Alegeți o limbă
Tayyip Erdogan în rolul său de paradă: premierul tuturor turcilor - chiar şi al celei de-a doua generaţii de turco-germani care au cetăţenia germană. Aşa s-a prezentat Erdogan în Düsseldorfîn faţa a 10.000 de imigranţi de origine turcă. În cadrul unei adunări similare, desfăşurate în urmă cu trei ani la Köln, prim-ministrul turc crease controverse susţinând că „asimilarea este o crimă împotriva umanităţii”. Aserţiunea aceasta a revenit în discursul său din cadrul recentei vizite în Germania, dar însoţită de precizarea: „Eu spun DA integrării”.
Dar premierul turc n-a făcut decât să dovedească o percepţie selectivă asupra realităţii în timpul vizitei făcute în Germania. Nimeni nu are voie să ignore drepturile minorităţilor, a avertizat Erdogan. Kurzii din Turcia vor întreba cu siguranţă de ce nu este valabil acest lucru şi pentru ei. Oricine are dreptul să trăiască conform credinţei sale, a postulat Erdogan; dar creştinilor din Turcia nu li se recunoaşte acest drept. Erdogan le-a reproşat puterilor occidentale că au rămas mute în cazul Tunisiei, Egiptului şi Libiei; dar el este cel care se opune sancţiunilor impuse regimului libian din motive de interese economice turce.
Contradicţii "à la turque"
Erdogan crede că-şi poate permite aceste contradicţii. Turcia este din ce în ce mai sigură pe sine pe scena internaţională. Acest lucru tocmai îl simte şi executivul de la Bruxelles. După lungi discuţii, diplomaţii UE ajunseseră la un acord cu Ankara, prin care Turcia se obliga să-i ia înapoi pe imigranţii ilegali care intră în UE de pe teritoriul turc. Dar acum Ankara susţine că acordul nu va fi nici semnat şi nici aplicat, decât dacă UE ridică obligativitatea vizei pentru turci. Mai mult, Turcia îşi deschide graniţele: de când permite sirienilor, iordanienilor, marocanilor şi algerienilor să intre pe teritoriul ei fără viză, sute de imigranţi ilegali iau zilnic drumul prin Turcia spre Grecia. Astfel Ankara face presiuni asupra UE în problema vizelor.
Turcia nu se mai pleacă în faţa europenilor, ci îşi arată muşchii. Noua încredere în sine se bazează pe puterea economică în creştere. Dacă în urmă cu doar un secol Turcia stătea pe marginea prăpastiei falimentului de stat, astăzi ea se află în topul marilor ţări industrializate pe un remarcabil loc 17. În UE ar fi acum pe locul 7, dacă ar fi ţară membră.
Turcia, noua putere regională
Cine este puternic din punct de vedere economic, are şi greutate politică. Turcia începe să se transforme într-o putere regională. Este adevărat că turcii, ca urmaşi ai otomanilor, care au domnit timp de secole acolo, nu sunt priviţi în lumea arabă doar cu simpatie. În ciuda acestui fapt, mulţi arabi văd tocmai astăzi Turcia ca pe un model - datorită ascensiunii ei economice, dar mai ales pentru că demonstrează că Islamul şi democraţia nu sunt incompatibile, chiar dacă democraţia turcă poate părea incompletă din perspectivă europeană.
În timp ce Turcia se uită tot mai mult către Est, mulţi se întreabă ce înseamnă asta pentru perspectiva europeană a ţării. Erdogan continuă să asigure că aderarea la UE rămâne o prioritate. Dar asta sună mai degrabă ca un exerciţiu obligatoriu. De când Turcia a bătut pentru prima oară la uşa Europei cu o jumătate de secol în urmă, ţara s-a schimbat. „Nu mai suntem în postura unui umil solicitant”, spunea de curând Erdogan. Mental şi sufleteşte, mulţi turci îşi iau rămas bun de la Europa: doar 38% se declară în continuare favorabili aderării la UE, faţă de 66% în urmă cu trei ani. Scriitorul Orhan Pamuk susţine că „visul roz al Europei, în care credeau toţi” s-a destrămat - poate, pentru că Turcia nu mai este atât de săracă ca odinioară. Poate şi pentru că nu mai este condusă de armată, ci are o societate civilă puternică.
Ţara merge tot mai mult pe propriul său drum. Iar acesta nu pare să ducă în UE.
Din Turcia
Vorbind dur cu UE
Vorbind la Dusseldorf pe 27 februarie, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel, premierul turc Erdogan a spus că “Dacă nu vor să adere Turcia, ar trebui să o spună deschis... şi atunci ne vom vedea de treaba noastră şi nu îi vom mai deranja. Nu am o agendă ascunsă şi vorbesc clar... Nu ne blocaţi... Să nu ne blocăm unii pe alţii”.
“Limbajul dur al Turciei faţă de Uniunea Europeană, văzut ca un mod al guvernului de a obţine sprijin politic intern, poate de asemenea să erodeze încrederea oamenilor în aderarea la blocul comunitar”, scrie Hürriyet. “În loc să repare relaţiile dificile şi să aştepte îmbunătăţirea perspectivei politice de astăzi, declaraţiile care presupun noi dificultăţi pentru relaţiile internaţionale nu servesc scopului [aderării la UE]”, spune expertul UE Sinan Ülgen, citat de cotidianul turc.
Hürriyet adaugă că “unii observatori cred că asemenea declaraţii, pe lângă faptul că sunt o tactică politică înaintea alegerilor generale din 12 iunie, pot să paveze drumul Turciei la abandonarea ofertei europene în viitor”. “Turcia, întotdeauna considerată de UE ca un student fără merite, este astăzi o ţară care poate dezvolta strategii şi este văzută ca un model în Orientul Mijlociu. Aceasta ar putea da atât guvernului cât şi poporului turc posibilitatea unui avantaj faţă de UE în perioada următoare”, spune un alt expert UE, Ceren Mutuş.“Treisprezece articole au fost deschise în negocierile pentru aderarea Turciei”, aminteşte Hürriyet. Guvernul de la Paris blochează deschiderea a cinci dintre ele, în timp ce oficialii de la Bruxelles îngheaţă opt capitole ca răspuns la eşecul Ankarei de a-şi deschide porţile. Rămân doar trei capitole care, potrivit oficialilor turci nu poartă “niciun bagaj politic”, dar Ankara a fost reticentă în a îndeplini cerinţele necesare deschiderii competiţiei, capitolele privind politicile sociale şi achiziţiile publice.
