Surprinzătoarea demisie a primului ministru croat Ivo Sanader, rezultat în parte datorită eşecului Croaţiei de a adera la UE, ne dă o imagine internă a problemelor cu care sunt confruntate guvernele din această regiune în aspiraţiile lor de a adeveni membre UE. Cu “relaţiile de buna vecinătate” compromise pe mai multe fronturi şi în mod particular datorită declaraţiei unilaterale de independenţă a Kosovului şi a disputei dintre Grecia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, proiectele de integrare Europeană au început să aibă un profund impact în politica internă a ţărilor din vestul Balcanilor.

Croaţia a fost în mod unanim acceptată ca fiind cel de-al 28 stat membru al UE şi este membru NATO începând cu luna aprilie a acestui an. Dar ruptura cu UE – mediatorul de mai bine de 18 ani al negocierilor pentru soluţionarea conflictelor de frontieră cu Slovenia, dornică să asigure coridorul de acces la teritoriul Piran Bay care ar asigura accesul la libera navigaţie în apele internaţionale, determină UE să anuleze următoarea rundă a negocierilor. Suedia, care tocmai a preluat preşedinţia UE de la Republica Cehă, a reiterat suportul său pentru această pozitie susţinând că "*disputele de frontieră rămân o problemă bilaterală pe care doar Slovenia şi Croa**ţia o pot rezolva*", ministrul afacerilor externe suedez, Carl Bildt, chemând “*ambele state la o perioadă de reflecţie*".

Litigii teritoriale

Fără ca un nou capitol din tratatul comunitar să fie în mod oficial deschis sau închis, ambiţiile Croaţiei de a deveni membru UE sunt amânate sine die; acesta este unul din factorii pe care Sanader i-a menţionat în discursul făcut în urma demisiei sale când susţinea că: "UE şi proiectul de integrare europeană nu au nici o şansă de realizare dacă principiul şantajului este acceptat ca principiu de acţiune în UE". Preşedinţia Cehă a UE a concluzionat de altfel că regretă profund că "negocierile nu au avansat" şi că "lipsa unui progres real în negocierile cu Croaţia, nu corespunde progreselor înregistrate pe teren de către Croaţia”. De altfel Sanader susţine că "misiunea mea a fost îndeplinită iar activitatea mea politică este acum sfârşită", aceasta însemnând că nu va mai candida la preşedinţie aşa cum iniţial se presupunea, eşecul rezolvării disputei teritoriale cu Slovenia împiedicând în cele din urmă realizarea ambiţiilor sale politice – şi anume aderarea la UE.

Demisia lui Sanader fost precedată de ce a lui Ivica Bocevski, primul ministru Macedonian, omul căruia i se datorează integrarea ţării în UE. La fel ca şi Sanader, Bocevski a insistat asupra faptului că "contribuţia mea în actualul guvern este totalmente epuizată". Chiar dacă câştigase statutul de membru al UE în 2005, ambiţiile euro-atlantice ale Macedoniei au fost spulberate datorită în parte disputelor cu vecina sa, Grecia, al cărui veto i-a retezat şansele de a deveni membru al NATO. Cu câteva aranjamente la orizont, dar cu progrese insuficiente în calea reformelor cheie cerute de UE şi cu constante rapoarte negative venite de la Bruxelles, negocierile de aderare rămân în suspans.

Proiectul de integrare Europeană are un impact important pentru tot vestul Balcanilor, politicieni şi partide deopotrivă urmărind să îşi asigure suportul electoral şi capitalul politic necesar pentru realizarea câtorva reforme în schimbul obţinerii de progrese pe linia cooperării cu UE. Această perspectivă devine din ce în ce mai sumbră datorită nesiguranţei provocate de criza financiară, de amânarea ratificării tratatului de la Lisabona şi de creşterea scepticismului vizavi de procesul de extindere europeană, iar platformele politice care promovează beneficiile aderării la UE sunt văzute ca fiind din ce în ce mai încordate.

Alte neînţelegeri promit să fie şi mai insolubile, mai dificile decât fricţiunile dintre Slovenia şi Croaţia; fie că e vorba de probleme de denumire (între fosta Republică Yugoslavă Macedonia şi Grecia), de statut (în ceea ce priveşte Kosovo) sau de reforme constituţionale (în Bosnia şi Herţegovina). Circumstanţele plecării lui Sanader sunt susceptibile de a deveni o trăsătură comună a politicii regionale în vestul Balcanilor, ceea ce va întârzia cu atât mai mult visul Balcanilor de a fi acceptaţi în UE. Şi de a o integra.