După 11 septembrie 2001 au avut loc 16 000 de atentate cu bombă, numără redactorul-şef al Handelsblatt pe prima pagină, cauzând 110 000 de morţi. Majoritatea nu erau soldaţi, ci mame, taţi şi copii. Un motiv pentru Gabor Steingart să apere cu toată puterea războiul antiterorist pe care America îl poartă singură, fără susţinerea europenilor.

Ne putem bucura de execuţia unui om? Răspunsul scurt este nu. Un răspuns mai lung ar fi: în acest caz, da, pentru că odată cu moartea violentă a lui Osama ben Laden există speranţa că acest deces va împiedica multe altele. Nimeni nu ştie ce ar răspunde Dumnezeu la un asemenea argument. Perseverenţa politică şi militară a SUA în lupta antiteroristă au dat roade. Chiar dacă are probleme pe plan economic, prima putere din lume a preluat controlul într-o zonă de la frontiera pakistaneză la care accesul este dificil, în timp ce toţi aliaţii săi s-au dat după tufiş. Aceştia nu s-au dus să se ascundă în tufişurile din înaltele platouri pakistaneze, ci, trebuie subliniat, aliaţii europeni ai SUA n-au ajuns niciodată până acolo. Ci doar până la rododendronul din cancelarie, Downing Street sau Palatul Élysée”.

Acest război trebuie câştigat“, a anunţat Barack Obama chiar înainte de a se instala la Casa Albă. Europa l-a lăudat cu euforie pe viitorul preşedinte. În loc să se ia aminte la această propoziţie, pe Bătrânul Continent se dezbate despre cum să-ţi retragi soldaţii din Afganistan.

SUA au luptat singure şi nu trebuie astfel să împartă cu nimeni laurii depistării şi eliminării lui bin Laden : Felicitări, America! ADN-ul tău de primă putere mondială este intact. O fi dolarul slab şi situaţia bugetară tensionată, dar armata este în plină formă. Dacă Germania produce cele mai bune maşini iar China cei mai ieftini moşi Crăciuni de pe planetă, în materie de export de securitate, SUA rămân lider. Cu siguranţă, securitatea este un produs care costă groaznic de scump şi care nu dă bine întotdeauna, dar mecanismele sale merg ca unse”.

Politica de securitate este de mult şi politică economică, scrie Steingart. Păzirea aeroporturilor şi a reţelelor de comunicare, scannerele corporale integrale şi paşapoartele biometrice au mers în acest sens. Dar asta n-au înţeles-o decât SUA.

Victoria americanilor ar trebui să ne bucure, pe noi europenii, şi să ne umple de ruşine în acelaşi timp. Continentul nostru, a cărei populaţie şi putere economică sunt comparabile cu cele ale SUA, n-are în mod vizibil niciun chef să-şi apere valorile, prosperitatea, pe scurt n-are chef nici să se apere. Majoritatea europenilor – pentru că germanii nu sunt singurii în această situaţie – refuză să înţeleagă natura acestei lupte împotriva terorismului internaţional care durează deja de şase ani: acest război nu este de tipul celui din cărţile noastre de istorie. N-a existat o declaraţie de război, cum nu va exista vreodată un act de capitulare. Adversarul nu poartă nici cască, nici uniformă. El nici măcar nu ştie cum să conducă un Panzer fără să provoace accidente. Dimineaţa îşi încinge o centură cu explozibil la brâu şi se duce în cea mai apropiată piaţă. Acest război nu poate fi câştigat, şi totuşi nu trebuie pierdut. Neînţelegerea acestui război este cel mai bun complice al terorismului”.