Alegeți o limbă
Renegarea multiculturalismului sponsorizat de stat, de către prim-ministrul britanic David Cameron, era de mult timp prevestită. El are dreptate atunci când spune că multiculturalismul este dezbinător şi coroziv. Şi totuşi, el nu ar trebui să arunce asupra toleranţei vina problemelor multiculturalismului. De-a lungul discursului său, ţinut în 5 februarie cu ocazia unei conferinţe de securitate în München, el a susţinut greşit că toleranţa este de vină atât pentru eşecul multiculturalismului cât pentru amplificarea terorismului islamic. "Sincer, avem nevoie de mult mai puţină din această toleranţă pasivă din ultimii ani şi de mult mai mult liberalism activ, musculos", a spus Dl Cameron.
Dar ce înseamnă "toleranţă pasivă" ? Toleranţa este orice în afară de pasivă. Toleranţa cere curaj, convingere şi o dedicare libertăţii - caracteristicile esenţiale ale unui ethos public încrezător şi activ. Toleranţa susţine libertatea de conştiinţă şi autonomia individuală. Ea afirmă principiul neamestecului în viaţa personală a oamenilor, în aderarea lor la anumite convingeri şi opinii. Şi în măsura în care o acţiune nu-i afectează pe ceilalţi sau nu le încalcă autonomia morală, toleranţa cere de asemenea eliberarea de constrângeri asupra comportamentului în scopul exercitării autonomiei individuale. Din această perspectivă, toleranţa reprezintă măsura în care credinţele şi comportamente oamenilor nu sunt supuse interferenţelor sau restricţiilor politice şi instituţionale.
Toleranţa, un pas spre ciocnirea ideilor...
Nu este uşor a fi tolerant. Trebuie o anume voinţă de a tolera puncte de vedere considerate neplăcute, şi o disponibilitate pentru acceptarea faptului că nici o idee nu ar trebui să fie dincolo de orice îndoială. A tolera convingeri care sunt ostile faţă de ale noastre necesită o anume măsură de încredere în convingerile noastre dar şi posibilitatea de a-şi asuma unele riscuri. Toleranţa încurajează libertatea indivizilor de a urmări anumite convingeri, şi oferă societăţii în sens mai larg o oportunitate de a obţine adevărate perspective prin încurajarea unei ciocniri de idei.
Multiculturalismul nu are nimic de-a face cu adevărata toleranţă. Multiculturalismul nu cere toleranţă, ci indiferenţă indulgentă. El promovează fără încetare ideea de "acceptare" şi descurajează punerea sub semnul întrebării a credinţelor şi stilurilor de viaţă ale altor oameni. Valoarea sa dominantă ar fi a nu judeca pe alţii. Şi totuşi a judeca, a critica şi a evalua sunt toate atributele cheie ale oricărei societăţi deschise şi democratice demne de acest nume. Deşi reticenţa de a judeca comportamentul altor oameni prezintă unele calităţi atractive, ea se transformă mult prea des în simplă indiferenţă, o scuză pentru a se gândi la altceva când altcineva vorbeşte.
Confuzia conceptului de toleranţă cu ideea de acceptare a tuturor stilurilor de viaţă este ilustrată grăitor prin Declaraţia Principiilor Toleranţei UNESCO. Aceasta menţionează : "Toleranţa este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, formelor noastre de expresie şi modurilor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane". UNESCO susţine de asemenea că toleranţa este "armonie în diferenţă". Pentru UNESCO a tolera devine o sensibilitate expansivă, difuză, care oferă în mod automat un respect necondiţionat pentru opinii şi culturi diferite.
...calitatea de a nu-i judeca pe ceilalţi
Reinterpretarea toleranţei ca fiind calitatea de a nu-i judeca pe ceilalţi este adeseori considerată pozitivă. Într-adevăr, gestul afirmării şi acceptării poate fi văzut ca o modalitate de a evita alegeri morale dificile, şi o cale de a scăpa de dificultatea de a explica valorile care merită susţinute. Acesta este probabil motivul pentru care indiferenţa indulgentă a multiculturalismului a câştigat atâta teren în ultimele decenii: în Marea Britanie şi în multe alte societăţi europene, multiculturalismul a cruţat guvernele de strădania de a trebui să precizeze principiile de la baza modului lor de viaţă.
Spre meritul său, după ce a constatat că multiculturalismul de stat a încurajat segregaţia culturilor diferite, Cameron a atins un adevăr incomod - acela că "nu am reuşit să oferim o viziune a unei societăţi căreia aceştia să dorească a-i aparţine". Lipsa unui astfel de viziuni nu este întâmplătoare, deoarece multiculturalismul cere ca niciun sistem de valori să nu fie considerat ca fiind superior oricărui altuia sau privit ca norma dorită. Din punctul de vedere multicultural, lipsa unei viziuni pentru societate nu este un eşec, ci o realizare.
În orice discuţie serioasă asupra problemei integrării culturale, accentul ar trebui cu siguranţă pus pe nevoia de a sublinia, şi de a dota cu sens, valorile care unesc o societate. Este întotdeauna tentant să arunci vina radicalizării tinerilor musulmani asupra extremiştilor profesionişti, de exemplu. Dar este adeseori trecut cu vederea faptul că nu atât mreaja radicalismului cauzează aceste probleme cât reticenţa societăţii de a se angaja faţă de cetăţenii ei şi de a-i inspira.
De ceva timp, multe societăţi europene au considerat că este dificil să construieşti un consens prin care s-ar putea afirma realizările din trecut şi valorile de bază pe care ele le susţin. Simbolurile şi convenţiile tradiţionale şi-au pierdut mult din puterea lor de a entuziasma şi a inspira, iar în unele cazuri chiar s-au deteriorat iremediabil. Acest lucru este bine ilustrat în controversa constantă din jurul predării istoriei. Când oamenii din generaţia la putere simt că poveştile şi idealurile care i-au făurit şi-au "pierdut relevanţa" în lumea noastră schimbată, ei găsesc că este foarte greu să transmită cu convingere copiilor lor aceste poveşti şi idealuri.
...o virture profund umană
Şi totuşi, oamenii politici şi educatorii recunosc intuitiv că această chestiune trebuie să fie abordată. Dar furnizarea la comandă de valori "relevante" reuşeşte rareori - deoarece, spre deosebire de convenţiile care au fost organic legate de trecut, aceste valori tind să fie construcţii oarecum artificiale, susceptibile a fi puse la îndoială. Spre deosebire de tradiţii şi convenţii care sunt considerate sacre, valorile construite trebuie să fie periodic justificate.
Nu are rost să continuăm să dăm vina pe multiculturalism pentru problemele profunde cu care ne confruntăm astăzi. Desigur, putem pune capăt multiculturalismului sponsorizat de stat, pentru că cel puţin aceasta ne-ar lăsa faţă-n-faţă cu adevărata problemă : criza de valori şi de sens a societăţii. Dar să nu ne diminuăm angajamentul nostru faţă de toleranţă. Toleranţa rămâne o virtute importantă, deoarece ţine cont în mod serios de fiinţa umană.
Frank Furedi’s "On Tolerance: A Defence of Moral Independence" (Despre Toleranţă : O pledoarie pentru apărarea Independenţei Morale) va fi publicată de Continuum în iunie 2011. Vizitaţi site-ul său personal aici.
FRANŢA
Sarkozy devine ecoul lui Cameron şi Merkel
"Multiculturalismul este un eşec", a declarat Nicolas Sarkozy în timpul unei emisuni televizate pe 10 februarie. Prin această constatare, preşedintele francez se aliniază la "noile dogme enunţate de Angela Merkel şi David Cameron, potrivit cărora modelul multicultural a eşuat", estimează Jean-Marie Colombani pe site-ul Slate.fr.
Dar pentru jurnalist, "este o proclamare a poziţionării faţă de teritoriul dreptei care ar fi ameninţat de extrema dreaptă. Căci nu vedem cărei realităţi ar putea acest lucru să corespundă în Franţa, care nici nu a practicat şi nici nu a proclamat vreodată un model multicultural". "Britanicii recunosc că au mers prea departe cu tolerarea islamului radical, continuă Colombani. Dar acest tip de islam nu a fost niciodată tolerat în Franţa, iar controlul predicilor unor imami în moscheele franceze nu datează de ieri de azi."
În ceea ce priveşte dezbaterea germană, Colombani detectează pur şi simplu la "Angela Merkel o poziţionare exclusiv ideologică, căci ea menţionează noţiunea ‘cultură naţională’".
