Închişi în centre de detenţie la sosirea lor, exilaţii identificaţi drept "vulnerabili" au fost repartizaţi în centre de găzduire deschise. Unul dintre acestea este rezervat familiilor. Locul se numeşte Hal Far şi se află la capătul unei linii de autobuze, departe de magazine şi de casele localnicilor, aproape de pistele unui aeroport abandonat. Vreo treizeci de familii sunt adunate acolo, aşteptând protecţia internaţională. Adesea umed, aerul este sufocant în timpul verii şi glacial în timpul iernii.

Plecat din Tripoli cu soţia sa şi cu fiul său de şaisprezece luni, Dawit, un etiopian de 35 de ani, face parte dintre bieţii locuitori ai hangarului."Mulţumesc autorităţilor malteze care mi-au salvat barca de la naufragiu şi care ne găzduiesc", spune el în introducere. "Dar trebuie să mărturisesc că acest loc este îngrozitor, cu adevărat îngrozitor. Suntem somalezi, etiopieni, eritreeni şi câţiva ghanezi şi algerieni. Aici sunt doar familii, cu copii. Cel mai mic are o lună şi jumătate. Este şi o femeie care a născut la sosire. Ei au scos-o din centrul de detenţie şi după ce s-a născut copilul au băgat-o înapoi".

"Am văzut un medic italian plângând la vederea lor"

"Toată lumea este epuizată, continuă acesta. Şi unde ne-au pus? În acest hangar, unde totul este murdar şi periculos. Nu avem nici lumină: sunt doar două neoane pentru toţi, şi nimic în corturi. Suprafeţele sunt unsuroase, canalizările sunt defecte, şobolanii aleargă peste tot. Toate acestea sunt toxice. Bebeluşii îşi duc mâna la gură, la ochi, au infecţii, sunt bolnavi. Noi trebuie să-i ducem tot timpul la spital. Am văzut un medic italian plângând când i-a îngrijit. Ultima oară când a trebuit să merg să iau medicamente pentru fiul meu la farmacie, a trebuit să plătesc 39 de euro. Această situaţie nu poate dura. În plus vine vara. Cu căldura, va fi insuportabil. Suntem recunoscători, dar acest loc nu este făcut pentru fiinţe umane".

Dawit o spune din nou, el nu avea intenţia să vină în Europa. Profesor de engleză, el a fost forţat să plece pentru a scăpa de lupte, dar şi de violenţele faţă de africanii sub-saharieni. Printre capii de familie care suferă aceeaşi soartă ca şi el, un student la medicină, un inginer informatician şi un traducător. Unii îşi părăsiseră ţara lor de origine din cauza persecuţiilor şi chiar obţinuseră statutul de refugiat. Toţi aveau proiecte de viitor în Libia. Şi toţi au trecut pe lângă moarte în timpul călătoriei lor peste Mediterana.

De la Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) până la organizaţiile umanitare prezente pe teren, mărturiile converg. În hangar, corturile distribuite de către Crucea Roşie Elveţiană sunt aliniate în trei rânduri de câte zece. Aproximativ 150 de persoane, inclusiv copii, sunt îndesate în ele, grupate pe familii. În jurul acestei clădiri au fost instalate containere cu 16 cuşete fiecare, pentru bărbaţii şi femeile singure.

Celine Warnier de Wailly, membru al Serviciului Iezuiţilor pentru Refugiaţi (JRS), o asociaţie de asistenţă juridică şi socială prezentă în Malta lângă refugiaţi: "Copiii se îmbolnăvesc unul după altul. Situaţia devine cronică şi severă", insistă aceasta. Când primele familii au fost instalate acolo, reacţia lor a fost să spună că preferau să se întoarcă în centrul de detenţie! Am văzut colegi plângând în timp ce distribuiau apă, lapte, cărucioare sau scutece. Şi totuşi au văzut multe la viaţa lor!"

O situaţie incredibilă

Aceleaşi probleme sunt întâmpinate şi în ceea ce autorităţile locale şi refugiaţii numesc Tent Village, satul de corturi, la câteva sute de metri de hangar. Corturi mari în aer liber, parţial distruse de furtuni în februarie. Chiar şi în stare bună, aceste adăposturi nu protejează suficient de ploaie şi de vânt, potrivit chiar UNHCR-ului.

"În hangar şi în Tent Village, condiţiile sunt sub standardele acceptabile, mai ales pentru familiile cu copii", declară Fabrizio Ellul din biroul UNHCR din Malta, adoptând limbajul administrativ specific organizaţiilor internaţionale. "Echipamentele sanitare şi condiţiile de viaţă nu sunt potrivite pentru perioade de şedere atât de îndelungate iar aceste centre nu au fost concepute pentru persoane vulnerabile", adaugă acesta.

De fapt, nici hangarul, nici corturile nu găzduiseră până în prezent familii. Acestea chiar fuseseră închise în ultimele luni când bărcile au încetat să mai vină. Deoarece acordul migratoriu semnat între Italia şi Libia produsese în cele din urmă rezultate.

"Timp de un an, în afară de o ambarcaţiune în iulie anul trecut, nu mai avusesem sosiri", spune Maria Pisani, din ONG-ul Integra Foundation, specialist în materie de azil în Malta. Aceasta consideră de asemenea incredibilă situaţia în Hal Far. Din cauza izolării geografice a refugiaţilor, ea denunţă "gheto-izarea" acestora. "Nu au fost trase învăţături din anii trecuţi, consideră ea. Nimic nu a fost făcut pentru a îmbunătăţi echipamentele. Condiţiile chiar s-au înrăutăţit". "În loc să prevadă posibilităţi de instalare şi integrare pe loc, continuă aceasta, autorităţile malteze au mizat totul pe reinstalarea sau relocalizarea în alte ţări europene sau occidentale. Ceea ce corespunde strategiei lor. Ele organizează o penurie grea de spaţii de cazare pentru a incita mai curând oamenii să plece". Cu alte cuvinte, Malta privilegiază starea de urgenţă pentru a evita instalarea noilor sosiţi şi pentru a-şi obliga partenerii europeni să-i găzduiască.