În fiecare noapte, camioane venite din Istanbul descarcă discret zeci de migranţi la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Regiunea care se întinde de-a lungul fluviului Mariţa [Meriç în turcă, Evros în limba greacă] rămâne una dintre principalele căi de acces clandestine spre Europa. Folosind bărci, colaci de salvare sau numai frânghii întinse între cele două maluri, bărbaţi, femei şi copii traversează apele învolburate ale fluviului care serveşte drept linie de demarcaţie.

Comisia Europeană a prezentat marţi 24 mai un proiect de măsuri restrictive în răspuns la criticile din ce în ce mai numeroase ale statelor cele mai expuse riscului. În 2010, afluxul de imigranţi clandestini la frontieră a provocat deja "o criză umanitară fără precedent", potrivit lui Apostolos Veizer, şeful misiunii greceşti din Medici Fără Frontiere. Migranţii intrau printr-o breşă bine cunoscută, în sudul oraşului turc Edirne : o porţiune de frontieră terestră de 12 km lungime, uşor de trecut noaptea prin câmpuri. Aproape 50 000 de persoane au fost arestate în Grecia în 2010, după ce au intrat ilegal prin această portiţă în zona de liberă circulaţie Schengen, astăzi criticată în Europa. Alte câteva mii au intrat fără a fi prinşi.

Reţelele de trafic uman se adaptează repede

"Este un bulevard. Trebuie să închidem acest acces", consideră Giorgios Salamagas, şeful poliţiei din Orestias, un mic oraş de frontieră grec. Guvernul grec şi-a afirmat hotărârea sa de a construi un zid anti-migranţipentru a astupa aceşti 12 km. Iar agenţia însărcinată cu frontierele externe ale Uniunii Europene (Frontex) a reacţionat desfăşurând, în noiembrie, 175 de poliţişti din cele 27 de state membre ale UE.

Misiunea care s-a încheiat în martie a avut imediat un efect descurajator. Arestările de-a lungul porţiunii sensibile au scăzut cu 44%, se felicită agenţia Frontex. Dar poliţia din Orestias interceptează încă o mie de migranţi în fiecare lună. Şi mai ales, operaţiunea foarte concentrată a împins problema mai în sud. "Desigur, reţelele de traficanţi se adaptează foarte repede", confirmă Grigorios Apostolou, directorul misiunii Frontex care a deschis un birou permanent în Atena. Frontiera se întinde de-a lungul fluviului Mariţa şi coastelor Mării Egee. Locuri de trecere mai riscante. În 2010, cel puţin 62 de oameni au murit încercând să traverseze fluviul. Corpurile sunt rareori cerute şi sunt îngropate acolo, într-o incintă încercuită cu grilaj care serveşte drept cimitir pentru migranţi, în satul Sidero, un cătun în apropiere de graniţă.

Din partea autorităţilor turce nu există nicio indicaţie a unei scăderi în tentativele de treceri clandestine, sau a unei îmbunătăţiri ale condiţiilor de tratament al migranţilor. În sud, armata care controlează graniţele şi-a înteţit patrulele de frontieră. La postul vamal Pazarkule, soldaţii scrutează împrejurimile folosind camere termice. "Am interceptat alţi 25 de algerieni în noaptea aceasta", afirmă comandantul garnizoanei. Odată arestaţi, migranţii sunt trimişi într-una din taberele din regiune. Cea din Edirne a acceptat să-şi deschidă porţile unei misiuni conduse de deputata europeană Helene Flautre, preşedintele Comisiei UE-Turcia. Pentru vizită, centrul de detenţie a fost pe trei sferturi golit şi curăţat de sus în jos.

"Suntem înghesuiţi ca animalele"

În această clădire scorojită, călătorii eşuaţi sunt înghesuiţi încălcând orice regulă. Minori afgani de 14 ani sunt închişi cu adulţii. Durata de detenţie este arbitrară. Un tunisian care încerca să ajungă în Franţa a explicat că este închis de mai mult de patru luni. Cu el, marocani, birmanezi şi nigerieni. "Ei ne-au bătut, suntem înghesuiţi ca animalele", protestează Mohammed, un algerian. Celula rezonă brusc de ţipetele unui om. Un dezertor din armata rusă, care suferă de tulburări psihice. "Nu vă faceţi griji, va fi trimis în curând acasă la el", spune directorul centrului.

În lagărul Soufli, de partea greacă, situaţia este şi mai rea. Cincizeci de oameni sunt înghesuiţi într-o celulă de aproximativ 50 m². Nicio ieşire nu este posibilă. "Acum trei săptămâni, eram două sute cincisprezece, este inuman, spune Yusuf, un tânăr creştin irakian. Oamenii dormeau în toalete şi în acest dulap", arată acesta. Un singur duş este în stare de funcţionare. Doi iranieni, fugiţi de la evenimentele din 2009, fac greva foamei. Un nigerian are diabet.

Solicitanţii de azil sunt deţinuţi pentru o durată minimă de şase luni înainte ca dosarul lor să fie examinat şi eventual, în cele mai multe cazuri, respins. Yusuf nici nu se gândeşte să ceară azil în Grecia. "Am fugit din Irak în 2004, am traversat toată Europa şi am cerut azil în Suedia. Dar m-au trimis înapoi spre Bagdad în 2009, spunând că războiul era terminat", mărturiseşte acesta.

Frontex continuă să efectueze operaţiuni în zonă. Dar graniţa greco-turcă rămâne greu de controlat, cu zeci de insule accesibile cu barca şi un număr din ce în ce mai mare de clandestini care încearcă să se infiltreze în aceste breşe. Afluxul spre Grecia, foarte mare din 2008, un an record cu 150 000 de arestări, este o consecinţă a misiunilor de supraveghere desfăşurate în largul coastelor spaniole şi italiene, spune Helene Flautre. 90% din intrările ilegale urmează acest traseu.