Cât va costa epidemia de gripă mexicană ? Şi cum ar putea fi redus acest cost ? Calculul clasic al costului unei boli se bazează pe două elemente. În primul rând, costurile "directe" ale îngrijirilor persoanelor bolnave: consultaţii medicale, tratamente medicamentoase, internări în spitale. Aceste cheltuieli depind de numărul de cazuri şi de gravitatea lor.

Apoi, costurile "indirecte" induse de boala în sine: pierderile în productivitate din cauza concediilor medicale sau a mortalităţii premature şi, mai dificil de estimat, daunele morale cauzate de suferinţa persoanelor contaminate. Pentru multe boli, această metodă de calcul acoperă destul de bine totalitatea costurilor. Dar în cazul bolilor contagioase, ea nu oferă decât o viziune parţială a situaţiei.

În timpul unei epidemii, chiar dacă numărul de cazuri rămâne mic, reacţiile populaţiei pot fi rapide, masive şi să perturbe economia. Dacă ar fi suficient să punem o cifră pe resursele consacrate vaccinării, exerciţiul ar fi simplu. Dar costul anticipării trebuie să includă şi costurile induse de modificarea comportamentelor individuale provocată de teama de boală. În timpul unei epidemii, chiar dacă numărul de cazuri rămâne mic, reacţiile populaţiei pot fi rapide, masive şi să perturbeze economia.

Epidemia SRAS (sindrom respiratoriu sever), care a afectat mai multe ţări asiatice (şi, prin ricoşeu, Canada) în 2003 este foarte instructivă. În final, OMS evaluează că boala a lovit 8096 de persoane, dintre care 774 de cazuri mortale. Costul direct sau indirect al SRAS-ului a rămas aproape neglijabil la scara ţărilor expuse. În schimb, teama de epidemie a provocat reacţii individuale considerabile, adeseori alimentate de rumori nefondate: aproape de 10% din populaţia Pekin-ului s-ar fi refugiat în afara capitalei; atracţiile turistice, expoziţiile şi hotelurile de primă categorie au înregistrat o scădere de activitate de aproape 80%; iar pentru transporturile colective, agenţii de voiaj şi restaurante, scăderea a fost evaluată între 10 şi 50%. Se consideră că în principalele ţări atinse (Hongkong, Singapour, Taiwan), această scădere brutală a cererii de servicii a rezultat într-o diminuare a producţiei totale între 1 şi 2% din PIB.

Istoria nu se va mai repeta identic. Dar este sigur că în câteva săptămâni, poate chiar în septembrie, epidemia de gripă mexicană (H1N1) va reveni puternic în ţările din Nord. Atunci fiecare va tenta, chiar cu riscul de a exagera prudenţa, să evite contaminarea. Unele întreprinderi vor alege să-şi activeze "planurile de continuare ale activităţii" cerând salariaţilor lor să lucreze de acasă; numeroase deplasări turistice sau profesionale vor fi anulate sau amânate; transporturile publice vor fi dezertate, spre profitul vehiculelor personale; concertele, expoziţiile, restaurantele vor fi goale...

Pe scurt, chiar dacă numărul de cazuri grave rămâne redus, reacţiile individuale, puţin coordonate, riscă să pună beţe în roate economiei şi să afecteze activităţile productive. Anticiparea perturbărilor poate chiar provoca o scădere a investiţiilor şi importante mişcări de capitaluri internaţionale: Mexicul a înregistrat deja o cădere brutală a peso-ului.

Totuşi, aceste comportamente de panică pot fără îndoială să fie evitate, de exemplu prin difuzarea transparentă de informaţii obiective. A nu ascunde nimic, a nu exagera nimic: credibilitatea mesajelor de sănătate publică este esenţială pentru a evita ca, sub efectul de rumori puţin fondate sau comportamente mimetice excesiv temătoare, o epidemie fără gravitate reală să vină să adauge o criză la criza actuală.