Mai întâi a fost guvernul suedez, cel care a anunţat pe 3 octombrie că va recunoaşte statul Palestinei, şi oficial a făcut asta pe 30 octombrie. Apoi a venit Parlamentul Britanic: într-un vot introdus de laburişti pe 13 octombrie, parlamentarii Marii Britanii au votat cu 274 pentru, faţă de 12 împotrivă, recunoaşterea Palestinei. Câteva zile mai târziu, pe 16 octombrie, socialiştii spanioli au introdus o propunere pentru a rezoluţie de recunoaştere a statului palestinian.

Decizia guvernului suedez nu a fost improvizată, nici nu a apărut într-un vid. Noul ministru de Externe, Margot Wallström, a fost comisar european şi vicepreşedinte al Comisiei Europene între 2004 şi 2009. Prin urmare, ea era conştientă de poziţia Uniunii Europene referitoare la această problemă şi a ştiut care vor fi consecinţele deciziei unilaterale a Suediei.

Ceva similar se poate spune despre Parlamentul britanic: Marea Britanie nu este numai una dintre ţările care a demonstrat Israelului cel mai mult sprijin, dar este, de asemenea una dintre ţările cele mai sensibile la terorismul jihadist. Faptul că Ed Miliband, liderul opoziţiei într-o ţară cu un loc permanent în Consiliul de Securitate, a cerut recunoaşterea unilaterală arată că este tot mai puţin favorabil climatul european pentru guvernul israelian. Spania oferă mai multe dovezi ale acestei tendinţe: a găzduit Conferinţa Internaţională Israel-Palestina Pace în 1991 şi a continuat să fie puternic implicată în eforturile de mediere pentru a aduce pacea în regiune de atunci.

Israelul a trăit întotdeauna sub o ameninţare existenţială. Uneori, ameninţarea a venit de la ostilitatea vecinilor săi arabi, care au fost înclinaţi să îi nege existenţa, şi Israelul nu a ezitat să se răzbune cu război. O altă ameninţare a venit de la terorismul practicat de Hamas şi organizaţiile afiliate, care au presărat Israelul cu atentate sinucigaşe. În cele din urmă, a existat negarea Holocaustului a preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi decizia simultană a Iranului de a dezvolta un program nuclear militar.

Israelul nu a reuşit să realizeze că simpatia internaţională pentru cauza sa era în scădere

Israelul şi-a învins vecinii săi militar, a stopat eficient atacurile teroriste pe teritoriul său, şi a reuşit obţinerea unităţii comunităţii internaţionale (inclusiv China şi Rusia) pentru a forţa Iranul să suspende programul de îmbogăţire a uraniului. Dar chiar aşa cum a câştigat aceste victorii, Israelul nu a reuşit să realizeze că simpatia internaţională pentru cauza sa era în scădere, în timp ce sprijinul pentru palestinieni era în creştere.

Ultima campanie militară israeliană în Gaza, cu dezastruosul bilanţ al victimelor civile pe care l-a lăsat în urma sa, a fost picătura care a umplut paharul răbdării în multe cancelarii europene. Guvernele europene, şi până şi foarte pro-israelianul guvern american, s-au săturat să apere ceva ce nu poate fi apărat. Supărării faţă de Israel pentru excesele sale din Gaza i se alătură acum construcţiile de case în colonii şi confiscarea de pământuri în Cisiordania, o măsură care arată impunitatea guvernului lui Netanyahu, convins că îi ştie el pe europeni şi că poate să facă orice vrea cu ei.

Israel uită însă ceva esenţial: că pierderea legitimităţii internaţionale este tot atât sau mai periculoasă decât toate aceste ameninţări existenţiale. În mintea multora, Israel, de mult timp, în privinţa comportamentului faţă de palestinieni, a depăşit limitele, situându-se de aceeaşi parte cu Africa de Sud a apartheidului. Acum, aceste atitudini, critice în privat dar tăcute în public, apar, devin cunoscute şi se transformă în politici de recunoaştere unilaterală a Palestinei.

Având o falsă senzaţie de securitate, Israelul nu pare să-şi dea seama de schimbarea percepţiei opiniei publice europene şi de consecinţele ei. Dar adevărul este că i se cam termină timpul şi că, dacă va continua aşa, va termina fiind o ţară paria, izolată. Recunoaşterea unilaterală a statului palestinian de către unele state membre UE nu prea va schimba jocul – fostele semnatare ale Pactului de la Varşovia, precum Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Malta, Polonia şi România, precum şi altele cum ar fi Ciprul şi Islanda, au recunoscut deja statul palestinian fără vreo consecinţă reală pentru Israel. Dar tendinţa în creştere a recunoaşterii Palestinei ar putea indica epuizarea unui punct cheie din arsenalul israelian: legitimitatea internaţională.