O acţiune de umplutură este o acţiune organizată în locul unei alte acţiuni nerealizabile. Acest fenomen îl întâlnim în toate domeniile vieţii. Frecvent şi în viaţa politică: se face orice, doar pentru a evita să se facă ce trebuie.

În această categorie se încadrează şi tentativa recentă de revizuire a acordului Schengen. Franţa şi Italia vor să se permită controale temporare la graniţele din interiorul UE pentru cazul în care un număr mare de refugiaţi trec graniţele externe ale Uniunii.

Germania crede că este o idee bună. Iar la Comisia Europeană, Franţa şi Italia au uşile deschise. Împotriva acestor planuri nu există, în această situaţie, vreo obiecţie. Nu este evident că ele pun substanţial în pericol libertatea de circulaţie în Europa.

Numai că acest proiect nu are nimic de-a face cu întrebarea care se pune cu adevărat şi la care UE evită sistematic să dea un răspuns. Întrebarea este: Cum poate Uniunea să organizeze o politică pentru refugiaţi comună şi solidară?

Este necesară o împărţire corectă a sarcinilor între statele UE la primirea şi integrarea celor care cer azil. Aceasta trebuie să fie durabilă şi independentă de evenimentele temporare precum actualul flux de câteva zeci de mii de refugiaţi din Tunisia.

În acest proiect important, Europa a eşuat deplorabil până acum. Statele care fac cele mai mari presiuni în direcţia unei politici comune de azil sunt Germania şi Austria. Ele nu vor să-i primească pe fugarii disperaţi care traversează Mediterana spre Italia sau Malta. Din punct de vedere politic, situaţia este foarte delicată . Deci Europa face ceva, orice. Numai de dragul de a face.