Alegeți o limbă
Majoritatea grecilor sunt mânioşi. Furie împotriva politicienilor „care şi-au bătut joc de noi” şi au aruncat ţara în situaţia actuală doar pentru că şi-au protejat interesele prin corupţie, nepotism şi risipirea fondurilor publice. Mânie îndreptată contra politicienilor care văd de atâţia ani cum izbucnesc scandaluri unul după altul făra a face nimic, fără ca nimeni să fie condamnat, ca şi cum ar aparţine unui club care le garantează imunitatea. Furie împotriva oamenilor politici care, fără să participe, încurajează marea înşelătorie a unei economii care pare să-i pună la plată pe cei care produc şi care preferă să-i încurajeze pe profitorii care trăiesc pe banii statului sau vând aer. Mânie îndreptată împotriva guvernului şi a Partidului Socialist (PASOK) aflat la putere care, chiar şi în această perioadă de criză, nu sunt la înăţimea aşteptărilor grecilor şi nu sunt capabili să explice adevărata amploare a problemei. Se ceartă între ei şi în cea mai mare parte a timpului sunt paralizaţi în faţa problemelor pe care trebuie să le gestioneze.
Grecii sunt furioşi şi pe opoziţia conservatoare care, chiar şi acum când suntem pe marginea prăpastiei, continuă să vândă promisiuni mincinoase şi se afundă tot mai mult în iresponsabilitate. Mânie poate şi contra stângii care a ales calea uşoară „de a spune NU la tot”, fără să propună vreo soluţie.
Cineva s-ar putea întreba de ce nu ne schimbăm politicienii, dacă suntem atât de furioşi. Dar realitatea nu funcţionează aşa. Ceea ce rămâne stabil, în schimb, în aceşti ultimi ani este imposibilitatea de a ne schimba, de a ne moderniza sistemul politic, repetarea aceloraşi probleme, a aceluiaşi comportament din nou şi din nou, la nesfârşit. Deci furia rămâne dar devine una dintre cele mai proaste consiliere.
Mulţi înţeleg, de exemplu, că sacrificiile sunt inevitabile. Dar mai numeroşi sunt cei care, deşi pe fond sunt de acord cu măsurile de austeritate, speră că se va face dreptate, că cei vinovaţi vor plăti. În orice caz cei care sunt arătaţi cu degetul [în primul rând fostul prim-ministru Costas Karamanlis]. Fie că vrem sau nu vrem, cele două curente de opinie coexistă şi trebuie să recunoaştem că unul nu poate să fie pretextul pentru a-l uita pe celălalt.
