Vestea proastă venită de la Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie de la Haga (TPIY) a luat guvernul croat pe neaşteptate, acesta închizându-se între pereţii săi, protejat de către poliţie şi aparent uimit de acest verdict. Generalii Ante Gotovina şi Mladec Markac au fost condamnaţi la 25 şi respectiv 18 ani de închisoare pentru crime comise în timpul Operaţiunii Oluja (Furtuna) din 1995. Aceasta permisese forţelor croate să recapete controlul regiunii Krajina (în sudul ţării): 324 sârbi au fost ucişi şi alţii 90 000 au fost obligaţi să fugă, conform datelor TPIY.

Din punct de vedere juridic şi politic, acest verdict va provoca interpretări diferite şi contradictorii, dar epilogul nu va fi cunoscut decât după apelul pe care avocații generalilor au decis să-l facă. Până atunci, trebuie să fie reamintite publicului croat, înfierbântat de o condamnare pe care o consideră nedreaptă şi umilitoare, trei detalii.

Haga îndreptățește războiul împotriva ocupaţiei sârbe

În primul rând, TPIY nu a pus niciodată la îndoială legitimitatea războiului împotriva ocupaţiei sârbe şi a Operaţiunii Furtuna, care a permis eliberarea unei treimi din teritoriul croat. Tribunalul i-a lăsat astfel fără argumente pe cei care susţineau că Haga era teatrul unei conspiraţii anti-croate care contesta poporului dreptul legitim de a se apăra.

În al doilea rând, TPIY nu a repus sub semnul îndoielii crearea statului independent croat, la începutul anilor 1990, care a coincis cu agresiunea armată a forţelor lui Slobodan Milošević şi rebeliunea unei părţi a populaţiei (minoritatea sârbă). Tribunalul nu a sugerat, în nici un fel, nici măcar subînţeles, că statul croat ar fi fost înfiinţat prin crime.

Condamnaţi pentru că au închis ochii

În al treilea rând, generalii nu au fost condamnaţi pentru că au condus, în calitate de comandanţi şef, această operaţiune, ci au fost condamnaţi pentru că au închis ochii asupra crimelor comise împotriva cetăţenilor sârbi, au fost condamnaţi pentru că nu au împiedicat aceste crime şi pentru că nu i-au îndepărtat din rândurile lor pe cei care erau tentaţi să ardă case, să ucidă bătrâni şi să le jefuiască bunurile.

Dacă ar fi acceptat această parte indispensabilă a responsabilităţii fiecărui comandant în război, ei nu ar fi fost condamnaţi – şi nici măcar judecaţi, de altfel. Aceste detalii sunt foarte importante, în virtutea principiului de echitate, dar şi din respect pentru istoria naţională. Sunt importante şi pentru a pune capăt acestei manipulări considerând automat orice condamnare a unui croat pentru crime de război drept un act anti-croat.