Alegeți o limbă
Programul "Talente, reveniţi!" are ca obiectiv atragerea înapoi în ţară, în 2011, a cel puţin 25 estoni din cei aproximativ 200 000 care trăiesc în străinătate. Acest program, demarat sub patronajul preşedintelui Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, şi costând 125 000 de euro, este un triumf sau o glumă? Preţul revenirii pentru fiecare "talent" este de 5 000 de euro, prima fiind echivalentul a şase luni de salariu mediu în Estonia.
În Finlanda, când am evocat acest program unor estoni care trăiesc aici, subiectul a provocat o reacţie viscerală. Nu pentru că estonii din Finlanda nu visează niciodată să se întoarcă acasă, ci pentru că numele acestui program, "talente", i-a rănit. Acest nume a jignit femeia de serviciu sau zidarul sau şoferul de autobuz. Ei consideră că acest apel al patriei se adresează estonilor talentaţi, geniilor, şi nu muncitorilor de rând, calificaţi sau necalificaţi.
Şi desigur nu este prima oară când unii estoni din străinătate se simt jigniţi. Prima oară a fost atunci când au trebuit să se rupă de familiile lor pentru a merge să trăiască o viaţă nu neapărat uşoară de muncitor străin, deoarece nu mai găseau de muncă acasă. "Această campanie nu are o reputaţie bună", consideră Tiina Pintsaar, redactor-şef adjunct al cotidianului Eesti Päevaleht, publicat în Suedia [acest ziar nu are nicio legătură cu cotidianul omonim din Tallinn în care a fost publicat acest articol]. "Aici, nu credem că vreo campanie va reuşi să atragă oamenii înapoi, mai ales atunci când locurile de muncă se răresc în Estonia". Potrivit acestei jurnaliste, estonii susceptibili să se întoarcă sunt cei care locuiesc în Suedia de mai puţin de un an şi care mai au încă prieteni în Estonia.
Tinerii estoni se informează pe Facebook
Dar să privim şi mai departe. Dannar Leitmaa, un reporter pentru Eesti Päevaleht care a călătorit recent în Australia, a constatat că estonilor care trăiesc în această ţară nu le pasă câtuşi de puţin de acest program. Există două tipuri de tineri estoni în Australia: cei care lucrau deja ilegal în Estonia, şi care au suferit cel mai mult de pe urma crizei; şi cei cu studii, care pentru un motiv sau altul nu au vrut să continue să lucreze în Estonia. "Am auzit despre aceste prostii în Estonia, îmi pot oferi ce vor, eu tot prefer să rămân aici", a spus o tânără care are un masterat în Estonia şi care a părăsit un loc bun de muncă pentru a fi chelneriţă în Australia.
Pentru estonii care şi-au părăsit ţara după Al Doilea Război Mondial, cele mai importante surse de informaţie erau ziarele estone locale. Pentru cei de astăzi este Facebook. Pe reţeaua socială, estonii din Australia, Aarhus, Cambridge, Dublin, Olanda sau Italia s-au organizat în grupuri. Ideea mea de a iniţia o discuţie cu ei despre această campanie a fost întâmpinată cu o totală tăcere.
Un apel patriotic derutant
"Nu vreau să trag o linie între cei care au talent şi cei care nu au", a declarat Aho Rebas, consilier pe lângă Ministerul Educaţiei şi Ştiinţelor şi reprezentant al Consiliului Mondial al Estonilor. Aho Rebas speră că această campanie va fi percepută ca un mesaj prietenos pe care Estonia îl adresează compatrioţilor săi din întreaga lume pentru a le spune că îi doreşte pe toţi. El admite totuşi că şansele statului estonian de a-i atrage înapoi pe oameni sunt foarte modeste sau chiar nule, deja pentru că la muncă egală, salariile sunt de trei ori mai mari în străinătate.
Potrivit acestuia, chiar dacă estonii din străinătate nu se întorc permanent, este important ca aceştia să îşi păstreze identitatea estonă, să rămână în contact cu ţara lor şi să se organizeze în străinătate. În acest scop, Aho Rebas a creat un site web cu ajutorul Ministerului Educaţiei, "Estonii în străinătate", care oferă o prezentare a aproximativ 600 de organizaţii de estoni din străinătate.
A-şi părăsi ţara sa poate fi o povară grea de purtat. În loc să insufle încrederea, un apel patriotic gen "Talente, reveniţi!" poate fi derutant. Cel mai important mesaj de transmis ar trebui să fie cel care aduce un omagiu celor care au avut curajul şi inteligenţa de a pleca departe pentru a-şi găsi singuri o soluţie la problemele lor [economice], atunci când ţara lor se afla în criză şi nu-i putea ajuta.
