nu crede că "Egiptul va putea repeta tranziţia de la autoritarism spre democraţie după modelul polonez, grecesc, spaniol, sud-african sau chilian".