Summitul UE-Africa asupra migranţilor, supranumit summitul din La Valeta, a fost decis după un Consiliu European, organizat în urgenţă ca reacţie la una dintre cele mai teribile tragedii de la porţile Europei, naufragiul care a provocat peste 800 de victime în Mediterana, în aprilie.

Cu câteva zile înainte de summit, dezacordurile între UE şi Uniunea Africană (UA) au început să apară referitor la problema repatrierilor şi readmiterilor. Nimic surprinzător, pentru că lista dezbaterilor a fost percepută de africani drept elaborată doar de europeni, şi asta din motivele următoare.

Mai întâi, este clar că UE a organizat summitul La Valeta şi că UA a fost invitată să asiste. Sau, ar trebui mai degrabă să spun: unii conducători africani pe care UE îi consideră importanţi pentru programul lor referitor la migraţii erau invitaţi să participe.

Invitaţia UA la summit în absenţa unor conducători pune probleme. De exemplu, alegerea de a exclude şefii de stat precum preşedintele Zimbabwe Robert Mugabe, care este şi preşedintele UA, nu putea decât să provoace divizări în sânul Uniunii Africane.

Unealtă de dezvoltare

Apoi, summitul din La Valeta era de la început perceput de UA ca un summit la care era doar invitată. În afară de diferitele instrumente care definesc parteneriatul între UE şi UA, trebuie notat că aceasta din urmă deţine o poziţie comună asupra migraţiei şi dezvoltării din 2006.

În timp ce UA susţine că migraţia este o unealtă pentru dezvoltare şi reducerea sărăciei, strategia UE asupra acestui fenomen este legată de securizarea graniţelor sale cu Africa. UA a tot cerut UE să revizuiască politicile care au un impact negativ asupra economiilor africane şi asupra dezvoltării lor, mai ales politicile comerciale şi Politica Agricolă Comună.

Potrivit unui raport publicat anul acesta de un grup din Comisia Economică a ONU pentru Africa despre fluxurile financiare ilicite, transferurile ilicite precum evaziunea fiscală şi spălarea de bani, în afara Africii făcute de către multinaţionale, sunt estimate la aproximativ 50 de miliarde de dolari pe an, ceea ce corespunde unei sume duble faţă de ajutorul primit de Africa.

Şantaj politic

În al treilea rând, summitul din La Valeta pune UA şi pe conducătorii săi în faţa unei dileme morale: UE reprezintă cel mai mare donator al UA; unii văd deci acest summit ca un nou mod de a efectua un şantaj politic şi de a forţa mâna UA. UE va arăta bani în numerar în faţa conducătorilor africani şi va cere în schimb să-şi reprimească oamenii.

Absenţa unui acord asupra unei strategii conforme agendei UE va fi prezentată de conducătorii UE alegătorilor ca o absenţă de voinţă politică din partea africanior şi o lipsă de responsabilitate a acestora faţă de cetăţenii lor.

Mai mult, observatorii notează că un eşec asupra acordului privind repatrierile va oferi posibilitatea UE şi statelor sale membre să încheie acorduri bilaterale cu anumite ţări, în schimbul unui ajutor financiar.

Aceste iniţiative din partea UE sau a statelor membre vor slăbi şi ameninţa coeziunea instituţionala a Comisiei Uniunii Africane.

În sfârşit, summitul este văzut tot mai mult de conducătorii africani drept reuniunea care va pune bazele repatrierii în masă a migranţilor subsaharieni din Europa către ţările lor de origine.

Noi oportunităţi

Sosirea unui mare număr de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi mai ales din Siria, a transformat migranţii africani în migranţi economici în dezbaterea publică.

De aici dezacordul între poziţia africană asupra migranţilor şi cea a UE: pentru UA, sărăcia şi catastrofele naturale provocate de schimbarea climatică îi obligă pe tinerii africani să migreze spre Europa în căutarea de noi oportunităţi; emigraţia din Africa are un efect pozitiv asupra economiilor statelor africane datorită transferurilor de fonduri efectuate de migranţi, şi un impact negativ asupra societăţilor din cauza fugii creierelor.

Pentru UA, o soluţie durabilă este deci nu repatrierea tinerilor africani care au fost mutaţi forţat, ci susţinerea ţărilor africane în lupta lor împotriva cauzelor profunde care sunt rădăcina fenomenelor care provoacă imigraţia.

De aceea, cred că summitul este o ocazie pentru un dialog deschis şi transparent între cele două părţi, pentru a se găsi soluţii durabile ce atacă rădăcina problemelor.

Recenta adoptare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă de către Naţiunile Unite oferă terenul pentru ca acest dialog să fie posibil, astfel încât, potrivit spiritului declaraţiei ONU , “nimeni să nu fie lăsat deoparte”.