Alegeți o limbă
"Pentru noi, posibilitatea de a se căsători cu partenerul nostru de acelaşi sex este doar o chestie de egalitate cu heterosexualii; a avea posibilitatea să te căsătoreşti dacă vrei şi cu cine vrei.La mine în ţară nu am această posibilitate. Este interzis.", regretă Juris Lavrikovs, originar din Letonia şi responsabil al comunicaţiei de la LGA Europe, federaţia mondială pentru apărarea drepturilor lesbienelor, al homosexualilor, al persoanelor bisexuale, al travestiţilor şi al intersexuaţilor. ONG-ul va publica la sfârşitul lui iulie un document care va repertoria drepturile homosexualilor în Europa. Concluziile sunt acablante. Din 58 de ţări, doar cinci autorizează căsătoria cuplurilor homosexuale.
Olanda a fost prima ţară care a recunoscut acest drept în 2001, urmată de Belgia în 2003, Spania în 2005, Norvegia în 2008 şi Suedia în aprilie trecut. Guvernul suedez este însă primul care a inclus în legislaţia sa interdicţia de a refuza un mariaj religios pentru cuplurile homosexuale. Preoţii au dreptul să refuze individual dar Biserica luteriană are obligaţia de a găsi un preot pentru cuplurile care doresc să se căsătorească religios. In Belgia, mariajul este autorizat chiar şi pentru străini, dacă unul dintre soţi este belgian sau este rezident în această ţară. Această recunoştinţă a generat chiar dezbateri extrem de aprinse. In Spania de exemplu, preoţii şi reprezentanţii Partidului popular (de dreapta) s-au mobilizat puternic împotriva proiectului de lege, organizând manifestaţii pe străzile din Madrid.
False căsătorii, adevărate uniuni
In restul Europei, situaţia este destul de confuză. "Şi atenţie, nu trebuie să procedăm ca presa tradiţională care separă sistematic ţările din Est de cele din Vestul Europei, notează Juris Lavrikovs. Ţări ca Republica cehă, Slovenia, Ungaria, sunt cu mult mai tolerante decât Italia sau Grecia". Numeroase ţări, de frica zgândăririi opiniei publice dar care doresc altfel să se angajeze pe calea progresului, propun alternative mariajului homosexual. Danemarca a fost prima ţară din lume care a autorizat, în 1 octombrie 1989, "un partenariat înregistrat" între homosexuali, care le oferă aceleaşi drepturi ca şi căsătoria, mai puţin inseminarea şi adopţia. Franţa a instaurat în 1999 PACS-ul, pactul civil de solidaritate. O persoană care a semnat un PACS poate beneficia de securitatea socială a partenerului său şi este responsabilă pentru datoriile contractate de către partenerul său în ceea ce priveşte nevoile cotidiene şi cheltuielile pentru locuinţa comună.
In Germania, contractul de viaţă comună acordă cuplurilor gay, din 1 august 2001, drepturi similare celor din mariaj, mai puţin din punct de vedere fiscal şi al adopţiei. Legea portugheză recunoaşte din 2001 uniunea de fapt a persoanelor care trăiesc în cuplu de mai mult de doi ani, independent de sexul lor. In Croaţia, o lege asupra uniunilor între persoane de acelaşi sex adoptată în iulie 2003 recomandă doar dreptul la "sprijin mutual"în sânul cuplului ca şi dreptul la succesiune. In Marea Britanie, "Civil Partnership", partenariatul civil oferă din 5 decembrie 2004, cuplurilor homosexuale, aceleaşi drepturi ca heterosexualii.
In 2006, deputaţii cehi au recunoscut un statut legal cuplurilor homosexuale, în ciuda veto-ului opus de către preşedintele Vaclav Klaus. In decembrie 2007, guvernul maghiar de centru-stânga a adoptat legea partenariatului înregistrat permiţând cuplurilor gay şi lezbiene să-şi legalizeze uniunea. Statutul de "concubin" le permite obţinerea unui credit, exersarea dreptului la o moştenire ca şi acordarea facilităţilor fiscale.
Mariaj à la grec
"In alte ţări trebuie să facem o muncă de educaţie căci opoziţia la mariajul homosexual este foarte puternică", explică Juris Lavrikovs. In Polonia, Grecia şi Letonia, Cipru, Bulgaria şi România, aproape 80 % din populaţie este împotriva căsătoriei între homosexuali, potrivit unui sondaj publicat de Comisia Europeană. "Mai mult, Uniunea Europeană nu poate face nimic în materie de drept al familiei", regretă Juris Lavrikovs. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de mai multe ori, estimează că faptul de a rezerva mariajul doar cuplurilor constituite dintr-un bărbat şi o femeie constituie o prerogativă naţională şi nu reprezintă o discriminare. In ciuda tuturor acestor rezerve, anumiţi oameni politici se ridică împotriva legilor din ţările lor pentru a face lucrurile să meargă. Un primar grec a celebrat astfel la debutul lunii iunie 2008, pentru prima oară, căsătoriile a două cupluri homosexuale pe mica insulă Tilos (marea Egee), profitând de faptul că legea mariajului civil, adoptată în 1982, nu precizează că acest act trebuie contractat numai între două persoane de sex opus.
"Dar se pune o altă problemă. De exemplu, dacă un cuplu homosexual se căsătoreşte în Belgia şi unul dintre soţi obţine un post în Polonia. Dacă decid să se mute în această ţară mariajul lor nu va fi recunoscut", regretă Lavrikovs. Activiştii care luptă pentru egalitate în drepturi între homosexuali şi heterosexuali au deci suficient de lucru.
Lupta de abia a început. In 17 mai 2005 a fost organizată prima zi mondială de luptă împotriva homofobiei, în 40 de ţări. Doar cu 15 ani mai devreme, OMS, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, suprimase homosexualitatea de pe lista bolilor mentale.
Séverine Lenglet
