Alegeți o limbă
Vrea Catherine Ashton să facă uitată absenţa Europei de la începutul revoluţiilor arabe? “Inaltul Reprezentant al Afacerilor externe” al Uniunii se afla ieri în Tunis pentru a anunţa un ajutor european în bani lichizi (17 milioane de euro imediat, 258 de milioane până în 2013), şi va fi în 22 februarie la Cairo, fiind primul reprezentant al autorităţilor străine care face o vizită în această ţară, de la căderea şefului statului. Libanul, Israelul, Teritoriile ocupate, sau chiar Iordania vor avea şi ele dreptul la vizita sa.
Nehotărâre
Un activism tardiv, Uniunea mulţumindu-se până acum să ia act de căderea dictatorilor “prieteni”, incapabilă să ia cea mai mică iniţiativă. Totuşi, Europa consideră ţările din jurul Mediteranei ca un fel de curte a sa, un loc privilegiat unde să-şi exercite întreaga sa nouă politică externă comună. Obiectiv ratat, deocamdată. Baroneasa Ashton, care dispune totuşi de un serviciu diplomatic în sfârşit constituit, nu a îndrăznit să acţioneze singură, de teamă să nu displacă statelor membre. De exemplu, ar fi putut să desemneze un trimis special în Tunisia sau în Egipt cu scopul de evalua desfăşurarea evenimentelor. Din nou ar fi fost nevoie ca cei Douăzeci şi Şapte să fie de acord asupra a ceea ce era de făcut. Or, indecizia lui Ashton este exact reflectarea indeciziilor naţionale, după modelul unei Michèle Alliot-Marie , ministrul francez al Afacerilor Externe, mereu în contratimp. “Ashton a ales să fie secretarul general ai celor Douăzeci şi Şapte, regretă Daniel Cohn-Bendit, co-preşedintele grupului Verzilor din Parlamentul European, una din vocile cele mai critice faţă de ratările Uniunii. Politica externă europeană nu poate fi suma diplomaţiilor naţionale, ci este cel mai mic numitor comun.” Dar statele, mai ales granzii, nu vor să-i acorde nici cea mai mică autonomie lui Lady Ashton, după cum s-a plâns, marţi, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei, în faţa eurodeputaţilor.
Parlamentul European nu este mai strălucitor decât statele membre: “În faţa acestui tsunami democratic, echivalent căderii zidului Berlinului, Parlamentul a rămas fără glas”, subliniază Cohn-Bendit. Astfel, socialiştii europeni şi-au unit vocile celor de dreapta din PPE pentru a bloca, pe 18 ianuarie, votul unei rezoluţii asupra Tunisiei aşteptând ca situaţia să se stabilizeze.
Oamenii mării
Doar teama presiunii migratoare, incarnată de sosirea a 5 000 de tunisieni în bărci pe coastele italiene, pare să-i scoată pe europeni din apatie. Ieri, Cecilia Malmström, comisar pentru Afaceri interne, a explicat deputaţilor reuniţi la Strasbourg că Uniunea va mobiliza toate mijloacele sale pentru a ajuta Italia cu scopul de a-i împiedica pe emigranţi să vină în masă în Europa. “De fapt, absenţa entuziasmului Uniunii faţă de revoluţiile arabe este de înţeles, căci întreaga sa politică a imigraţiei se sprijină pe colaborarea cu dictaturile din sudul Mediteranei”, denunţă Franziska Brantner, eurodeputat german al Verzilor. “Dacă ele se dărâmă, va fi o catastrofă pentru Europa”. Astfel, Parlamentul European a dat undă verde, luna trecută, negocierii unui acord de asociere cu Libia colonelului Gaddafi, în schimbul colaborării sale în lupta împotriva imigraţiei clandestine. O ţară care tocmai a intrat, la rândul ei, în fierbere.
