Ieri, Portugalia era cu un pas mai aproape de marginea prăpastiei, deoarece obligaţiunile ei pe doi ani o costau 6 puncte procentuale. Cele de 10 ani au ajuns în scurt timp la 7,8%, când agenţia de rating chinezească Dagong a retrogradat datoria ţări la BBB+. "La termen, la astfel de niveluri ratele dobânzii sunt imposibil de suportat", a declarat Carlos Pina Costa, secretarul portughez al Trezoreriei de stat, imputând acest afront mai degrabă lipsei de strategii coerente a UE în domeniul datoriilor decât unei anumite incapacităţi a Portugaliei de a aplica o politică de austeritate. Costa Pina respinge apelurile marilor economişti portughezi, care cer un plan de salvare din partea UE şi FMI în locul prelungirii suferinţele ţării. "Nu este justificat. Portugalia nu are nevoie de ajutor exterior, ci ca UE să ia măsuri urgente pentru a restabili încrederea pieţei".

David Owen, de la Jefferies Fixed Income, consideră că BCE (Banca Centrală Europeană), trâmbiţând că va ridica ratele, a înăsprit condiţiile de credit, ceea ce înseamnă, concret, o condamnare a Portugaliei. "Acţionând astfel, BCE face inevitabilă situaţia în care va trebui salvată Portugalia. Există o paralelă cu deciziile Bundesbank în timpul crizei ERM (European Exchange Rate Mechanism) din 1992", comentează acesta.

Pentru Owen, BCE aplică o strategie de politică de şoc cu liderii UE, punând presiune asupra lor pentru ca aceştia să accepte soluţii grandioase la criza datoriei cu ocazia summit-urilor planificate în această lună. Este un joc periculos. "Spania nu este încă la adăpost. Valoarea datoriei întreprinderilor şi a familiilor este de 2 500 miliarde de euro. Este enorm", adaugă el.

Pentru moment, nu există nicio dovadă că Germania, Olanda şi Finlanda vor fi de acord să mărească fondul de salvare (EFSF), să-i permită să cumpere preventiv obligaţiunile ţărilor debitoare sau să acorde împrumuturi astfel încât aceste ţări să poată răscumpăra propriile lor datorii ca parte dintr-o restructurare "soft".

Germania, o salvare cu chipul lui Damocles

Într-adevăr, în Germania, tendinţa ar fi mai curând înăsprirea. Landurile au început să ceară să aibă cuvântul lor de spus cu privire la orice acord în jurul EFSF. Jörg-Uwe Hahn, ministrul de Justiţie din Hesse, a declarat că "respinge categoric" orice măsură în direcţia stabilirii unei "Uniuni de transfer" a UE, un sistem de punere în comun a datoriei sau de fuziune fiscală.

Cele trei blocuri care formează guvernul de coaliţie al cancelarului Angela Merkel au elaborat un document îndemnând-o să refuze orice concesie asupra subiectului unei uniuni a datoriei. Ea are o margine de manevră foarte mică, ştiind că decizia, foarte aşteptată, a Curţii Constituţionale germane cu privire la legalitatea lor este suspendată deasupra mecanismelor de salvare ale UE ca o sabie a lui Damocles.

"Ce va face Europa nu va fi suficient, şi va veni prea târziu : pieţele sunt cele care vor dicta soluţia", explica Louis Gargour, din LNG Capital, la un forum Euromoney despre obligaţiuni. El a precizat că Grecia era deja prinsă într-o spirală incontrolabilă a datoriei, şi că îşi cheltuie 14,3% din veniturile fiscale numai pentru a acoperi interesele. El se aşteaptă la reduceri de 50% pe datorie, puţin după modelul Planului Brady în urma crizei datoriilor din America Latină.

Criza grecească, în cădere liberă

Criza grecească, la rândul ei, merge din ce în ce mai rău. Randamentele obligaţiunilor greceşti de 10 ani au atins în 8 martie un nou record la 12.78%, în timp ce şomajul din luna decembrie a înregistrat o creştere spectaculoasă la 14,8%, dovadă că repercusiunile austerităţii încă nu au lovit pe deplin societatea.

În timp ce Grecia este supusă celor mai drastice reduceri bugetare cunoscute vreodată de o economie occidentală modernă, datoria ei publică va depăşi probabil 150% din PIB în 2013, chiar dacă ţara respectă normele stabilite de Fondul Monetar Internaţional şi de Uniunea Europeană. "Mai bine am da faliment şi ne-am întoarce la drahmă pentru a-i pedepsi pe rechinii străini care ne sângerează de moarte", se exasperează ziarul Avriani, apropiat de PASOK, partidul la guvern.

Iar Irlanda mocneşte

O mânie similară mocneşte în Irlanda, unde deputatul socialist Joe Higgins a denunţat în 8 martie "mixtura nocivă de austeritate încropită de vrăjitorii de la Bruxelles şi Frankfurt". Noul prim-ministru Enda Kenny consideră şi el că Irlanda cunoaşte "ceasul ei cel mai întunecat, cel care precede zorii". Până în prezent acesta a minimizat zvonurile unei confruntări cu Germania asupra termenilor salvării irlandeze, dar contextul politic intern l-ar putea forţa să nu mai garanteze datoriile băncilor dacă Uniunea Europeană refuză să facă concesii.

Pentru George Magnus, din UBS (bancă elveţiană), liderii europeni trăiesc într-o "lume paralelă", incapabili de a vedea că această criză pernicioasă a datoriei europene nu va fi niciodată îndiguită fără a analiza problema la rădăcină, prin recapitalizarea băncilor .

Economiile la ananghie în sânul uniunii monetare europene vor rămâne în fundul prăpastiei atâta timp cât datoriile nu sunt şterse, dar UE nu-şi poate permite o astfel de decizie atâta timp cât creditorii nu sunt suficient de puternici pentru a absorbi pierderile. "Soluţia trebuie să înceapă cu băncile, altfel se va ivi din nou teama unui alt Lehman Brothers, avertizează George Magnus. UE şi FMI sunt în faza de negare a tot ceea ce ne-a învăţat istoria".

"Băncile americane au ridicat 200 de miliarde de dolari de capital în şase săptămâni, şi a fost un punct de cotitură. Dacă şi UE face acelaşi lucru, criza este terminată", adaugă el.

Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, pledează pentru o reorientare politică care să permită reducerea povarei statelor ciuruite de datorii, inclusiv o reducere a dobânzilor punitive impuse Irlandei. Dar liderii UE sunt cei care vor avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte mecanismul de salvare – iar acum fiecare are grijă să răspundă propriului electorat furios. Zona euro rămâne o îmbinare de state suverane. Şi aici constă problema.