“Criza si corupția au făcut opinia publică mai puțin tolerantă”

Alina Mungiu-Pippidi, expertă internațională a integrității publice și a corupției, cea care a editat pentru Președinția Olandeză a Uniunii Europene un raport special despre integritate și încredere în Uniunea Europeană, co-autoare a unei cărți apărute recent la Cambridge University Press despre corupție, răspunde întrebărilor noastre asupra tendințelor actuale privind percepția corupției în Europa și în restul lumii, ca și asupra repercursiunilor afacerii Panama papers, o dezvăluire a 11,5 milioane de documente confidențiale privind mai mult de 214 000 de societăți offshore înregistrate de furnizorul de servicii Mossack Fonseca.

Toată lumea vorbește mai nou despre corupție. Deci corupția progresează?
Transparența e în creștere, ceea ce reflectă o corupție preexistentă. De asemenea, toleranța din partea publicului a scăzut din cauza crizei și a austerității. Mulți oameni au crezut că era în regulă ca politicienii să-și ia o parte din prosperitatea publică atunci când bunăstarea publică era în creștere. Acum nu mai este cazul, alegătorii din clasa de mijloc nu mai tolerează corupția și din moment ce numărul țărilor în curs de dezvoltare este mai numeros ca niciodată, vedem că nu doar în bogata Islanda, ci și în Brazilia și India, cererea pentru o bună guvernare este în creștere.

Sunt „Panama papers” despre corupție în cele din urmă ?
Da, sunt. Corupția nu este în mod obligatoriu ilegală. După cum argumentam în raportul nostru pentru președinția olandeză a Uniunii Europene, percepția europenilor despre cât de bine luptă guvernanții lor împotriva corupției, este, după a doua importantă cauză a pierderii încrederii în Uniunea Europeană, după creșterea economică. Două treimi dintre europeni sunt preocupați de corupție conform statisticilor Eurobarometrului, aproape la fel de mulți ca la nivel global, conform Barometrul Global al Corupției. Din moment ce, mai puțin de 10% din europeni susțin că le-a fost cerută mită (aici incluzând și mita pentru medicii slab plătiți din Europa de Est, ce de fapt ar trebui să fie considerată ca o formă directă de plată) rezultă că oamenii nu limitează corupția doar la mită, ci includ aici și privilegiile nejustificate pentru funcționarii publici în general. Iar Panama Papers e, de fapt, despre tratamentul inegal, oamenii obișnuiți își plătesc taxele, în timp ce liderii își maximizează profiturile lor. Acesta de fapt a omis să spună Thomas Picketty în lucrarea sadespre inegalitate unde nu folosește deloc cuvântul corupție, acest capital de putere tradus în bani și active în ultimele decenii.

Cum arată acest lucru?
Ei bine, se poate lua topul Forbes al oameni de afaceri de top din țară și se calculează câți dintre ei adunat averi lor pe baza unor relații privilegiate cu autoritățile publice - contracte, scutiri de taxe sau orice forme de privilegiu. Într-un capitalism sănătos veți găsi foarte puțini dintre cei din top (ocupat de retaileri/comercianți, de exemplu), în timp ce în multe țări în curs de dezvoltare de Topul Cincizeci este ocupat de oligarhi de favorizați de guvern, a se citi ca un top al capitalismului de cumetrie. În țările dezvoltate, veți găsi întotdeauna solicitanții de chirie la fel de bine, dar fundamentele competiției vor fi mai solide. Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat la Siemens și Volkswagen, precum și cu figuri politice de top în Franța, Marea Britanie sau Spania în ultimii ani, ar trebui să ne deschidă ochi. Corupția este în natura umană, doar unele dintre țările dezvoltate au reușit să construiască apărarea mai bine, asta e tot , pentru că societățile lor sunt mai puternice și capabile să-și controleze elitele politice.

Această distincție între țările mai mult sau mai puțin dezvoltate are un sens, în cele din urmă, într-o lume globalizată, în care corupția pare a fi prima ce ajunge la acest nivel?
Din păcate, o face, pentru că în timp ce este adevărat că corupția se răspândește cu ușurință în cazul în care nu există nici o jurisdicție, contrariul nu este adevărat, iar exportarea/transmiterea unei bune guvernanțe nu este o industrie. Foarte puține țări care au progresat la o bună guvernare în ultimii treizeci ani - nu mai mult de zece sau doisprezece maximum, au făcut-o la nivelul unei evoluții interne, ​​nu externe, prin transferul vreunei norme de orice fel. Principalele obstacole în calea corupției rămân constrângerile sociale, prin urmare, la nivel național, și acesta este motivul pentru care Prim-ministrul din Islanda a trebuit să demisioneze, în timp ce dl Zuma sau dna Rouseff sunt încă acolo, în ciuda dovezilor mult mai clare. Sper că vom ajunge la un punct critic în astfel de țări în curând, dar am putea avea nevoie de mai mult activism și mai mult timp.

Oare acest lucru implică faptul că, în general, în comunitatea internațională, și în special în UE, nu se poate face prea mult în acest sens?
Acestea pot face multe, dar ele trebuie privite mai degrabă ca facilitatori, nu actori principali. În primul rând, acestea ar putea pune ordine în propriile fonduri de asistență și ar putea face un exemplu din modul în care fondurile sunt cheltuite trasparent și inteligent - Grecia sau Sicilia sunt exemple notorii de investiții ale UE de mult timp, după cum spune dl Varoufakis cu oarecare dreptate, în baroni regionali, în loc să investească în comunități.
În al doilea rând, țările dezvoltate ar trebui, și ele au început deja, să-și extindă competența propriilor societăți care investesc în străinătate, și pentru a penaliza persoanele care folosesc băncile occidentale pentru a transfera mită, la fel ca în cazul FIFA.
În al treilea rând, trebuie ca toate informațiile să fie digitalizate și transparente în țările dezvoltate, începând cu fondurile de asistență până la achizițiile publice, asta va contribui la a da exemplul și la a descuraja corupția în mod direct. Germania este cu mult în urma Estoniei, în condiții de transparență ale achizițiilor publice. Granturile USAID nu sunt publice, chiar și cele de bună guvernanță. Fondurile UE, în unele țări, cum ar fi Grecia sau România, sunt, de asemenea, destul de opace.
Dar, în cele din urmă, trebuie să înțelegem că,exceptând cazurile în care coaliții care doresc schimbarea ar implementa sisteme de apărare active la nivel național, simultan cu încercarea de a recupera și fondurile deturnate de lideri imorali, alți indivizi sau chiar partide politice vor continua tendința și vor fura de zece ori mai mult.
Trebuie să schimbăm regulile de joc în domeniul finanțelor publice, cu o transparență totală, în scopul de a monitoriza creditorii. Pe lângă destinațiile off shore pe care ar trebui să le punem pe o listă neagră, cele mai multe țări au „insule virgine”, în cadrul propriilor frontiere și aplică un set diferit de reguli pentru diferite persoane fizice și companii. Acestea pot fi demontate numai de populația acelor state, chiar dacă am putea, la nivelul nostru, colecta date pentru a le sugera cea mai buna strategie pentru a-și atinge țelul.

Văd un exemplu de astfel de consiliere pe noua pagina web ce ați lansat-o în cadrul săptămânii de integritate a OECD la Paris (19-21 aprilie). De ce ar trebui să o viziteze europenii ?

Noi oferim produsul cel mai practic al eforturilor noastre academice acolo, un indice testat statistic și pe deplin obiectiv cu privire la măsurarea capacității de a controla corupția unei țări, cadrul instituțional al integrității publice mai exact. El are șase componente, din împuternicirea digitală a cetățenilor (e-cetățeni) la supravegherea administrației publice. Oricine poate observa rapid unde se situează țara sa, alături de alte țări, pe toate dimensiunile. Guvernele, dar și societățile civile, pot demara astfel strategii proprii pe baza acestui produs, în cazul în care într-adevăr doresc să schimbe ceva.