Când suedezele zic Nu

În timp ce la Londra are loc procesul în vederea extrădării co-fondatorului Wikileaks, Julian Assange, spre Suedia, unde este acuzat de agresiune sexuală şi viol, cazul provoacă o dezbatere majoră despre problema consimţământului sexual.

Publicat pe 8 februarie 2011 la 15:49

"A discuta" se spune "prataomdet" în suedeză. Acesta este cuvântul momentului. Este peste tot, a invadat micro-mesageria Twitter, blogurile, coloanele ziarelor, emisiunile de radio şi de televiziune. El rezumă dezbaterea care a cuprins societatea suedeză în ultimele săptămâni cu privire la limitele acestei "zone gri" sexuale ale cărei meandre se pierd între două persoane în misterul unui dormitor.

Un uragan numit Johanna

Johanna Koljonen este cea care a adus furtuna. Pe data de 14 decembrie 2010, această jurnalistă independentă, obişnuită a paginilor şi emisiunilor culturale în Suedia discută pe Twitter de cazul Julian Assange. Fondatorul Wikileaks este atunci în primele pagini din presa mondială - două suedeze au depus plângeri împotriva lui acuzându-l de viol, agresiune sexuală şi coerciţie.

Un corespondent îi răspunde lui Johanna Koljonen că, văzut din Marea Britanie, cazul Assange este considerat ca o eroare judiciară în detrimentul australianului. La 18h07, Johanna Koljonen îi întoarce un mesaj un pic mai personal : "Adevărul este că m-am aflat într-o situaţie similară, dar eram prea naivă ca să înţeleg că aş fi putut cel puţin impune o limită...". Dezbaterea continuă şi, o jumătate de oră mai târziu, Johanna revine asupra subiectului, de data aceasta destul de explicit. "Sunt de fapt un pic şocată să-mi dau seama că abia acum înţeleg că am trăit eu-însumi o experienţă de "sex prin surpriză"".

Şi de acolo, ea povesteşte, în tranşe de câte 140 de caractere de text, experienţa ei : o noapte se culcă cu un bărbat, din proprie voinţă, dar a doua zi dimineaţă, el profită de starea de semi-somn pentru un alt raport "cu regulile schimbate", adică fără prezervativ. Când ea îşi dă seama, nu îndrăzneşte să-l întrerupă. Exact situaţia în care a ajuns una dintre cele două suedeze care au depus plângeri împotriva lui Julian Assange. Dar Johanna explică că ea nu s-a plâns. "Deoarece nu înţelesesem că aveam dreptul la limite absolute [...] la o limită şi cu un bărbat cu care mă culcasem deja".

Newsletter în limba română

Teoria bulgărelui de zăpadă

De aici, dezbaterea se încălzeşte. Johanna Koljonen primeşte rapid mesaje amicale care o felicită pentru curajul ei, deoarece îndrăzneşte să povestească. Maşinăria este pornită, mărturisiri similare dau năvală pe Twitter. În următoarea oră, o strategie se schiţează în grup, unde se numără mulţi jurnalişti. Primele douăsprezece voluntare îşi vor asedia redacţia pentru a publica, în lunea de după, mărturisiri personale despre această coborâre în zona gri. Efect bulgăre de zăpadă garantat.

De atunci, nu mai se opreşte. Agresiune sau nu ? Există o "zonă gri", unde este dificil de ştiut dacă este vorba de agresiune sau doar de o experienţă sexuală neplăcută ?

Dezbaterea a luat mai multă amploare în Suedia întrucât a intervenit după un fapt-divers care a zguduit ţara în 2009 [un elev a fost condamnat pentru violul unei colege de clasă pe baza mărturiei acesteia, dar consătenii s-au mobilizat în favoarea sa, până când acesta a violat altă fată]. Ca şi în cazul Assange, bănuiala este aţintită asupra victimei, în timp ce autorul prezumat al delictului - un om popular în ambele cazuri - beneficiază de un sprijin orbesc.

În acest context trebuie plasată dezbaterea actuală, care nu are statut juridic. "Un Nu este un Nu peste tot, dar ceea ce este interesant sunt situaţiile în care am fi vrut să spunem nu, dar am lăsat lucrurile să se petreacă, pentru că eram îndrăgostite, timide, recunoscătoare, impresionate, beate sau prea obosite pentru a discuta", explică Johanna Koljonen pentru Le Monde.

Pe când o lege a consimţământului ?

Göran Rudling, un blogger foarte activ, militează pentru introducerea unei legi asupra consimţământului, unde partenerii vor trebui să-şi exprime clar intenţiile. "Un bărbat nu poate înţelege un nu care nu a fost niciodată exprimat. Eu zic că nu există nicio zonă gri. Un nu trebuie să fie exprimat în cuvinte sau gesturi. Astăzi, legea suedeză se aplică dacă există viol, violenţă, sau ameninţare. Caricaturizând, s-ar putea spune că legea consideră că femeile vor sa facă dragoste tot timpul, până când spun nu, ceea ce este absurd, deoarece ele trebuie să demonstreze că au spus nu".

Acest lucru explică pentru el că, în ciuda aparenţelor, tribunalele suedeze au adeseori dificultăţi pentru a judeca violurile. Problema, pentru Göran Rudling, este că oamenii nu cunosc diferenţa între dorinţă şi consimţământ. "Putem consimţi la ceva ce nu vrem, spune el pentru a-şi justifica militantismul. Indiferent de motiv, dacă o femeie nu rezistă sau nu spune nu, ea consimte. Astăzi, bărbaţii se străduiesc să nu audă nu. Cu o astfel de lege privind consimţământul, ei vor trebui să se străduiască să obţină un da".

De la început, Johanna Koljonen a pus degetul pe un paradox : în această ţară atât de egalitară ca Suedia, unde feminismul este foarte răspândit, unde femeile au câştigat mai mult decât oriunde lupta pentru dreptul la respect, cum pot exista atâtea neînţelegeri ? Răspunsul său : "Trebuie să te exprimi".

În cazul Assange, două femei tinere îi reproşează fondatorului Wikileaks de a se fi culcat cu ele fără prezervativ. În ambele cazuri, Julian Assange neagă orice agresiune, declarând că relaţia era consimţită iniţial. Pe baza acestei neînţelegeri, şi pentru că cele două suedeze au fost târâte prin noroi, în special pe Internet - pe tema "au primit ce au meritat" - dezbaterea s-a înflăcărat în Suedia. Julian Assange el-însuşi a pus ulei pe foc, acuzând Suedia de a fi "Arabia Saudită a feminismului".

Suedezii sunt ei victimele unui anume mit suedez ? În „Vară cu Monica” (1952), Ingmar Bergman a filmat-o pe tânăra Harriet Andersson, cu o sexualitate foarte liberă, scăldându-se goală : scena a consolidat ideea unui anume "păcat suedez", care subînţelege că o femeie liberă este o femeie uşoară. Totuşi, "Vară cu Monica" ar trebui să fie revăzut şi ar trebui reinterpretat planul îndelungatei priviri ale eroinei spre cameră, atunci când se pregăteşte să se culce din nou cu un bărbat pe care tocmai îl părăsise.Această privire fusese numită de Jean-Luc Godard "cel mai trist plan din istoria cinematografiei".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect