Achitându-l pe Geert Wilders, judecătorul olandez a acţionat împotriva unei tendinţe europene. În timp ce de ani de zile nu se tolerează criticile contra islamului, Olanda îşi onorează tradiţia de a oferi un refugiu pentru ca dezbaterea să rămână deschisă. Întrucât în ultimii ani, în toate ţările din Europa Occidentală, criticii islamului au fost din contră condamnaţi pentru a-şi fi exprimat punctul de vedere.

La începutul lunii mai, de exemplu, în Danemarca, Lars Hedegaard, ideolog al Partidului Poporului Danez, a fost condamnat în apel pentru a fi spus că "fetele în familiile musulmane sunt violate de unchii lor, verii lor, sau de tată", şi că "atunci când un musulman violează o femeie, el are dreptul [...]. Face parte din cultura lui".

Critici incompatibile cu multiculturalismul

În 15 februarie la Viena, Elisabeth Sabaditsch-Wolff, care criticase islamul, a fost condamnată pentru a-l fi numit pe Mahomed, fondatorul islamului, drept "pedofil". Căsătoria sa cu Aisha, care avea numai 9 ani, nu putea fi asimilată cu "pedofilia", potrivit judecătorului austriac, deoarece ar fi "denigrator" pentru "doctrinele religioase" ale islamului, mai ales deoarece căsătoria a durat, dincolo de vârsta de 18 ani a Aishei.

Verdicte comparabile pentru alte critici ale islamului au fost pronunţate şi în Franţa, Belgia şi Anglia. I-a fost interzis lui Jean-Marie Le Pen [fondatorul Frontului Naţional francez] să zică: "În ziua când vom avea în Franţa nu cinci milioane, ci 25 de milioane de musulmani, ei sunt cei care vor comanda. Şi francezii vor avansa lipiţi de ziduri, vor coborâ de pe trotuare cu ochii în pământ".

Mark Anthony Norwood [membru al Partidului Naţional Britanic] a trebuit să dea jos de pe fereastra sa un afiş pe care scria "Islam out of Britain" ["Islamul afară din Marea Britanie"]. Iar belgianul Daniel Féret [fondatorul Frontului Naţional belgian], declarat neeligibil pentru zece ani, a trebuit să efectueze o pedeapsă cu munca în domeniul integrării.

El ceruse "repatrierea" imigranţilor, care pentru el erau "criminali", şi alocarea de ajutoare sociale numai belgienilor şi "europenilor". Cu ocazia acestor hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a considerat că era urmărit un "scop legitim" şi că restrângerea libertăţii de exprimare în acest caz era "necesară într-o societate democratică".

Este curios că în nici unul din aceste cazuri nu au fost incitări la violenţă. Aceste observaţii depăşeau măsura, potrivit judecătorilor naţionali, pentru că incitau la "ură" sau la "discriminare" – concepte care se pot răspândi cu uşurinţă şi pot fi utilizate pentru a exclude opinii politice nedorite.

Mult timp a fost greu să emiţi critici împotriva islamului, întrucât aceste critici nu sunt compatibile cu multiculturalismul. Dar acum, lideri precum Cameron, Aznar, Sarkozy şi Rutte au ajuns la aceeaşi concluzie surprinzătoare ca Angela Merkel în 2010, care a spus că "societatea multiculturală a eşuat complet". Acum, că multiculturalismul a fost abandonat, critica împotriva islamului este din nou permisă.

Nicio idee nu trebuie să fie impusă sau interzisă

Prin achitarea lui Geert Wilders, joi 23 iunie, Olanda este prima ţară din Europa Occidentală unde puterea juridică a tras concluzii explicite din abandonarea multiculturalismului. Olanda îşi onorează astfel reputaţia de a fi un refugiu de toleranţă pentru libertatea de exprimare.

Într-adevăr, pentru mult timp, scrierile nenumăraţilor critici ai religiei, de la Spinoza la Voltaire, au putut fi publicate numai în această ţară, fiind interzise în restul Europei. Elita represivă a vremii respective, care dorea să împiedice aceste critici recurgând la tribunale nu a reuşit să se menţină până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ceea ce a început ca o dezbatere critică a luat amploare şi în cele din urmă a condus la Revoluţia Franceză. O evoluţie similară ar putea ameninţa elitele europene de astăzi.

Că multiculturalismul este sau nu o idee bună, că islamul este o ideologie politică sau o religie paşnică şi că Mahomed a fost sau nu un pedofil: nici una dintre aceste idei nu ar trebui să fie impusă sau interzisă. Acest lucru nu poate conduce decât la o radicalizare a opiniilor. Doar o dezbatere deschisă poate ajuta decizia acestor aspecte, părţile vătămate sau jignite pot încerca apoi să convingă criticii islamului de pretinsele lor greşeli.

Dacă Wilders ar fi fost condamnat în 23 iunie – chiar şi numai pentru ce a spus – acest lucru n-ar fi făcut decât să submineze ceva mai mult întreaga putere juridică. O astfel de decizie ar fi anunţat ani de noi dueluri juridice, care ar fi condus la o politizare din ce în ce mai accentuată a sălilor de judecată. Se pare aşadar că judecătorul a dat dovadă de conciliere la momentul potrivit. Rămâne de ştiut, după acest verdict rezonabil, care va fi următoarea ţară europeană care va urma acest exemplu.