Ungaria nu a avut noroc pentru începutul mandatului său de preşedinţie turnantă a Uniunii Europene. Impozitul său cu efect retroactiv aplicat unui anumit număr de multinaţionale a generat polemica. Iar crearea unei autorităţi de control al presei a suscitat critici.

O "*restricţie inacceptabilă a libertăţii prese**i*", se indigna în decembrie Hans van Baalen, parlamentar european membru al partidului olandez VVD (liberali). El considera că UE ar trebui să verifice dacă legea era sau nu contrarie drepturilor fundamentale europene. Iar potrivit cancelarului german Angela Merkel, Ungaria ar trebui să respecte "*normele şi valorile UE*".

Indiferent de felul cum se va termina această afacere, este interesant de constatat că politicienii de toate orientările se întorc spre UE pentru a pune la punct Ungaria.

Ori UE nu a fost creată oare pentru a favoriza integrarea economică? Calculele sunt foarte simpliste. Nu se pot schimba şi pieţele şi drepturile omului. Ziarele britanice şi franceze sunt şi ele confruntate cu măsurile restrictive maghiare, subliniază comisarul european Neelie Kroes.

Importanţa jurisprudenţei de la Strasbourg

Acest episod arată că, în UE, de mult timp nu mai este vorba doar de piaţă comună. Exemplele abundă: astfel, libera circulaţie a persoanelor constrânge serviciile naţionale de imigraţie să coopereze. Trebuie efectiv evitate cererile de azil multiple. Când intri în UE prin Spania, nu poţi depune aici o cerere de azil. Trebuie să te întorci la Madrid şi să demarezi o procedură acolo. Asemenea convenţii se bazează în întregime pe încrederea reciprocă, pe convingerea că primirea rezervată celor care cer azil este convenablă şi că procedura este de calitate.

Problema este că această încredere este uneori prost plasată. Se aude, mai ales, că tratamentul celor care cer azil în Grecia nu mai este de mulţi ani satisfăcător. Putem închide ochii un anume timp, dar mai devreme sau mai târziu, situaţia degenerează. Încălcările legii de acolo se traduc prin probleme aici şi ne întoarcem apoi, aşa cum este în cazul maghiar, spre UE, pentru a remedia situaţia.

Din acest punct de vedere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg est un punct de sprijin. O asemenea afirmaţie poate părea evidentă. Această curte este dotată cu o expertiză juridică şi poate emite decizii constrângătoare privind cele 47 de state europene în anumite afaceri legate de drepturile omului.

În cadrul Uniunii Europene, această jurisprudenţă de la Strasbourg primeşte o semnificaţie suplimentară. Dacă această Curte constată că un membru al UE înfrânge sistematic minimul european, colaborarea din interiorul Uniunii începe să se strice. Fenomenul s-a produs în 21 ianuarie 2010 în afacerea M.S.S.: CEDH a considerat că celelalte state membre nu mai erau autorizate să-i trimită pe cei care cer azil înapoi în Grecia atâta timp cât procedura grecească de azil lasă de dorit.

O politică europeană credibilă în materie de azil

Această decizie nu numai că oferă o protecţie celui care depune o plângere, dar el incită şi la ameliorarea situaţiei. Dacă UE ia acest mesaj în serios, atunci putem întrezări o politică europeană credibilă în materie de azil politic. Iar în cazul în care mesajul de la Strasbourg nu ar fi fost auzit, cel de la Luxemburg a avut ecou. Curtea Europeană de Justiţie se apleacă şi ea, în prezent, asupra calităţii procedurii de azil în Grecia. Nu am putea fi mai clari decât atât. CEDH şi Uniunea Europeană se completează.

O cooperare europeană eficace nu poate exista fără o bună protecţie a drepturilor omului. Aceasta explică şi de ce este exclus ca o ţară să integreze UE dacă nu a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Este la fel de inimaginabil ca un stat membru al UE să denunţe această convenţie. Un asemenea gest nici nu ar avea de altfel mare sens în măsura în care drepturile omului se regăsesc în ansamblul dreptului Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, adeziunea UE la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o decizie luată de statele membre ale UE în cadrul Tratatului de la Lisabona, consfinţeşte semnificaţia pe care o are această convenţie pentru UE.

Nici un guvern nu apreciază să fie judecat şi nici unei personalităţi politice nu-i place să-şi vadă limitată marginea de manevră însă, în definitiv, fiecare ţară are totul de câştigat dintr-o protecţie juridică europeană bine concepută. A formula critici exagerate faţă de Curtea de la Strasbourg nu aduce nimic bun.