Pieţele oraşelor răsunau încă de zdrăngăneala cheilor manifestanţilor. Resturi de sârmă ghimpată, care fusese solemn tăiată, zăceau încă la graniţă. La cele câteva puncte de trecere spre Occident, pe care tovarăşii de la partid binevoiseră să le deschidă, se aliniau deja cozi de autobuze pline de curioşi. Acum 20 de ani, am plecat să descoperim o lume pe care n-o cunoşteam decât din fotografii.

La frontieră, în primii ani ai "turismului liber", am văzut scene memorabile. Călători mestecând câte un şniţel cu pâine în obscuritate, în mijlocul gazelor de eşapament, şi trăgând cu ochiul spre alţi călători mai norocoşi, cărora agenţia lor de turism a reuşit să le găsească un autobuz, desigur foarte vechi, dar totuşi un Mercedes. "Ce bine este în Mercedes, nu-i aşa !" se auzea de multe ori. Dar şi : "Săptămâna trecută, transporta legume. Mi-am pus geanta sub scaun şi miroase a morcov putred".

Şi totuşi, această libertate de a călători oriunde în străinătate era un lux nemaipomenit. Cu câteva luni mai devreme, o întreagă familie trebuia să stea cu schimbul la o coadă interminabilă, în faţa agenţiei de voiaj Čedok , pentru a putea spera, cu răbdare şi mult noroc, să prindă o vacanţă cu tema "Ceaţă peste morile olandeze"- de fapt, o jumătate de an de salariu. Acum, găurile în Karosa [o marcă de autobuz] sau locul de 20 cm unde să-ţi bagi picioarele în autobuzul Mercedes erau o nimica toată faţă de nevoia de a cerşi "condiţii de ieşire de pe teritoriu" şi "alocare de valută". Birourile eliberau paşapoarte în 24 ore. Interogatoriile umilitoare ale vameşilor de 18 ani înarmaţi cu mitraliere, erau demult. Vântul bătea din altă parte. Dupa ani delicioşi de inactivitate, petrecuţi apărând această graniţă de sârmă ghimpată impermeabilă, venise rândul vameşilor să transpire.

La fel de repede cum au învăţat să călătorească, cehii au învăţat să vândă excursii. În 1990, Republica Cehă avea 6 000 de agenţii de voiaj. 5 000 altele au apărut în anii '90. Imediat după Revoluţie, a fost un prim val de călătorii, care ar putea fi clasificate în două tipuri principale.

Primul a fost de genul "Europa în 4 zile". Ne doream, în cel mai scurt timp posibil, să cunoaştem tot ce ne scăpase timp de cincizeci de ani. Eram treziţi în toiul nopţii de vocea ghidului nostru: "Am sosit în Elveţia. Pe stânga puteţi vedea luminile oraşului Sion".

Cu cel de-al doilea tip de călătorie se vizita Veneţia, Viena, Munchen sau alte mari oraşe accesibile cu autobuzul. Turiştii aveau ocazia să vadă îndeaproape şi în timpul zilei Catedrala Sf Ştefan din Viena sau piaţa San Marco din Veneţia. Dar adeseori nu aveau timp nici să se oprească. Obiectivul lor real erau centrele comerciale sau pieţele cu mărfuri ieftine. În Shopping City Süd la Viena, se plimbau, cu ochii larg deschişi, împingându-şi cărucioarele pe care le abandonau după două ore, goale, răspunzând la privirile interogatoare ale vânzătoarelor printr-o ridicare din umeri. Ce am cumpărat aici ? Aici ? "Nichts". Era, de asemenea, Mexiko Platz, unde se putea cumpăra un pachet de cafea de trei kilograme, telefoane chinezeşti cu butoane, băuturi gazoase la cutie şi detergenţi care nu numai că spălau, dar şi miroseau frumos !

Din vara anului 1990, am început să explorăm alte teritorii încă neexplorate. Bulgaria era încă destinaţia favorită a cehilor, dar deja oraşul Bibione în Italia, Costa Brava în Spania şi coastele greceşti începuseră să ne placă.

Dar câţiva ani mai târziu, entuziasmul de la început s-a domolit. În 1997, agenţia de voiaj Travela a dat faliment. S-a amestecat atunci cu impresiile îmbătătoare ale vacanţelor suspensul de a şti dacă ne vom putea întoarce sau dacă vom rămâne blocaţi la aeroport. Croaţii, mereu zâmbitori, au început să se plângă de aceşti cehi mâncători de pateu, iar în magazinele austriece, plăcuţele "Aici vorbim cehă" s-au schimbat în mai puţin primitoarele "Cehi, nu furaţi !"

Din fericire, companiile aeriene low-cost au venit să ne salveze, permiţându-ne să revizuim rapid bugetul de vacanţă. De asemenea, ne-am dat seama că preţul pâinii este cam acelaşi peste tot în lume, şi că legumele proaspete au un gust mai bun decât supa la plic. Agenţiile de turism dau uneori faliment, dar acum trebuie să ia asigurări obligatorii, deci riscaţi mult mai puţin decât înainte de a vă prelungi vacanţele cu două săptămâni. Pe scurt, dacă comparăm situaţia noastră de astăzi cu cea de acum 20 de ani, putem spune că trăiţi o aventură în timpul unei călătorii numai atunci când vreţi.