Alegeți o limbă
"I-au trebuit două săptămâni Primului ministru al Portugaliei, José Sócrates, pentru a accepta inevitabilul, dar a făcut-o în cele din urmă", scrie The Guardian, potrivit căruia "cerând Bruxelles-ului un împrumut de urgenţă, dl Sócrates a adoptat cea mai radicală măsură printre cele de care dispunea - dar a făcut de asemenea ceea ce decidenţii europeni, pieţele financiare şi mulţi portughezi aşteptau de mai multe zile".
De fapt, consideră cotidianul londonez, Primul ministru al Portugaliei "nu mai avea multe opţiuni" de la demisia lui din 23 martie, atunci când Parlamentul a respins noul său program de austeritate. "În acea seară, Portugalia a intrat în limburile politice - şi a devenit pentru pieţele financiare echivalentul unui condamnat la moarte în aşteptarea executării".
"Nu va fi uşor să acceptăm şi mai multă austeritate, dar va fi imposibil să acceptăm mai multă demagogie, negare a realităţii, incompetenţă politică sau lipsă de responsabilitate", se înflăcărează Público în editorialul său (ne-semnat), "Întoarcerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) reprezintă, pentru Portugalia, o înfrângere severă".
În acelaşi cotidian, Teresa de Sousa afirmă într-un editorial că decizia guvernului portughez plutea în aer încă din ziua demisiei lui José Sócrates şi că ajunsesem la un moment în care rata dobânzii pe termen scurt a datoriei publice portugheze atinsese un nivel periculos de ridicat: cum explică The Guardian, "Portugalia ar fi trebuit să împrumute din ce în ce mai mulţi bani pe pieţe numai pentru a rambursa dobânda pentru datorie". Pe scurt, rezumă Teresa de Sousa, "nu mai merita să continuăm să rezistăm".
"Cererea unui ajutor străin de urgenţă înainte de alegerile legislative din 5 iunie era unul dintre scenariile pe care primul ministru le avea în faţă din ziua în care şi-a prezentat demisia", scrie mai departe Teresa de Sousa. "În ciuda dezminţirilor oficiale despre contactele cu autorităţile europene, această posibilitate fusese evocată pentru prima dată cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles din 24 şi 25 martie, imediat după demisia guvernului. Evenimentele s-au precipitat după ce, în ultimele trei zile, marile bănci naţionale au pus public presiune asupra guvernului pentru ca acesta să ceară un ajutor european de urgenţă".
Dar şi alţi factori au determinat guvernul lui José Sócrates să facă acest pas, continuă Teresa de Sousa:
"În primul rând, reuniunea informală a miniştrilor Economiei şi Finanţelor [din 8 şi 9 aprilie] la Budapesta, unde guvernul portughez s-ar fi aflat confruntat cu cerinţele omologilor săi europeni pentru o clarificare imediată a situaţiei, percepută ca fiind în fiecare zi mai greu de susţinut. Apoi, [cotidianul] britanic Financial Times a confirmat [în 6 aprilie] dezvăluirile făcute în ajun de Público asupra contactelor dintre autorităţile portugheze şi europene cu privire la modalităţile unui ajutor de urgenţă din partea Comisiei Europene. În ciuda dezminţirilor oficiale, surse apropiate de guvern au confirmat ziarului Público că aceste contacte avuseseră loc între guvern, Comisie şi FMI".
Spre deosebire de cazurile Greciei şi Irlandei, Bruxelles se confruntă în Portugalia cu o situaţie specială, subliniază în cele din urmă Teresa de Sousa, întrucât "trebuie să discute cu guvernul, cu preşedintele republicii şi cu partidele susceptibile să ajungă la putere după alegeri". Ipoteza cea mai probabilă este o intervenţie din partea Fondului european de stabilitate financiară şi a FMI-ului.
Pentru El País, cererea portugheză "nu a surprins pe nimeni, dar a fost amânată din motive politice", José Sócrates încercând să paseze operaţiunea următorului guvern". Portughezii vor trebui să facă faţă acum unei "situaţii paradoxale", consideră cotidianul madrilen, întrucât salvarea din partea UE nu înseamnă că problemele economice sunt terminate. Economia portugheză va trebui să pună în aplicare "un plan de austeritate drastic, similar, dacă nu chiar mai dur decât cel respins de Parlament în 23 martie".
În ceea ce priveşte eventualele repercusiuni ale crizei portugheze asupra economiei spaniole, cea din urmă este "prea mare ca să facă faliment, şi prea mare pentru a fi salvată", după formula consacrată preluată de El País.
"Un atac împotriva datoriei spaniole ar fi de fapt o ameninţare pentru întreaga zonă euro: Spania este graniţa între acest război rece şi un conflict serios împotriva euro-ului şi proiectului UE [...]. Reacţia pieţelor în zilele următoare va confirma dacă teoria dominoului este corectă", comentează ziarul, potrivit căruia totuşi "solvabilitatea Spaniei diferă semnificativ de cea a Portugaliei şi Irlandei", datorită printre altele reformelor economice aprobate recent. Prin urmare, conchide optimist El País, "este foarte probabil ca criza datoriilor europene să se încheie cu Portugalia".
Judecata este mai severă de partea austriacă, cotidianul vienez Der Standard titrând despre "entitatea mincinoasă" care este zona euro.
"Va trece şi asta cumva. Dar cu toate aceste simulări şi camuflaje, credibilitatea zonei euro a luat mai mult decât o zgârietură. Uniunea monetară se transformă din ce în ce mai mult într-o entitate de minciuni: prima a fost de a pretinde că Grecia s-ar fi putut descurca fără ajutor. Irlanda şi Portugalia au fost prinse în flagrant delict de minciună 2 şi 3. Pinocchio-ul de Aur, minciuna numărul 4, este atribuit zonei euro, care persistă să pretindă că statele salvate cu banii contribuabililor îşi vor putea rambursa datoriile fără restructurare".
