Alegeți o limbă
Serviciile de securitate sârbe l-au arestat pe Ratko Mladic în casa vărului său, la Lazarevo, un sat de lângă Zrenjanin, în nordul Serbiei. Mai exact, ei au arestat un cetăţean care se prezenta sub numele de Milorad Komadic, ceea ce aminteşte de arestarea din 2008 a unui anumit Dragan Dabic, mai cunoscut sub numele de Radovan Karadzic.
Serbia a întors astfel o pagină importantă din istoria ei, rupându-se - deşi încet - de trecutul ei războinic. Un trecut care nu mai are nici moştenitori politici legali, dar care a făcut multe victime şi a creat mulţi călăi. Serbia şi-a reglat de asemenea conturile cu justiţia internaţională.
În timp ce acest serial macabru ajunge la capăt, multe întrebări rămân fără răspuns : de ce această poveste a durat atât de mult ? De ce Mladic nu este de mai mulţi ani la Haga ? De ce guvernele anterioare nu au reuşit să-l aresteze, de ce "urmărirea", reală sau presupusă, avea întotdeauna două sau trei zile de întârziere faţă de fugitiv ? Cine, în vârful statului, inclusiv în armată, l-a ajutat în toţi aceşti ani ? Cei responsabili vor fi urmăriţi penal ? Instituţiile de stat, cel puţin unele, ştiau unde se ascundea Mladic şi se ţineau de calcule şi târguieli nedemne ?
Ne putem întreba de asemenea dacă în timpul mandatului guvernelor anterioare, mai ales cel al lui Vojislav Kostunica, exista o adevărată voinţă de a-l aresta pe Mladic şi de a-l trimite în închisoarea Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) de la Haga. Şi dacă lipsa acestei "voinţe politice" nu reprezenta o încălcare gravă a legii, pasibilă de urmăriri penale.
Mladic nu este singura problemă a Serbiei
Acestea sunt întrebări legitime şi importante cărora actualul guvern trebuie să le dea răspunsuri credibile. Totuşi, ceea ce contează astăzi este acţiunea care a permis să se pună capăt acestei îndelungate vânători, acţiunea care oferă o mare ocazie Serbiei de a ieşi din cercul vicios. Ar fi prea uşor de a crede că Mladic şi Hadzic [ultimul fugitiv, acuzat şi el de crime de război] ar fi singura şi cea mai gravă problemă a Serbiei pe calea către instituţiile euro-atlantice.
Dar fără să fi rezolvat-o, nu era posibil niciun progres substanţial, mai ales că politica guvernului cu privire la Kosovo este din nou într-o fundătură şi în contradicţie cu dorinţa de a adera la Uniunea Europeană.
Oricum, natura omului face că greşelile de ieri sunt şterse din amintiri în faţa succeselor de astăzi. Punând capăt urmăririi lui Mladic, preşedintele Boris Tadic şi coaliţia lui politică [condusă de Partidul Democrat] şi-au demonstrat hotărârea de a întoarce pagina cu semeţie. Arestarea sa este de asemenea o lovitură dată dreptei naţionaliste care cu siguranţă va vocifera şi va organiza câteva manifestaţii, dar atâta.
Deoarece Serbia nu mai are forţe politice capabile să adune mulţimile în jurul unui "erou sârb" precum Mladic. Să ne amintim cum Karadzic fusese arestat în ajunul sciziunii Partidului Radical Sârb (ultranaţionalist), care a dat naştere unui nou grup naţionalist, Partidul sârb al progresului, care acum flirtează cu idei pro-europene, desigur în mod cam contradictoriu şi tulbure, dar acestea exclud totuşi o confruntare cu justiţia internaţională.
Nu există ieşire din coşmar fără o soluţie la problema Kosovo
Arestarea lui Mladic va consolida, de asemenea, poziţia Serbiei în regiune întrucât incapacitatea ei - sau lipsa de voinţă - de a-şi respecta angajamentele faţă de justiţia internaţională au fost călcâiul ei al lui Ahile şi pretextul ideal pentru ţările vecine de a nu le respecta pe ale lor.
Astăzi, această poveste este terminată, Serbia iese aproape definitiv din anii 1990. Aproape, pentru că nu poate exista o ieşire definitivă din acest coşmar fără o soluţie durabilă la problema Kosovo. Renunţând să scoată Serbia din şanţ actualul guvern ar rata o ocazie istorică. Din nou, are o oportunitate.
