Alegeți o limbă
De îndată ce părăseşti capitala modernă Reykjavik, pe şoseaua care traversează stepe lunare, cratere fumegânde, scuipături furioase ale gheizerelor şi vântul parfumat cu carne de rechin putrezit, specialitate culinară locală, primul lucru care îţi trece prin cap în Islanda nu este sentimentul că te-ai afla în Europa. Islandezii nici ei înşişi nu erau convinşi până când, confrontaţi cu falimentul total al sistemului lor bancar şi până când, aflat sub perfuzia FMI din toamna lui 2008, Parlamentul lor nu s-a decis să voteze candidatura la Uniunea Europeană (UE). Miniştrii de Afaceri Externe tocmai au trimis această cerere la Comisie.
Ceva mai la sud, o altă insulă atlantică cu o natură aparent ceva mai europeană, Irlanda, ţine în mâini o parte din destinul primei insule. Ţinând cont de caracterul imprevizibil al poeţilor din ţara celtică, islandezii vor trăi în suspens până pe 2 octombrie. În acea zi, irlandezii se vor pronunţa o a doua oară prin referendum asupra tratatului de la Lisabona. Acest tratat, pe lângă faptul că este mai democratic şi mai eficace, permite Uniunii extinderea spre alte ţări.
Fără Lisabona, nici o extindere spre Islanda, Croaţia, Turcia şi alte ţări candidate. Raţiunea este juridică şi politică, căci Franţa şi Germania au pus-o ca principiu: "Nici o extindere atâta timp cât tratatul de la Lisabona nu este aplicat", a repetat la Bruxelles Pierre Lellouche, secretar de Stat pentru afaceri europene, în 27 iulie.
Imediat după declaraţie, ministrul efectua o călătorie dublă în cele două insule ale Atlanticului. Două ciudate europene al căror patriotism insular şi legătura cu Statele Unite nu constituie singurele lor puncte comune. Şi una şi cealaltă au trecut într-un timp record de la mizerie la bogăţie până la explozia neaşteptată, în criza economică şi financiară mondială, a bulelor protecţioniste în care ele se baricadaseră cu sprijinul creditelor imobiliare sau al speculaţiilor financiare.
Irlanda, 4,4 milioane de locuitori, cândva ţara cea mai săracă din Europa, a devenit un Tigru celtic la sfârşitul anilor 1980, a doua ţară cea mai bogată a UE după Luxemburg. Îşi datorează decolajul intrării sale în Comunitatea europeană, în 1973. Cu o economie fondată pe investismente străine (favorizate de fiscalitate) şi pe explozia imobiliară, Tigrul a încasat din plin efectele crizei mondiale. Irlanda a fost prima ţară a UE care a intrat oficial în recesiune.
Islanda, 320 000 de locuitori, a rivalizat cu Irlanda în recordul la sărăcie în Europa, înainte de a se propulsa, la mijlocul anilor 1990, printre ţările cele mai bogate din lume, cu sprijinul industriei fine, a pescuitului şi a investismentelor bancare: a 5a ţară în clasamentul Organizaţiei de cooperare şi dezvoltare conomică (OCDE), prima ca indice de dezvoltare umană (IDH). În toamna lui 2008, criza a scos la lumină nebunia financiarilor islandezi: suma activelor a atins o sumă de 11 ori mai importantă decât PIB-ul insulei. Islanda este singura ţară industrializată care a cunoscut falimentul sistemului bancar, prima care a cerut un ajutor Fondului monetar internaţional (FMI). Furia populară a atins aproape gradul de revoluţie.
La două luni de la referendumul irlandez, cele două insule sunt divergente. Islanda, care aplică deja mare parte din regulile comunitare, este grăbită să se alăture UE. Irlanda, care s-a bucurat deja de o mulţime de beneficii de pe urma adeziunii ei (60 de miliarde de euro), a spus "nu" tratatului de la Lisabona în 2008, în momentul în care a trecut de la "beneficiar net" la "contributor net", şi se teme de extinderea UE. Pentru al doilea vot, sondajele publice dau ca şi câştigător un "da". Altele, organizate de către partidele politice, indică contrariul.
La Dublin, domnul Lellouche a evitat să se amestece în campanie. Irlandezii nu apreciaseră, în 2008, amestecarea conducătorilor europeni în treburile lor interne. Dublul său voiaj a amintit irlandezilor ceea ce islandezii au aflat pe propria piele, forţa Uniunii pentru a rezista la criză. În 2 octombrie, aproximativ 3 milioane de alegători irlandezi vor fixa soarta a 500 milioane de europeni. Dacă zic "nu", islandezii nu vor fi singurii care vor suferi. Dar vor putea vedea în acest gest o revanşă tardivă împotriva strămoşilor lor vikingi, care fuseseră să-şi caute sclavii ... în Irlanda.
