Știri Revoluţii arabe
Primii miniştri spaniol şi tunisian, José Luis Zapatero şi Beji Caïd Essebsi, la Tunis, în 2 martie 2011.

Spania: exemplu de urmat

Primul ministru spaniol, primul lider european care să fi vizitat Tunis, în 2 martie, a propus 300 milioane de euro şi sprijin politic. Iată ceea ce ar trebui să fie politica Europei în ţările arabe care se democratizează, consideră Le Monde.

Publicat pe 4 martie 2011 la 14:38
Primii miniştri spaniol şi tunisian, José Luis Zapatero şi Beji Caïd Essebsi, la Tunis, în 2 martie 2011.

Primul şef de guvern european care să fi vizitat Tunisia post-Ben Ali a fost José Luis Zapatero. Prim-ministrul spaniol a vrut să exprime, miercuri 2 martie, solidaritatea Spaniei şi Europei cu mişcarea de democratizare în curs în lumea arabă. El a făcut-o fără fanfaronadă, rostind cuvintele potrivite: "Suntem aici pentru a asculta şi a ajuta la construirea unui viitor de democraţie, libertate şi demnitate". Nimic care să se asemene cu interferenţa, cu o viziune angelică a viitorului sau cu o postură de dare de lecţii. Tonul şi cuvintele adecvate. Trebuie să-i mulţumim domnului Zapatero, în numele Europei. El a umplut un gol. Este de înţeles că Franţa, care a salutat "înaintarea spaţiului libertăţilor în Tunisia lui Ben Ali", nu a fost prima care să fi sărbătorit la locul faptei noua eră care se anunţă pe malul meridional al Mediteranei.

De la mijlocul lunii februarie, şeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a făcut, într-adevăr, călătoria la Tunis pentru a exprima noului regim sprijinul Uniunii. Dar, fără a dori să critic, sentimentul predominant este totuşi cel al unei Europe care cu greu este prezentă la această întâlnire majoră cu istoria, chiar dacă o priveşte, pentru că se întâmplă la frontiera ei din sud.

Şi nu din cauză că UE ar fi făcut ceva greşit, ocupându-se în prioritate de un posibil aflux de refugiaţi la uşile ei. Are dreptate. Este într-adevăr un subiect prioritar pentru ţări precum Spania, Italia şi Franţa. În condiţiile de constrângeri bugetare ale celor mai multe ţări din UE, cine poate spune că momentul este potrivit pentru a ura bun venit miilor de imigranţi ?

Zapatero a anunţat deblocarea unui buget de 300 milioane de euro, prin creditele Băncii Europene de Investiţii (BEI), în favoarea Tunisiei. Pentru a ajuta ţările arabe care mizează pe democraţie el propune mobilizarea sectorului privat. Ca şi preşedintele francez, el a sugerat reînsufleţirea proiectului Uniunea pentru Mediterana (UPM). Lansat în iulie 2008 de către Nicolas Sarkozy, acest program de intensificare a schimburilor comerciale între Europa şi ţărmul de sud nu a decolat niciodată. Aşteptat în această duminică la Cairo - o veste bună - Alain Juppé, noul ministru de externe, vrea de asemenea să redeschidă dosarul.

Newsletter în limba română

Toate acestea sunt bune. Dar ar fi fost de dorit, din partea Europei, afişarea unui efort de solidaritate politică la înălţimea evenimentului. Tot aşteptăm un gest care să simbolizeze destinul comun al Europei şi al acestui Orient atât de apropiat. Aşteptăm cuvintele care să spună că UE, pentru a fi credincioasă principiilor ei fondatoare, nu poate fi indiferentă la natura regimurilor care o înconjoară. Ea nu este în poziţie să dea lecţii dar nici să ignore o ţară sau alta. Ci în relaţiile sale externe, trebuie să existe o "clauză a naţiunii celei mai favorizate", în beneficiul ţărilor care respectă drepturile omului.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!