Se petrec în Europa prea multe lucruri îngrijorătoare ca să nu ne temem pentru viitorul ei. Laolaltă cu criza care se prelungeşte, avem impresia că situaţia se deteriorează. Alerta a fost dată pe 23 martie, atunci când guvernul portughez a demisionat ca urmare a respingerii de către Parlament a planului de redresare a finanţelor publice, preconizat de Uniunea Europeană. Confruntată cu o criză dublă, politică şi economică, Portugalia a devenit astfel a treia ţară din zona euro care să fi cerut în ultimul an ajutorul financiar al Uniunii Europene şi al FMI-ului. După Grecia, care a primit 110 miliarde de euro, şi Irlanda, căreia i s-a acordat un ajutor de 85 miliarde de euro, alte ţări se află deja pe listă şi experţii se tem de efectul de domino.

Spre o necrologie a Uniunii...

Un scenariu catastrofă este adeseori mai ascultat decât o explicaţie raţională. Ar trebui deci mai curând să scriu o necrologie a Uniunii decât să întocmesc o analiză optimistă a situaţiei. Mai ales că nu sunt un optimist. Şi totuşi, din mai multe motive, continui să cred în Uniune.

Uniunea Europeană rămâne un mecanism eficace, construit şi perfecţionat de-a lungul anilor, sudat de o piaţă comună şi, pentru majoritatea ţărilor, de o monedă unică. Adeseori fără să ştie, cetăţenii europeni, dar şi întreprinderile, băncile, instituţiile, fără a uita ţările vecine, profită de progresele comunitare. Integrarea europeană este ca aerul pe care nu-l apreciem decât când începe să lipsească. Este imposibil să supravieţuim fără el, dincolo de un scurt moment în care ne putem ţine respiraţia. Ceea ce de altfel face Europa în acest moment.

UE şi zona euro, împuternicite de decenii de consens european, continuă să beneficieze de baze politice solide, în ciuda slăbiciunii cancelarului Merkel şi preşedintelui Sarkozy. Că stânga sau dreapta sunt la putere în Paris, Berlin, Roma sau Madrid, direcţia spre Europa va rămâne neschimbată. Deşi populismul liderilor europeni şi întâietatea intereselor naţionale sunt clar dăunătoare sănătăţii Uniunii, ele nu pun în pericol supravieţuirea acesteia.

Nivelul de interdependenţă între ţări, pieţe, partide politice, şi în sfârşit între oameni în sânul Uniunii este atât de important încât magnitudinea costului unei posibile dezintegrări ale Europei încurajează elitele politice şi economice, ca şi cetăţenii de rând, să consimtă la multe eforturi. Grevele, blocadele sau manifestaţiile la Bruxelles ale organizaţiilor sindicale venite din toată Europa reprezintă un fel de teatru, oferind o formă de catharsis grecesc, chiar şi de scurtă durată.

Mânia lor provine din faptul că situaţia este mai puţin bună decât cu ceva timp în urmă, că fondurile UE au încetat să mai curgă cu găleata, că tinerii trebuie să lucreze mai mult şi să plătească pentru lenevia părinţilor lor, generaţia care a ignorat nevoia de a economisi pentru un viitor mai bun. Uniunea, sau cel puţin cea dinainte, s-a îngrăşat scufundându-se în lenevire.

Extinderea UE spre Est, o eventuală soluţie?

Extinderea UE spre Est în 2004 a adus o experienţă nouă, care ar putea servi în vremuri de austeritate. Mi-am dat recent seama de acest fapt datorită preşedintelui estonian Toomas Hendrik Ilves, care explica atitudinea foarte stoică a estonilor şi a letonilor în faţa unor reforme precum reducerea salariilor şi a pensiilor, care ar scoate în stradă occidentalii. "După ce am trăit în sistemul sovietic, după deportările în masă şi represiune, este de neconceput pentru noi, est-europenii, să ne odihnim pe laurii noştri", spune acesta. Polonezi, letoni, estoni ştiu foarte bine că intrând în UE au tras lozul cel mare dar ştiu foarte bine şi că nimic nu este dat pentru totdeauna şi de asemenea nimic nu este gratuit.

Europa continuă să se adapteze noilor condiţii, deşi ajustările nu sunt atât de rapide cât am dori. Mecanismul de salvare a zonei euro va fi operaţional doar în câţiva ani [în 2013]. Efectele "Pactului euro plus", presupus să promoveze competitivitatea şi disciplina bugetară, nu vor fi nici acestea imediate.

În trecut, flexibilitatea a permis întotdeauna Uniunii să treacă cu bine prin diferitele crize. Iar de data aceasta, nivelul de contestare este redus faţă de amploarea modificărilor în Uniune, remarcă un specialist al subiectelor europene, preşedintele think-tank-ului polonez DemosEuropaz, Paweł Świeboda. Europa pătrunde din ce în ce mai mult în guvernarea ţărilor membre. Este o noutate.

Supravieţuirea Uniunii, cu sacrificii şi cu coordonare

Creşterea coordonării politicilor economice privind sistemul de impozitare, pensiile, sau deficitul public, vor fi probabil preţul de plătit pentru a ieşi din criză. Va trebui momentan pusă deoparte ideea de stat al bunăstării, ulterior să muncim mai din greu şi mai mult timp, şi să economisim...

Dar putem fi încrezători cu privire la supravieţuirea Uniunii, chiar dacă ea ne va reveni la preţul câtorva răni. UE se va schimba, devenind cu siguranţă şi mai puţin dispusă să se extindă, şi cu diferenţe din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte nivelul de integrare. Ţările din zona euro vor trebui să-şi aprofundeze integrarea, ceea ce mai devreme sau mai târziu va reprezenta o problemă pentru Marea Britanie, care nu doreşte să piardă nicio iotă din influenţa ei la masa UE, dar vrea în acelaşi timp să rămână în afara zonei euro.

Criza va duce la şi mai mult control din partea Bruxelles-ului asupra economiilor naţionale şi finanţelor publice ale ţărilor membre, precum şi la mai puţină generozitate în ceea ce priveşte alocarea fondurilor UE. Bătălia bugetului UE pentru perioada 2014-2020 promite a fi deosebit de crâncenă. Şi totuşi, ceasul cel din urmă al Uniunii nu a venit încă. Sunt convins de asta, deşi dintr-un punct de vedere editorialist, perspectivele unei prăbuşiri ale zonei euro, unui faliment în lanţ al mai multor ţări, revoltelor şi haosului politic ar fi mult mai spectaculoase decât încercarea de a convinge cititorul că Europa va ieşi din criză ca dintr-o gripă rea.