E curios totuşi cum de tragem atât de puţine învăţăminte din crizele alimentare succesive. Trecem cu chin şi vai de la contaminările cu dioxină la encefalopatia spongiformă bovină (ESB), de la sindromul respirator acut sever (SRAS) la gripa mexicană. Şi iată acum sinistra bacterie E. coli enterohemoragică (EHEC). Şi mai rău: este o variantă rară şi periculoasă.

De fiecare dată, asistăm la aproape acelaşi fenomen. Se produce un efect de panică, comerţul sau circulaţia mărfurilor se întrerupe, activitatea economică se contractă, tensiunea creşte. Până în prezent, în definitiv, consecinţele temute au rămas încă sub nivelul aşteptărilor dramatice. Reîncepem atunci să trăim cu iluzia că produsele alimentare nu prezintă niciun pericol, că bolile pot fi combătute cu ajutorul medicamentelor şi că nenorocirile îi lovesc mai ales pe alţii. Aşa să fie şi de data aceasta?

Până acum, putem doar conchide că urmările economice nu au nicio legătură cu pericolul dovedit. Bacteria poate ucide, dar din sutele de cazuri de maladie atestate, numărul morţilor s-a limitat la optsprezece. Sunt optsprezece decese extrem de regretabile, dar sunt doar optsprezece, un procent minim raportat la numărul de nemţi şi de persoane aflate în vizită în Germania care mor într-o săptămână din alte cauze.

Regula "fiecare pentru sine"

Şi nimic nu indică pe moment că aceşti pacienţi ar fi fost la rândul lor contagioşi. Nu este un motiv pentru a pune un întreg continent în fierbere. Trebuie să precizăm că nu este totuşi vorba de ciumă. Este păcat că reflexle primare se manifestă cu o asemenea viteză. Într-un moment în care, în mod structural, preţurile produselor alimentare explodează, noi nu găsim nimic mai bun de făcut decât să aruncăm aceste produse, să le transformăm în alimente pentru vite sau să le lăsăm să putrezească pe câmp, pur şi simplu pentru că nimeni nu le mai vrea.

Putem regreta o asemenea reacţie din partea Rusiei [care a suspendat importurile de legume europene] şi a altor cumpărători îndepărtaţi, chiar dacă puteam să ne aşteptăm la asta. Dar este neliniştitor că şi Europa se dezagregă total, încă odată.

Am constatat acest lucru în timpul crizei bancare, la fel şi în timpul crizei financiare din Grecia, vom fi martorii acestui deznodământ când în curând regula "fiecare pentru sine" va domni pe piaţa energiei şi remarcăm repetarea aceleiaşi situaţii în faţa acestei isterii alimentare. Europa, care trebuie să-şi deschidă şi să-şi menţină deschise graniţele, priveşte neputincioasă cum acestea se închid din cauza unei comunicări defectuoase, şi cum se declanşează un dezastru economic disproporţionat.

Există o luminiţă la capătul tunelului. Oamenii de ştiinţă colaborează la nivel internaţional pentru a da în mod rapid lămuriri în privinţa contaminării şi unui posibil remediu. Mondializarea, care şi-a arătat o dată în plus slăbiciunile cu această criza alimentară are şi avantaje. Mobilizarea cunoştinţelor din întreaga lume poate să permită găsirea rapidă a soluţiilor. Vom trage oare învăţăminte de data aceasta din tot ceea ce s-a întâmplat? La rândul ei, şi această criză va fi urmată de altele. Rămâne de văzut unde şi când.