Să înfruntăm adevărul despre China

Criza datoriei publice europene este un ţel declarat al investiţiilor străine chineze. De aceea trebuie să înţelegem ce fel de putere devine China, susţine istoricul britanic Timothy Garton Ash.

Publicat pe 28 iunie 2011 la 14:23

Odată ca niciodată, Europa a colonizat câteva părticele din China. Astăzi, China colonizează părticele din Europa. Neoficial, evident, şi mult mai politicos decât atunci când a fost rândul europenilor. Ascensiunea Chinei evidenţiază dar şi exploatează declinul relativ al Europei.

Când primul-ministru Wen Jiabao a venit în Europa, a vizitat Germania, Marea Britanie şi Ungaria. De ce Ungaria? Parţial pentru că deţine preşedinţia rotativă a UE dar şi pentru că China are mari investiţii acolo şi doreşte să mai facă – aşa cum face şi în alte părţi din Sud-Estul şi Sudul Europei.

Un studiu care va apărea curând al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR) estimează că 40% dintre investiţiile chineze din UE se găsesc în Portugalia, Spania, Italia, Grecia şi Estul Europei. De ce se acordă atâta atenţie periferiei? Ei bine, pentru că acolo se pot face investiţii promiţătoare şi aceste mici economii periferice sunt o cale uşoară de a penetra pe o piaţă europeană de 500 de milioane de consumatori.

"Aveţi nevoie de banii noştri"

Piaţa UE este cu mult mai deschisă investitorilor chinezi decât este cea chinezească pentru europeni. Investiţiile masive în aceste ţări au şi o socoteală politică. Nu este prea cinic să-i vezi pe conducătorii de la Beijing construind un fel de lobby pentru China în interiorul structurilor decizionale ale UE, unde statul cel mai mic este cel puţin teoretic egal cu cel mai mare.

Newsletter în limba română

Cu cele mai mari rezerve valutare din lume – în prezent în jur de 3 trilioane de euro – China ar putea cumpăra jumătate din bunurile Greciei ce se pot privatiza, cât ai clipi. Ar trebui grecii să se ferească de darurile chinezilor? Ei bine, calul de dar nu se caută la dinţi. Sau, aşa cum a declarat – cu o infinită delicateţe – un specialist chinez în geostrategie unuia dintre autorii viitorului studiu ECFR: "Aveţi nevoie de banii noştri".

Nu trebuie să devenim paranoici. Atâta timp cât credem în comerţ şi pieţe libere, trebuie să şi punem în practică ceea ce predicăm. Totuşi, nu este nicio îndoială că puterea economică a Chinei avansează puternic în Europa, transformându-se şi într-o influenţă politică.

Unii dintre vecinii asiatici ai Chinei au resimţit mult mai dur ascensiunea chineză. În timp ce unii în Europa încă mai visează la o lume postmodernă a suveranităţii împărţite, în care UE devine un model al guvernării globale, geopolitica Asiei se aseamănă tot mai mult cu cea europeană de sfârşit de secol XIX – mai degrabă decât cu cea a sfârşitului secolului XX.

Puterile suverane aspiră neîncetat la supremaţie, strângând forţe marine şi terestre, disputându-şi controlul asupra teritoriilor (cum ar fi Kaşmir) şi mărilor. Interesele naţionale şi pasiunile calcă în picioare interdependenţa economică. În afară de dimensiunile economice şi militare ale creşterii puterii Chinei mai există şi o a treia dimensiune: politică, culturală sau "soft power".

Modelul antic al "autorităţii umane"

Yan Xuetong, unul dintre principalii scriitori ai Chinei pe probleme de relaţii internaţionale, tocmai a scris o carte nouă numită Gândire antică chineză – putere modernă chineză. Este consacrată rememorării lecţiilor de gândire politică de dinainte de dinastia Qin – ceea ce înseamnă de dinainte de anul 221 î.C. – şi aplicarea lor în poziţionarea Chinei în lumea de astăzi.

Yan susţine că de la aceşti gânditori antici chinezi se pot discerne două idei opuse ale puterii statului: hegemonia, sau ceea ce numim "autoritatea umană". Prin "autoritatea umană", se înţelege că înţelepciunea, virtutea şi binefacerea conducătorilor nu numai că satisfac propriul popor dar atrag şi altele, astfel răspândind modul lor de a face lucrurile în afara frontierelor.

Chiar dacă nu pare complet potrivnic simplei hegemonii, Yan susţine că China ar trebui să aspire la acest mod mai ambiţios al puterii politice – prin, "reînnoirea constantă a sistemului politic", printre altele. În timp ce proza sa este puţin eliptică la acest punct, el mai sugerează că "China trebuie să includă principiul moral al democraţiei printre cele pe care le promovează".

China anului 2011, este, trebuie spus, departe de o astfel de "autoritate umană". Începând cu marele reformist Deng Xiaoping, poate să-şi atribuie dreptul moral de a fi scos milioane de oameni din sărăcie. În ochii ţărilor în curs de dezvoltare din toată lumea, modelul său de capitalism condus de stat este o provocare ideologică pentru modelul acum aflat în criză al capitalismului de piaţă liberă.

O putere în plină schimbare

În Wen Jiabao, omul ce vine în Europa, există şi o altă faţă, mai atrăgătoare, mai grijulie, deschisă în mod remarcabil către dezbaterea întrebărilor critice din afară, o faţă populară chiar şi printre tinerii chinezi critici de acasă. Dar în ultimii doi ani, tumultuosul Partid Comunist – aflat într-o perioadă de pregătire pentru schimbarea conducerii sale din 2012 – s-a întors la o formă care numai umană nu este, după cum se vede din tratamentul aplicat minorităţilor etnice şi din arestarea artistului Ai Weiwei. Reacţia sa la primăvara arabă a fost de asemenea mai agitată decât ar fi trebuit să fie, potrivit observatorilor.

Niciuna dintre cele trei feţe ale puterii chineze – economică, militară şi politică – nu poate fi separată de celelalte. Toate sunt în schimbare. Angajamentul critic de genul celui aşteptat de David Cameron şi Angela Merkel de la admirabilul domn Wen este de dorit. Crudul adevăr, totuşi, este că influenţa externă asupra dezvoltării acestei superputeri emergente va fi limitată. Deci trebuie să facem ordine în propriile probleme, să privim îndeaproape, şi să sperăm.

Criza datoriei publice

Nepreţuitele miliardele din Beijing

"Nu demult, vizita unui prim-ministru chinez era sinonimă cu proteste şi dezbateri asupra drepturilor omului şi a represiunii din Tibet", observă El País. Or, notează cotidianul spaniol, "zilele acestea, prezenţa în Ungaria, în Marea Britanie şi în Germania a lui Wen Jiabao nu este văzută practic decât prin prisma importanţei pe care o are gigantul asiatic pentru economia europeană. Iar invitatul şi-a luat chiar libertatea de a-i ţine o predică gazdei sale pentru riscurile de a dori să impună pacea în Libia cu arma în mână. Prevăzători, chinezii au eliberat mai mulţi dizidenţi, printre care artistul Ai Weiwei, în ajunul vizitei".

"Cu ocazia vizitei precedente a lui Wen Jiabao în Marea Britanie, în 2009, un tânăr i-a aruncat un pantof în timp ce ţinea o conferinţă la Universitatea Cambridge. Astăzi, după doi ani şi o criză, Wen a promis la Budapesta că China nu va abandona Europa, a vizitat o uzină de maşini chinezeşti la Birmingham de parcă era la el acasă şi trebuia să discute cu Angela Merkel pe 28 iunie despre problemele monedei europene. Toate acestea, garnisite cu contracte de mai multe miliarde de euro."

Răscumpărarea de către Beijing a titlurilor datoriei ţărilor aflate în dificultate din zona euro, cum ar fi Spania, Irlanda, Portugalia, sau Grecia, ca şi setea sa pentru tehnologie suscită simpatia Europei şi îi trezeşte simţul afacerilor, adaugă El País. Iată de ce, conchide cotidianul, "Europa este încântată să-şi ofere sprijinul. Chiar dacă trebuie să-şi astupe nasul şi să-şi întoarcă privirea în altă parte de fiecare dată când este necesar. Asta se cheamă pragmatism şi a existat dintotdeauna".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect