Alegerea Polonezului Jerzy Buzek ca şi preşedinte al Parlamentului European a fost văzută ca un act simbolic care gratifică dreptul Europei de a se exprima. Întrebarea este : mai avem noi ceva de spus?

Momentul este special : Europa a pierdut o mulţime de momente istorice şi nu prea ştie ce are de făcut, încolţită de crize – economică, instituţională, de criza lipsei de încredere şi de viziune asupra viitorului. Dar, UE tocmai a intrat într-un nou sezon : un nou parlament, şi în curând o nouă comisie. Europa trebuie să iasă din apatie.

Săptămânalul Polityka şi demosEuropa – Centrul European pentru Strategie, un centru de gândire situat în Varşovia, a iniţiat şi format un grup de reflexie care propune desenarea unei noi agende a Uniunii Europene. Este un raport foarte clar, numit “Europa poate face mai bine”, a fost prezentat la Varşovia în 16 iulie şi va fi prezentat şi în alte capitale europene. Mesajul principal al acestuia este foarte clar : Europa trebuie să meargă înainte şi trebuie să lanseze un nou şi integrator proiect care să întrunească planurile de piaţă unică din anii 1980 si cele privind moneda unică din anii 1990.

UE reprezintă mai mult decât o organizaţie internaţională de succes : este un proiect politic şi un proiect civilizator. Importanţa şi semnificaţia UE este dată de atractivitatea ei, de ceea ce Europa are de oferit sieşi dar şi celorlalţi. Dar astăzi, dezbaterea europeană este suspendată între visul de a fi o Uniune a Statelor Europene, dezbatere care până de curând acapara toată lumea şi un pragmatism dezamăgitor, care începe să domine viaţa politică a continentului. Acest program amăgitor este ca un virus care slăbeşte Europa, provocându-i diverse mutaţii. El afectează cele mai importante aspecte incluzând funcţionarea pieţei unice. În mod paradoxal, această "auto – distrugere" a UE poate fi mult mai periculoasă decât provocările vis-a-vis de legitimitatea sa.

În recenta analiză a Tratatului de la Lisabona, judecătorii Curţii Constituţionale germane demonstrează în 147 de pagini că procesul de integrare Europeană a mers prea departe în ceea ce priveşte diminuarea puterii statelor membre. Trebuie să ne decidem odată – este UE un stat naţiune sau o Uniune a Statelor Europei. Pentru că nu le putem avea pe amândouă.

De ceva vreme termenul "G2" mult folosit, însemna China şi SUA. Nici o ţară europeană singură nu este partener al acestor două state. Nu ar trebui atunci ca UE să transforme G2 în G3? Dacă Uniunea Europeană pierde bătălia pentru influenţa globală, va înceta să existe şi ca entitate politică. Pentru ca G3 să devină realitate, UE ar trebui să dezvolte o cultură strategică comună şi să înveţe să aibe încredere în reprezentanţii săi. Diplomaţiei europene, careia Tratatul de la Lisabona i-a acordat undă verde ar avea altfel nevoie de ani pentru a se dezvolta şi conduce printre principalele capitaluri ale pieţei europene. Nu există nici o îndoială că în cele din urmă va fi realizat.

Europa are nevoie de politicianizare, care poate fi realizată decât prin formarea de adevărate partide politice Europene. Acestea sunt, mai mult decât partidele naţionale, cele care pot conduce dezbaterile în faţa Parlamentului European. Vom putea atunci evita campaniile electorale provinciale, dominate de probleme locale şi ambiţii ale unor provocatori politici. Europa va putea discuta problemele pe care le are la scară largă : toată lumea cunoaşte că probleme cum ar fi : protecţia mediului, transportul ori energia nu pot fi rezolvate la scara unui singur stat membru, astfel că dezbaterea europeană nu poate fi lăsată în grija doar a unui stat.

O strânsă colaborare este necesară între UE şi NATO. O nouă fază ar trebui să înceapă cu o reluare a problemelor cheie şi cu găsirea unei soluţii comune între [Strategia de Securitate Europeană](http:// europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/r00004_fr.htm) şi Conceptul Strategic al NATO. UE trebuie să dispună de un contingent autonom astfel încât să nu depindă de bunăvoinţa statelor membre.

Din fericire, actuala criză ne-a arătat că structura fundamentală a UE – şi Banca Centrală Europeană în mod particular – este solidă. Acolo însă unde încă nu a fost adoptată moneda euro ca şi monedă, Europa este afectată de valuri de devalorizare semnificative, astfel că fiecare stat se luptă pentru a avea o rată de schimb cât mai avantajoasă. Euro trebuie să fie puternic, trebuie lăsat să devină o importantă deviză globală alături de dolar. Lărgirea zonei Euro trebuie să devină cel mai important proiect al următoarei decade. Este absolut necesar să se depăşească separaţia dintre vechile şi noile state membre.

Proiectul European s-a bazat întotdeauna pe integrarea europeană. Am devenit în mod particular competenţi în timpul acestei crize. Până acum fiecare acţiona după propria voinţă. Germania a introdus o reformă constituţională cu scopul de a reduce deficitul bugetar, în timp ce Franţa vrea să investească în viitor "umflându-şi datoria internă". Tehnica de război “tug war”, în care cel mai puternic jucător câştigă, rămâne la ordinea zilei.Din punctul de vedere al Poloniei, este foarte important să fie apărate principiile fundamentale ale UE şi anume libera circulaţie a bunurilor, oamenilor, serviciilor şi capitalurilor, indiferent dacă situaţia economică este bună sau proastă. Dar trebuie în acelaşi timp promovată o creştere a nivelului bugetului European care în prezent este de 1 procent din GDP European. Aceste fonduri sunt necesare pentru a sprijini proiectele de cercetare şi dezvoltare europeană, iar inovaţia reprezintă "a fi sau a nu fi" – ul economiei europene în secolul XXI.

Actuala criză este în plină desfăşurare iar altele se pregătesc să izbucnească. Prima dintre acestea este provocată de procesul demografic, care reprezintă în acelaşi timp un succes şi o problemă pentru Europa. Jumătate din populaţia Europei va avea peste 50 de ani în următorii doi sau trei ani. Nu există nici o altă societate sau economie în lume cu un profil demografic similar. Este necesar prin urmare să se stabilească un model politic European, o prelungire a vârstei de pensionare şi o tranziţie graduală (ca în Polonia) spre stabilirea unui model de contribuţii la fondul de pensii.

Balanţa problemelor cu care se confruntă UE în anii care urmează este îngrijorătoare. În mod ironic, aceasta se explică prin lipsa unui adevărat de leadership politic. Este de mii de ori mai simplu să cauţi refugiu în dezbateri politice locale şi să uiţi de restul lumii, sperând în tăcere că problemele se vor rezolva de la sine. Dar acum, idila a ajuns la sfârşit. Cu Jerzy Buzek ca preşedinte al Parlamentului European şi cu o preşedinţie poloneză a UE în 2011, singura noastră şansă este să ne pregatim armurile. Nobleţea obligă!