Javier Solana în vizită într-o zonă distrusă de catre ofensiva israeliană la Gaza, februarie 2009. (AFP)

Javier Solana şi "aşa-zisa diplomaţie"

Înaltul reprezentant pentru politica internaţională comună a anunţat că-şi va părăsi postul în această toamnă. Depinzând de buna voinţă a Statelor membre, va pleca cu un bilanţ controversat pe care l-a ţinut ascuns datorită limbajului său "de lemn" (stângaci).

Publicat pe 15 iulie 2009 la 16:49
Javier Solana în vizită într-o zonă distrusă de catre ofensiva israeliană la Gaza, februarie 2009. (AFP)

Îmi amintesc când, în timpul unei conferinţe de presă, după o reuniune la nivel înalt al UE, cu mult după miezul nopţii, Javier Solana a adormit stând lângă Angela Merkel. Când aceasta i-a dat microfonul, nu ştia ce se întâmplă şi s-a apucat să povestească anecdote. Până la urmă, el a decis să spună "îndeajuns."

"Timpul meu a trecut. Zece ani, este mai mult decât îmi trebuia", a declarat cu câteva zile în urmă ziarului spaniol ABC. El a confirmat că nu caută un alt mandat. Oficial, nu va pleca decât în octombrie, dar toată lumea se întreabă deja cine va fi noul Solana.

Pentru diplomaţi, ziarişti sau analişti - specialişti în Uniunea Europeană, Solana este ceva mai mult decât un spaniol, ex-ministru al Afacerilor Externe, apoi Secretar General al NATO şi Coordonator al Uniunii Europene în domeniul politicii externe. Solana a devenit încarnarea funcţiei de aşa-numit lider al unei aşa-numite diplomaţii.

"Aşa-numit", pentru că în ceea ce priveşte politica externă o mulţime de lucruri continuă să fie "aşa-numite". Aşa-numitele ambasade, aşa-numita unitate, aşa-numita fermitate. Adevărata diplomaţie este condusă de capitalele statelor membre ale UE, care îşi apără aprig suveranitatea în acest domeniu.

Newsletter în limba română

În această lume a aşa-numitei diplomaţie, Solana circula cu o anumită supleţe. Şi-a lăsat urmele peste tot. El a devenit chipul şi urechile Uniunii, şi chiar - precum am văzut cu programul nuclear iranian - negociatorul ei. A fost un emisar de neistovit. Din cei zece ani de serviciu probabil că doi i-a petrecut în avion. El stingea focurile din Balcani până în Orientul Mijlociu, şi menţinea speranţa unui angajament european în regiunile instabile ale lumii. Vorbind în numele UE, el a trebuit să se descurce cu un mandat foarte limitat. Nu putea nici să promită nici să facă mare lucru. În spatele lui se afla o organizaţie mare, dar divizată, şi în ceea ce priveşte politica externă, adăpostită în spatele Americii. În plus, simţea pe ceafă răsuflarea fierbinte a puterilor europene - cum ar fi Franţa, Germania sau Marea Britanie - care nu doreau un concurent la Bruxelles.

De aceea, ne amintim de Solana ca fiind un diplomat jovial făcând declaraţii de intenţii, fugind adeseori de întrebări şi predicând formule diplomatice goale de sens. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că preşedintele Nicolas Sarkozy, şi nu Solana, a împins la ţărm bun convorbirile de pace între Georgia şi Rusia în 2008.

Slăbiciunea lui Solana nu era proprie, ci înscrisă în funcţia sa de Înalt Reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Doar acest lung şi întortocheat titlu provoca căscatul interlocutorilor străini. Uniunea l-a avut pe Solana-ul pe care l-a vrut. Şi totuşi, cred că a depăşit chiar modestele ambiţii ale Uniunii.

Nu contează cine va fi noul Solana: fie Carl Bildt, ministrul suedez al Afacerilor Externe, Jaap de Hoop Scheffer, şeful pe punctul de plecare al NATO-ului, sau altul, acesta va fi mai puternic, cel puţin în teorie. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Înaltul Reprezentant pentru politica externă a UE va fi, de asemenea, vice-preşedinte al Comisiei. Problema cumulului de competenţe între Comisia Europeană şi Consiliul European, al cărui secretar general a fost Solana, va fi rezolvată.

Noul Solana va dispune de o reţea de ambasade (acum numite "reprezentări ale Comisiei") şi de câteva sute de diplomaţi. Singura problemă este faptul că statele membre nu sunt încă pregătite pentru a construi o adevărată politică externă comună şi de a abandona competenţele proprii în favoarea şefului diplomaţiei europene.

Noul Solana va trebui deci să continue să se prefacă că reprezintă şi poate să facă mai mult decât este cazul. Sau va trebui să dea din coate în jurul lui, cu riscul de a se expune unui conflict cu Paris, Londra sau Berlin.

BILANŢ

E bun sau este rău?

Pierdere pentru Europa sau bine că te-ai dus, presa europeană are păreri divergente faţă de plecarea anunţată a lui Javier Solana. "Bruxelles regretă plecarea lui", asigură Leonoor Kuijk, corespondenta cotidianului Trouw la Bruxelles. "Dacă tratatul de la Lisabona intră în vigoare, postul pe care îl ocupă acum va fi mult mai întărit. Uniunea Europeană va putea face faţă lumii, în fine, cu un reprezentant de talie care va dispune de adevărate competenţe. Dacă cineva ar fi fost de talie pentru acest post, ar fi fost Solana".

"Întotdeauna optimist şi niciodată obosit sau blazat", Înaltul reprezentant al politicii internaţionale comune era un reper pentru politica internaţională, asigură Kuijk. "El a făcut din postul său o tribună credibilă printre bărbaţii şi femeile politice europene, iar şefii de Stat, membri sau nu ai Uniunii Europene, îi acordau încrederea lor. Gluma cunoscută a americanului Henry Kissinger în anii 70 când nu ştia cui să telefonezez când vroia să discute cu Europa, nu mai este de actualitate".

David Cronin, corespondentul lui The Guardian la Bruxelles, aminteşte dimpotrivă infailibila tendinţă a lui Solana de a-şi plânge de milă. Temându-se pentru faptul că "stomacul său nu va fi capabil să digere (...) orgia de auto felicitări care ar trebui să însoţească fără îndoială plecarea sa, Solana a camuflat artistic bilanţul său". Pentru jurnalistul britanic, este "ca şi secretar general al NATO, când a supervizat bombardarea Serbiei fără mandat ONU, în 1999, că Solana a deschis calea ofensivei purtate de către George W.Bush în Irak, cel puţin din punct de vedere ideologic".

Preşedenţia Agenţiei europene de apărare, ca şi năşirea Agendei de Secret şi Apărare, un centru de reflecţie finanţat de către industria armamentului, au contribuit şi ele la "exersarea unei presiuni asupra guvernelor", împingându-le la "creşterea bugetului pentru apărare exact atunci când tăiau în cele destinate sănătăţii", acuză Cronin care trage şi o concluzie: "Cum se spune bine că ai plecat în spaniolă?"

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect