În timp ce popoarele din lumea arabă se revoltă pentru a cere autodeterminare şi democraţie, Europa se înfundă în dictatură. Tradiţia ei democratică este uzată, spulberată, iar cetăţenii ei sunt hărţuiţi, puşi sub tutelă. Autoritatea delegată de către popor reprezentanţilor săi a fost transferată în secret şi este deţinută într-un loc inaccesibil pe care nimeni nu a pus vreodată ochii.

Cine se află cu adevărat la cârmă? Cine trage sforile? Unde? Şi în ce scop? Nimeni nu ştie. Se promulgă legi şi reglementări, dar locuitorii Vechii Lumi nu mai înţeleg termenii acestora. Este un pic ca şi cum un popor extraterestru ar fi aterizat fără ştirea noastră pe Pământ, şi cum a sosit, s-a pus în slujba Uniunii Europene, probabil pentru că ocupanţii acesteia sunt foarte prosperi. Acest popor este cel al tehnocraţilor.

500 de milioane de viţei în Uniunea Europeană

Această descriere a înrobirii Europei de către o putere anonimă nu este ieşită dintr-un roman anti-utopie, ci dintr-un eseu. Nu este deci un text de ficţiune, ci un text care îşi trage subiectul din realitate, pentru a-l descrie şi a-l analiza. Autorul său nu este un Hercule care şi-ar fi stabilit drept misiune să curăţe grajdurile unui Augias al Uniunii Europene. Singurul său scop este de a trezi viţeii care sălăşluiesc înauntru. Şi care sunt numeroşi, deoarece recensămintele indică aproximativ 500 de milioane.

Acesta este numărul de persoane care constituie astăzi Uniunea Europeană. Fiecare dintre ele ar trebui să-şi facă timp să citească cele 70 de pagini publicate de Hans Magnus Enzensberger sub titlul Sanftes Monster Brüssel oder Die Entmündigung Europas ["Blândul monstru Bruxelles sau punerea Europei sub tutelă", netradus în română]. Cartea este un fel de echivalent german al pamfletului scris de francezul Stéphane Hessel, Indignaţi-vă! (Ed. Nemira, 2011), care a fost publicat într-un milion de exemplare în patria nonagenarului fost rezistent. Hans Magnus Enzensberger caută de asemenea să stârnească indignarea cetăţenilor. El vrea să scuture pomul. Şi nu cu gesticulări din mâini, ci prin puterea argumentării.

Enzensberger a efectuat cercetări extinse. El descrie cu răbdare faptele, identifică indiciile, ca într-o anchetă criminalistică. Scopul său nu este doar să lanseze o polemică privind Uniunea Europeană: el vrea să demaşte hidra care se întinde inexorabil, împinsă de setea ei de putere. Acest monstru are o poveste, dar puţini oameni o cunosc.

Avantajele de necontestat dar şi inepţii publice

Autorul începe prin a ne reaminti avantajele de necontestat ale procesului de integrare europeană. El aplaudă şase decenii fără război – aproape o viaţă – vacanţele mai uşoare în străinătate, libertatea de circulaţie, acţiunile întreprinse împotriva "cartelurilor, monopolurilor şi stratagemelor protecţioniste". Înainte de a se apleca asupra "vocabularului oficial" al unei Uniuni Europene "care şi-a uitat istoria", care îşi botează înalţii funcţionari "comisari", ca şi cum istoria europeană nu ar fi cunoscut nici comisarii poporului, nici comisarii Reich-ului.

Apoi, descrie structura şi modus operandi al comisiilor, care stabilesc de exemplu valorile limită pentru "vibraţiile transmise aparatului mână-braţ şi întregului corp" pentru munci cu ciocanul pneumatic, determină lungimea minimă a prezervativelor europene, şi care în curând vor impune utilizarea unei combinaţii de 33 – 42 de cifre pentru un simplu transfer bancar. Începând din 2013, într-adevăr, menţionarea codurilor BIC şi IBAN va fi obligatorie pentru viramentele naţionale. Pe mica insulă Malta, de exemplu, codul IBAN este format din 31 de cifre, astfel încât cei 400 000 de maltezi vor avea "3 100 000 000 000 000 000 000 000 000 000 numere de cont la dispoziţia lor, completate de 10 000 000 000 de coduri BIC".

Ameţită de puterea ei, UE este din ce în ce mai autoritară

Este uşor de a lua în derâdere aceste inepţii publice, proiectate în numele Europei de batalioane de funcţionari foarte bine plătiţi. În schimb, este aproape imposibil a desluşi ceva în jungla de comisii, secretariate, direcţii generale şi alte instituţii şi organisme nenumărate care s-au stabilit şi au prosperat în Bruxelles sau în Luxemburg. Cine cunoaşte de exemplu UE-OSHA, însărcinată cu problemele legate de securitate şi sănătate la locul de muncă? Instituţia are 64 de angajaţi, ale căror activităţi sunt controlate de 84 de consilieri administrativi. Alte întrebări?

Este mai întâi distractiv, şi apoi plictisitor să recenzezi absurdităţile unei birocraţii europene fără limite. Şi oricum nu ajungem nicăieri. Iată de ce cartea sapă mai adânc. Enzensberger se apleacă asupra lipsei de legitimitate a unei maşinării birocratice care, pentru şi în numele cetăţenilor europeni, promulgă texte de lege şi regulamente – care reprezintă ceva de genul 150 000 de pagini până acum – dar care ignoră regulile de bază ale propriei constituţii, aşa cum arată în mod regulat tratamentul rezervat planului de stabilitate şi de creştere.

Teza centrală a lui Hans Magnus Enzensberger ţinteşte concepţia bruxeleză a democraţiei: ameţită de puterea ei de reglementare, UE dezvoltă caracteristici din ce în ce mai autoritare. Împreună cu eseistul austriac Robert Menasse, el ajunge în cele din urmă la chestiunea de a şti dacă democraţia clasică aşa cum este concepută de către Bruxelles mai este încă un angajament, sau dacă nu este văzută deja ca un obstacol pentru eradicarea căruia trebuie să se lucreze fără încetare. Uniunea Europeană este pe cale să-şi pună cetăţenii ei sub tutelă. Şi numai europenii o pot împiedica.