Alegeți o limbă
Pe 4 aprilie, postul public de radio din Suedia relata că olandezii doresc să înăsprească criteriile pentru acceptarea solicitanţilor de azil în spaţiul Uniunii Europene. Guvernul de la Haga propune introducerea condiţiei conform căreia o persoană care solicită azil trebuie să demonstreze că nu există posibilitatea de a fi în siguranţă într-o altă regiune a ţării de origine. O astfel de propunere este absurdă.
Cel mai adesea, persoanele care fug de persecuţii nu au nici timpul, nici posibilitatea de a evalua situaţia din întreaga ţară înainte de a pleca. Obligaţia oferirii unor astfel de dovezi pare să intre în contradicţie cu principiile fundamentale privind dreptul la azil. De aceea, este demn de salutat faptul că Cecilia Malmström, comisarul european pentru Afaceri Interne, şi-a exprimat clar dezacordul în legătură cu această idee absurdă.
Un pachet legislativ comun şi constrângător, pentru anul viitor
Propunerea olandezilor demonstrează că atmosfera negocierilor pe tema politicii de azil a Uniunii Europene devine încordată. Anul viitor, Uniunea Europeană va înlocui prevederile minimale aflate în vigoare în diverse state membre cu un pachet legislativ comun şi constrângător. Cel puţin aceasta este intenţia. Până acum, s-a pus foarte puţin problema organizării unei dezbateri publice. Însă în culise spriritele se încing.
În întreaga Europă, viitoarea politică în materie de azil dă naştere unor sentimente contradictorii şi exacerbate. În statele membre UE unde formaţiuni xenofobe au forţa de a impune teme proprii această problemă este explozivă în dezbaterea publică. Prin urmare, nu există niciun dubiu că elaborarea unei politici comune în materie de azil comportă riscuri. Pericolul este ca statele favorabile unei flexibilizări a reglementărilor să fie eclipsate de susţinătorii liniei dure. Chiar dacă, să sperăm, se poate întâmpla şi invers.
Ar fi bine, din mai multe motive, ca statele membre UE să adopte reglementări comune în materie de azil. Ţările UE au frontiere comune cu restul lumii, iar persoanele care au drept de rezidenţă în spaţiul european se bucură de libertatea de circulaţie. Toate ţările UE sunt influenţate de concepţia altor state membre asupra politicii de azil şi imigraţie. De aceea, ar fi logic şi justificat să adopte anumite reglementări comune.
Interesele proprii, prioritare în materie de azil
Se pune însă întrebarea cum să ajungă la un set de reguli comune. Riscul nu este doar ca state precum Olanda să îşi consolideze frontierele prin înăsprirea condiţiilor impuse solicitanţilor de azil. Taberele suprapopulate cu imigranţi, din state nord-africane, reprezintă o dovadă în plus că Uniunea Europeană trebuie să mai facă multe lucruri în materie de azil. Spre exemplu, autorităţile tunisiene au găzduit în total 220 000 de refugiaţi. Cu toate acestea, mulţi dintre ei nu aveau nevoie de protecţie. Se aflau la muncă în Libia şi doreau să revină în ţările de origine. Aproximativ 100 000 de persoane au beneficiat astfel de subvenţii - în special europene - pentru a reveni în ţările de origine.
Însă câteva mii de refugiaţi încă sunt blocaţi în centre din Tunisia. Este vorba de persoane din Somalia sau Eritreea care riscă să fie persecutate în ţările de origine şi, drept consecinţă, trebuie să beneficieze de dreptul de azil. Pe hârtie, Uniunea Europeană a acceptat deja să le ofere protecţie. Dar, până în prezent, doar şase state membre UE, printre care Suedia, s-au oferit să preia câteva sute dintre aceşti refugiaţi.
Faptul că statele europene manifestă insuficientă voinţă de implicare prefigurează dificultatea negocierilor pe tema politicii comune în materie de azil, multe ţări preferând să îşi urmărească doar interesele proprii.
Imigrație
Acord 'subțire' între Roma și Tunis în privința repatrierii imigranților
Este o “înțelegere slabă” pe tema imigrației cea semnată pe 5 aprilie la Tunis,scrie Corriere della Sera: după eșecul primelor discuții, din ajun, miniștrii de Interne italian și tunisian au convenit ca Tunisia să repatrieze în jur de 800 dintre cetățenii care au debarcat recent pe insula tunisiană Lampedusa. Acordul, doar verbal, nu fixează nici modalitățile nici termenul operațiunii, precizează Corriere. Numărul repatriaților este mult inferior celui sperat de guvernul de la Roma, care s-a văzut astfel constrâns să acorde permise de ședere temporară de șase luni în “scop umanitar” imigranților tunisieni prezenți pe pământul italian. Guvernul contează astfel pe golirea centrelor de primire, de acum pline, răspândite în regiunile din centru și din sud. În acest timp, o ambarcațiune provenind din Libia, cu 200 de imigranți la bord a naufragiat în largul Lampedusei;150 dintre ei sunt dați dispăruți.
