Alegeți o limbă
Prim-ministrul David Cameron a șocat pe toată lumea când s-a referit la Afganistan și Nigeria ca fiind, poate, unele dintre cele mai corupte țări ale lumii, cu câteva zile înainte de summit-ul anticorupție din această săptămână de la Londra. Mulți au văzut în declarația sa încă un exemplu de ipocrizie a Occidentului. Având în vedere că Londra este un celebru loc de joacă pentru corupți și că chiar și familia domnului Cameron a profitat de offshore-uri, ascunzând bani peste mări și țări, pare ciudat că el este cel care pune degetul pe rană.
Dar este justificat oare să fi politic corect cu privire la corupție? Ca președinte al Hertie School of Governance din Berlin, cea care desfășoară cel mai mare program de cercetare politică a UE în domeniul corupției și autor al raportului președinției olandeze a UE privind integritatea și încrederea publicului în Uniune, încerc să cântăresc mai bine realitatea.
Scandalul Panama papers arată că elitele din majoritatea țărilor vor afișa un apetit destul de nerușinat (și egoist) pentru privilegii, în cazul în care o apare o oportunitate. Dar, în timp ce oamenii din țările cu un control rezonabil al corupției, cum ar fi Regatul Unit, trebuie să meargă într-o insulă exotică cu banii lor, oamenii din țările unde corupția este sistemică (număr care depășește peste jumătate din toate țările) nu sunt nevoiți să meargă atât de departe. În aceste țări, bugetele publice și băncile sunt controlate de elitele conducătoare, care se mândresc cu case, mașini și venituri ce valorează cu mult mai mult decât câștigurile lor declarate!
Țări ca acestea au propriile lor Insule Virgine în interiorul granițelor, iar populațiile lor știu acest lucru. Acesta este modul în care Global Corruption Barometer evaluează dacă funcționarii și țările lor în ansamblu sunt corupte. În țări unde există un control mai strict asupra corupției, respondenții sondajului tind să susțină că liderii lor, pur și simplu, și-au văzut mai întâi de interesele lor private. Ambele grupuri au dreptate în identificarea corupției, dar există o mare diferență între cele două cazuri. Summit-ul s-a concentrat pe închiderea paradisurilor off-shore, dar nu a atins încă paradisuri care operează în interiorul granițelor naționale. În timp ce acest lucru poate ajuta la curățarea țările mai puțin corupte un pic mai mult, nu va face nimic pentru ceilalți.
Un alt aspect-cheie în abordarea politically correct a corupției este că banii din țările dezvoltate alimentează corupția în lumea în curs de dezvoltare. Cu siguranță, există dovezi care să sugereze că fondurile de asistență și chiar fondurile structurale și de coeziune ale UE se pot transforma într-o resursă pentru corupție în țările în care corupția este sistemică. Un lider afgan participant la summit a subliniat, pe bună dreptate, faptul că fluxul de bani occidental în țara sa nu făcea decât să înrăutățească lucrurile.
Cu toate acestea, prima dată nu ne-am confruntat cu fluxul de bani străini - complet benign când a fost investit sau donat într-o țară cu nivel scăzut de corupție - ci cu cruzimea și puterea necontrolată a guvernelor din țările beneficiare. Ei au creat mecanismele pentru a beneficia de cât mai multe părți, din toate resursele publice și private, fie ele taxe locale sau investiții străine.
Puterea locală neverificată este principala cauză a corupției. Fără o abordare a acestui aspect, presiunea asupra donatorilor internaționali nu prea are sens. Poate duce, cel mult, la investitori care vor evita țările cu corupție sistemică și donatori care vor încerca să ajute prin canale non-guvernamentale, de exemplu, prin finanțarea internațională a unor organizații de caritate internaționale și locale. În mod similar, repatrierea activelor nu prea are sens dacă guvernele viitoare vor continua să acționeze în mod corupt. Este exact ceea ce se întâmplă în peste optzeci de democrații și patruzeci de autocrații, în cazul în care resursele publice sunt fraudate în mod deschis de către oricine vine la putere.
În cele din urmă, este corect să spunem că putem vorbi doar despre persoane corupte și nu despre țări corupte? Ideea a fost sugerată de primul ministru al Maltei, țară cu un control rezonabil al corupției. Încă o dată, acest lucru este fals, după cum au arătat în mod repetat respondenții sondajelor din întreaga lume. Cu toate că corupția este universală și natura umană tinde să cedeze tentației prea ușor, istoria ne arată că unele țări au construit de-a lungul timpului constrângeri cu privire la corupție în interiorul granițelor lor. Într-un număr redus de țări constrângerile sunt chiar suficient de puternice pentru a controla sistematic corupția.
Odată ce constrângerile au atins acest nivel critic - cu, de exemplu, o masă critică și angajată de cetățeni capabili să sancționeze solicitanții de rente, la fel ca în Islanda, caz în care dezvăluirile din Panama Papers l-au determinat pe prim-ministru să plece imediat - resursele pentru corupție, cum ar fi petrolul, nu mai reprezintă un pericol. Acest caz este departe însă de cazul fantastic corupt al Nigeriei, așa cum a fost numit de Cameron.
Prin urmare, putem vorbi de țări corupte în cazul în care regulile jocului normalizează fraudarea resurselor publice de guvern și în cazul unde cei mai mulți oameni la putere fac acest lucru. Aici, mita furnizează practic singurul acces la serviciile publice și carierele sunt contrafăcute, sunt pe bază de pile și nu pe merit. Locuitorii acestor țări știu acest lucru și corelează simptomele. Mulți dintre cei mai talentați pleacă, făcând imposibilă crearea unei mase critice care să reformeze și să consolideze soarta populațiilor subjugate și a elitelor care îi prădează.
Atunci când am analizat statistic resursele și constrângerile pentru corupție, am creat un sistem de clasificare, care arată în mod clar de ce tip de reforme avem nevoie aici. Cercetătorii de la ANTICORRP au făcut acest lucru în Indicele de Integritate Publică. Acesta arată că Norvegia conduce, că Venezuela și Ciad sunt la capătul listei. Prin abordarea acestor domenii de reformă, Nigeria are potențialul de a progresa de la corupție ca regulă la corupția ca o excepție. Niciunul dintre acestea nu au fost discutate în cadrul summit-ului. Există un decalaj de cunoștințe uriaș între a face din lume un loc mai curat și abordarea problemelor individuale ale unei țări. Summit-urile viitoare pot aduce contribuții bine intenționate și, cu puțin noroc, în continuare incorecte politic.
