Alegeți o limbă
Nu aş trage clopotele de bucurie după aprobarea planului grec de austeritate. Se întâmplă şi aici precum în Mitul Peşterii, faimoasa alegorie din Republica lui Platon. Noi, europenii, suntem sclavi încătuşaţi de la naşterea noastră şi putem doar să ne îndreptăm privirea spre umbrele obiectelor care defilează în mâinile sclavilor pe deasupra zidului. Astfel, suntem convinşi că nu există o altă realitate greacă în afara acestor umbre.
Dar în cazul Greciei s-au depăşit normele contradicţiilor pe care le putem admite. Este, de exemplu, pentru prima dată când se consideră solvabilă o ţară care este practic în incapacitate de plată. UE insită să salveze o ţară ruinată, cu un deficit fiscal de 10% din PIB şi cu o datorie de 350 000 de milioane, ceea ce depăşeşte 150% din toată bogăţia generată de ea într-un an. Nici măcar privatizând toate activele statului (presupunând că vrea cineva să le cumpere) nu se poate plăti datoria.
Această contradicţie se poate explica datorită uneia şi mai mare, care este – potrivit lui Merkel şi Sarkozy –, faptul că orice este voluntar, este în realitate obligatoriu. E ceea ce au dovedit băncile germane şi franceze care au fost invitate să treacă cu vederea o parte a datoriei greceşti. Până la urmă, nu există chiar o anulare a datoriei, dar există o reeşalonare generoasă a acesteia.
Alt paradox este că ajustarea, în realitate, este o lipsă de ajustare. Grecia a primit deja acum un an 110 000 milioane care nu i-au folosit la nimic. Guvernul lui Giorgios Papandreu, pe care toată lumea îl absolvă atât de repede, ar fi trebuit să aplice un plan de austeritate mai sever. Dar în ciuda indignării universale provocate de chinurile aplicate grecilor, se pare că aceastea nu sunt decât un ecou deformat al realităţii. Eurodeputatul PP [Partidul Popular] Antonio López Istúriz a arătat acum câteva zile că în loc să suprime 55 de întreprinderi publice pentru a reduce deficitul fiscal, Atena crease alte 41 în acest răstimp.
Un al patrulea paradox este că, până la urmă, salvarea îneacă ţara. Politicianul de dreapta Antonis Samaras are dreptate când spune că majorarea fiscalităţii va însemna colapsul economiei sau va spori şi mai mult evaziunea fiscală. Dacă Papandreu ar fi fost mai îndrăzneţ, ar elimina nu 15% din funcţionari ci 25% şi nu s-ar limita să privatizeze active în valoare doar de 50 de miliarde când are la dispoziţie active în valoare de 300 de miliarde. Doar prin măsuri radicale pot fi îndreptate cifrele batjocurii greceşti.
În alegoria lui Platon, un sclav reuşea să iasă din peşteră, lua cunoştinţă de realitatea exterioară şi se întorcea în grotă pentru a le explica tuturor că umbrele nu reprezentau adevărul, că afară existau lucruri care erau cauza ultimă şi fundamentul acelor umbre. Sclavii mai întâi râdeau de el şi apoi, când insista să îi elibereze, se gândeau chiar să îl omoare.
Samaras este singurul care a ieşit de tot din peştera greacă şi de aceea îl numesc iresponsabil, Papandreu este încă la mijlocul drumului iar majoritatea grecilor şi a europenilor sunt încă orbiţi de soare.
Opinii
“Da” austerităţii pentru toţi
"ναίă", "da" în greceşte, titrează Die Presse, a doua zi după votul prin care deputaţii greci au adoptat prima parte a planului de austeritate de 78 de miliarde de euro, care se presupune că va salva ţara de la faliment. Acest "da", afirmă cotidianul din Viena, se potriveşte şi dincolo de Grecia: potrivit acestui ziar măsurile sunt aplicabile şi altor ţări europene în mod potenţial deja în faliment - Portugalia, Irlanda sau Spania, poate chiar Italia - "pentru care a face economii radicale ar fi singura posibilitate de ieşire". "Protestele sunt violente", admite Die Presse, "însă obligaţia de a economisi este inevitabilă. Guvernele se prăbuşesc iar noile guverne, care făceau figură de opozanţi zgomotoşi înainte sunt acum obligate să implementeze aceleaşi politici pe care au fost obligate să le abandoneze predecesoarele lor. Sunt cu toate pradă unor structuri ruginite, o funcţie publică inflexibilă şi ineficace, privilegii şi favoruri apărate de prea mult timp de titularii lor, tributari unor sisteme sociale care nu mai sunt viabile".
Frankfurter Allgemeine Zeitung aduce şi el un omagiu "exemplului grec", şi mai ales primului ministru din Atena:"Niciun premier n-ar vrea să plătească preţul pe care guvernul Papandreou este obligat să îl plătească", scrie astfel cotidianul german: "guvernul grecesc a trebuit să abandoneze suveranitatea naţională într-o măsură care depăşeşte de departe ceea ce este obişnuit şi necesar pentru un stat membru al Uniunii Europene. De luni de zile încoace reprezentanţii poporului grec, totuşi aleşi democratic, nu mai pot lua independent decizii cruciale".
