Opinion, ideas, initiatives Europa şi criza refugiaţilor

N-ar trebui să ne închidem în frontierele noastre

În faţa sosirilor masive de emigranţi şi de refugiaţi, Uniunea Europeană ar trebui să implementeze o politică de primire şi de azil coerentă şi flexibilă, să întărească cooperarea şi iniţiativele de pace din ţările aflate în conflict, sugerează politologul Jose Ignacio Torreblanca.

Publicat pe 22 aprilie 2015 la 22:21

Este de înţeles faptul că, în criză, emoţiile sunt cele care conduc. Însă a te lăsa dominat de frică poate fi şi mai periculos decât sunt de exemplu persoanele care ameninţă atât stilul nostru de viaţă cât şi libertăţile noastre.
După atacurile din Paris, din redacţia Charlie Hebdo, şi comunitatea evreiască, numeroşi sunt cei care au cedat tentaţiei de a amesteca lupta împotriva terorismului, pentru controlul frontierelor, lupta împotriva imigraţiei clandestine dar şi integrarea minorităţilor etnice şi religioase. Preşedintele francez François Hollande a declarat război grupului Statului Islamic (EL), de pe puntea unei nave port-avion, chiar dacă rolul organizaţiei în atacul purtat împotriva Charlie Hebdo încă nu a fost dovedit: şeful opoziţiei, Nicolas Sarkozy, a cerut suspendarea acordurilor Schengen, chiar dacă toţi teroriştii erau de fapt cetăţeni francezi.
Acum că situaţia este mai calmă a venit momentul să distingem problemele şi să căutăm soluţiile, începând, de exemplu, cu lupta împotriva terorismului. Pentru a stopa jihadiştii, sunt necesare mai multe fonduri şi o mai bună coordonare între ţările europene, dar şi o politică externă demnă de acest nume.
Vecinătatea noastră apropiată, un spaţiu esenţial pentru securitatea şi prosperitatea noastră, este pe cale să se dezintegreze, sub ochii noştri. Frontierele noastre, mai ales cele dinspre Mediterana, sunt pe cale să se transforme în supape pentru disperarea milioanelor de persoane care fug de conflicte şi de sărăcie. Acest flux nu se va întrerupe şi, pentru a-l gera, e nevoie de mai mult decât nişte misiuni de salvare a migranţilor.
La începutul secolului, politica externă europeană a făcut paşi importanţi înainte, însă în ultimii ani ne-am oprit şi chiar am făcut paşi înapoi. A venit momentul să reluăm această iniţiativă şi să dotăm odată pentru totdeauna Uniunea Europeană cu o forţă militară care să poată preveni conflictele dar şi să continue să le rezolve. Politica externă europeană trebuie să se poată baza pe trei piloni: diplomaţiei şi domeniului apărării trebuie să li se adauge o politică de colaborare şi de dezvoltare care să se adreseze ţărilor vecine, şi care dispune de mijloace suficiente.
Avem nevoie urgentă şi de o politică de azil demnă de acest nume, ca şi de mijloace de reacţie eficiente la frontierele noastre. Potrivit agenţiei europene Frontex, în 2014, în Uniunea Europeană au încercat să intre ilegal 270 000 de persoane. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat cu cele trei milioane de refugiaţi sirieni, ne putem imagina cu uşurinţă ce s-a putea întâmpla dacă Ucraina s-ar înfunda şi mai puternic în criză, şi dacă o mare parte din cele 43 de milioane de locuitori ar decide să-şi caute un refugiu în Europa.
Dacă nu stabilizăm zona care ne înconjoară, vom fi obligaţi să ridicăm ziduri din ce în ce mai înalte, cu sute de milioane de imigranţi ilegali şi cu refugiaţi politici care rătăcesc în interiorul Uniunii fără nicio perspectivă de a se întoarce în ţara lor. Chiar dacă acest lucru vi s-ar putea părea contradictoriu, în ziua în care vom avea o forţă europeană de pace, judecători, poliţişti, diplomaţi în ţările vecine - din Ucraina în Tunisia trecând prin Libia şi Cisiordania - vom putea spune că lucrurile au evoluat în bine.
Această sarcină dificilă cere mai multă Europa, nu mai puţină. Însă, mai ales, un angajament ferm din partea liderilor europeni. Uniunea nu se bucură de o mare popularitate în ultimul timp, şi poate că din această cauză responsabilii politici nu sunt gata să admită în faţa opiniei publice că problemele timpurilor noastre nu pot fi rezolvate la nivel naţional. Nimeni nu mai apără tema integrării europene ca instrument al păcii, securităţii şi prosperităţii, în timp ce întoarcerea la suveranitatea naţională şi fronda împotriva libertăţii de mişcare au devenit platformele comune ale xenofobilor.
Din motive economice şi demografice, dar şi pentru a apăra principiile şi valorile sale, Europa are nevoie de o revizuire completă a politicilor sale migratoare. Frontierele europene trebuie să fie suple, transparente, dar şi sigure în acelaşi timp, pentru a încuraja fluxurile migratoare care pot aduce beneficii şi îi pot descuraja pe cei care ne ameninţă. Mai mult, trebuie să creăm condiţii pentru ca refugiaţii care au mijloacele necesare să aibă posibilitatea de a se întoarce în ţara lor de origine, contribuind astfel la dezvoltarea ei. Când frontierele se închid însă ermetic, dimpotrivă, oamenii sunt prinşi în capcană pe cele două fronturi iar fluxurile migratoare sunt gestionate de ganguri de traficanţi.
Ultimul sector însă unde Europa trebuie să se arate inflexibilă este cel al liberei circulaţii. Pentru a supravieţui ca proiect politic şi cetăţenesc, ea trebuie să apere această libertate, căci fără ea nu ar fi decât o zonă de liber schimb. Dacă cedăm în acest punct, Europa nu va mai avea sens. Insă aici este vorba de o dezbatere internă, care nu are nicio legătură cu terorismul. Dacă nu vom reuşi să separăm aceste problematici, nu vom avansa în niciuna din ele.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect