Iată o dilemă: în timp ce Japonia luptă împotriva escaladării catastrofei, trebuie să vorbim generalităţi despre energia nucleară? Asta pentru a nu fi acuzaţi de insensibilitate. Într-adevăr au existat curajoşi care au repetat că Fukushima este peste tot. Şi o încercare de a vizualiza efectul dramatic, în cadrul unei demonstraţii spontane în faţa Porţii Brandenburg, pericolele energiei nucleare, când pozele din Japonia erau mai mult decât suficiente. Au existat chiar şi consfătuiri cetăţeneşti hei-rup-iste în legătură cu actualele radiaţii.

Fukushima, o experienţă tributară Angslust

În legătură cu asta s-a indignat Klaus Hartung în Die Tagesspiegelşi i-a diagnosticat pe cei indignaţi cu Angstlust (frică şi plăcere). Prin acest termen psihanaliştii denumesc căutarea experienţelor imaginate de pierdere, care sunt recompensate prin recuperarea securităţii. Iar reacţia Angelei Merkel, de a închide imediat centrale nucleare, este criticată în ţară şi în afară ca de-a dreptul prostească.

Indignarea faţă de indignaţi este – chiar dacă am vrea apoi s-o tematizăm – lipsită de sentiment. Ea distrage atenţia de la ameninţarea continuă cu care se confruntă Tokyo. Mai rău: ea se dezvăluie ca fiind un atac perfid asupra adversarilor energiei nucleare, prin faptul că nu-i include în critica sa şi pe avocaţii tehnicii periculoase.

Insensibilitatea adversarilor energiei atomice, flipping the tortilla

Cei doi termeni germani Angst şi Lust sunt folosiţi şi în spaţiul anglo-saxon, iar termenul de Angstlust a fost dezvoltat de psihanalistul britanic Michael Balint. În limba engleză, s-a impus în ultimii ani frumosul cuvânt „flipping the tortilla”, care desemnează tehnica de a schimba într-un argument o variabilă atât de repede, încât oponentul să nu observe. Astfel argumentul mai slab este transmis oponentului. De cele mai multe ori chiar vorbitorul însuşi nu observă asta. Flipping the tortilla are cu siguranţă loc atunci când îi acuzi tocmai pe adversarii energiei atomice de insensibilitate faţă de destinele umane individuale şi de căutarea apocalipsei, în legătură cu care ei avertizează.

Pentru a îndepărta cauza neplăcerii cât de repede posibil, vrei mai întâi să-l faci să tacă pe cel care avertizează în legătură cu nenorocirea, care doar se repetă de decenii şi care are disperarea în voce: un cerc drăcesc. Dar să fim odată sinceri: Cine este de plăcere adversar al energiei nucleare? Cine o face din plăcere, enervează cu adevărat. Respectivul este în general şi împotriva fisiunii nucleare şi plânge ca nebunul după păsările moarte sub turbinele eoliene. În lumina aceasta, comoditatea de a nu fi împotriva energiei nucleare este de-a dreptul sexy.

Culmea în tehnica acestor autoamăgiri a atins-o acum publicistul britanic George Monbiot. El a scris pentru ziarul londonez The Guardian un articol foarte previzbil cu titlul “De ce Fukushima m-a oprit din lucru şi m-a făcut să iubesc energia nucleară”,preluat ulterior de Presseurop. Argumentaţia sa este simplă: „Acolo o instalaţie/o centrală veche şi proastă, cu un sistem de securizare insuficient, a fost lovită de un cutremur-monstru şi de un uriaş tsunami. Alimentarea cu curent este întreruptă şi blochează sistemul de răcire, după care reactoarele încep să explodeze şi începe un proces de topire a barelor de combustibil nuclear. Dezastrul scoate la lumină vechile şi binecunoscutele urmări ale unui design prost şi ale ignoranţei. Şi totuşi după câte ştiu eu nimeni n-a fost iradiat puternic”.

Monbiot, doar cinic?

Cât de cinic. Monbiot a scris asta în timp ce pompierii japonezi îşi jertfesc sănătatea şi-şi dau probabil chiar viaţa pentru a apăra Tokyo. A scris în timp ce centrala nucleară continuă să emită radiaţii iar nivelul acestora creşte în împrejurimi, fără să existe o perspectivă clară a opririi scurgerii. A scris acest articol în timp ce locuitorii din Fukushima sunt martori fără să vrea – din adăposturile lor – la cum este distrusă baza vieţii lor poate pentru câteva generaţii, în timp ce apa potabilă din Tokyo este interzisă copiilor, iar în reactorul trei plutoniul nu este încă sub control. Da, eu sper ca acesta să mai reziste la multe mii de tone de apă de mare, dacă este necesar, şi chiar dacă această apă se varsă contaminată înapoi în mare. Pentru că nu ştim încă cât de departe suntem de ce e mai rău. Radioactivitatea nu este un lucru frumos, ci acţionează lent dar mortal. De aceea japonezii întrebaţi de televiziuni pe stradă îşi exprimă frica – oh, mă scuzaţi îngrijorarea. Apropo, aceasta îmbolnăveşte. Şi atunci când spun asta, nu sufăr de Angstlust. Mai mult, mă întreb de decenii ce-i determină pe aceşti pacifişti să urce pe puntea Arcei lui Noe şi să bată toba. Este cheful de apocalipsă, minunata aspiraţie către prăpastie, care îi determină chiar atunci când au fost salvaţi încă odată?

Da, Germania este o ţară cu avantaje şi dezavantaje iar motivele Angelei Merkel sunt transparente. Dar următorul accident va fi din nou foarte diferit. Aşa că este bine că au fost oprite câteva centrale nucleare. Să sperăm că vor fi supravegheate bine la răcire. Pentru că acest proces durează.