Turnul lui St Michale din Glastonbury. Foto de Soundslogical.

Farmecele new age din Glastonbury

Glastonbury nu este cunoscut doar pentru minunatele sale festivalurile de artă. Pelerinaj, spiritualitate, droguri, natură ... din anii 1970 acest oraş construit pe insula imaginară Avalon primeşte tot felul de vizitatori aflaţi în căutare de sens.

Publicat pe 13 august 2009 la 14:01
Turnul lui St Michale din Glastonbury. Foto de Soundslogical.

Din momentul în care aici s-au stabilit adepţii meditaţiei, prin anii 1970, Glastonbury este capitala new age a Europei. Din an în an, Festivalul artelor vii, care are loc în fiecare vară, a transformat orăşelul în cea mai importantă sărbătoare pop în aer liber din lume. In fiecare an biletele sunt vândute înainte ca programul festivalului să fie dat publicităţii. Glastonbury propune şi tot felul de alte festivităţi stil hippie, ca săptămâna Tibetului, avându-i ca invitaţi speciali pe călugării mânăstirii din Tashilhunpo.

Impregnat de legende, peisajul din Somerset este sinonim de misticism. Potrivit legendei, Glastonbury este clădit pe insula Avalon, ea însăşi situată în mijlocul mlăştinilor eponime. Sfânta colină din Glastonbury Tor, atrage pelerinii din epoca de piatră iar rămăşiţele regelui Arthur ar fi fost descoperite în secolul XI într-o capelă a mânăstirii, astăzi în ruine.

Business-ul spiritual

Pe lângă turismul pelerinilor, consilierii spirituali sunt unul dintre motoarele economice ale oraşului. Zilnic, mai mulţi guru asigură vindecări miraculoase în numeroase centre spirituale. Iar cei care consideră că înţelepciunea celor din viaţă este insuficientă se pot întoarce spre clarvăzătorii care îşi laudă competenţele pe High Street. Despre unii am putea zice chiar că ies direct din cărţile cu Harry Potter, cum ar fi mediumul Emma Howe, binecunoscută de către telespectatorii britanici. Ea apare mereu machiată în negru, cu faţa palidă, ochi strălucitori şi o voce suavă.

Newsletter în limba română

Mama natură este un alt subiect de predilecţie al vizitatorilor. La Glastonbury putem petrece zile în şir în a-i explora misterele. Librarii propun o multitudine de cărţi specializate, de la manuale de ezoterism la cărţi de farmece.

Turiştii inocenţi care cinstesc la o terasă din Market Place, în inima oraşului, aproape de mânăstire, sunt frapaţi în primul rând de numărul de dinţi care lipsesc indivizilor babacool de o anumită vârstă. Difuzarea drogurilor dă cu siguranţă mare bătaie de cap dentiştilor din Somerset !

"Glastonbury are două feţe", explică Dave, care are o slujbă de vară la Glastonbury Backpackers, un hotel din Market Place. "Toată lumea poate face ce îi place şi poate fi ceea ce vrea să fie. Dar pentru multe persoane, drogurile joacă un rol primordial. Ketamina şi mai ales heroina se consumă mereu din plin aici. Reversul medaliei este că Glastobury atrage în acelaşi timp şi o multţime de oameni care nu au nici o stăpânire de sine în acest domeniu".

In ceea ce-l priveşte pe Dave, el vine aici doar pentru ambianţa unică care domneşte aici. "Vă dau doar un exemplu de treburi care îi ocupă pe locuitorii din Glastonbury: municipalitatea vroia să pună Wifi şi Internet gratuit la dispoziţie în centrul oraşului. Dar mulţi locuitori s-au opus, temându-se că undele vor interfera cu cele ale creierului lor, ca pentru un cuptor cu micro-unde. Deci tot nu avem Internet".

A chema spiritele

In afara literaturii şi a drogului, eforturile sunt şi ele o sursă de reflexie. Fiecare turist urcă poteca care se îndreaptă spră Glastonbury Tor. Această colină şi clopotniţa ei din secolul al XIlea, Turnul lui St Michale, culminează la 156 de metri deasupra peisajului tulburat. Cel mai bun moment pentru a profita de Tor este în zori, înainte de invazia turiştilor care ajung cu autocarele. Ciorile aşteaptă sub poarta luminată de primele raze de soare. Croncănitul lor se spune că prezice viitorul.

Originea exactă a Glastonbury Tor este şi ea bineînţeles un mister. S-ar putea ca ea să fi apărut prin eroziunea apei şi a vântului faţă de pământul care o înconjoară. Ceea ce a mai rămas în jurul Tor sunt mlaştinile infinite, Avalon Marshes sau Doamna din Lac care ar fi redat înapoi sabia regelui Arthur.

Spre orele şase dimineaţa, un grup de pelerini se îndreaptă spre vârf. Unul se apucă să facă Tai Chi, altul se poziţionează în mijlocul porţii, închide ochii şi cheamă spiritele: "Este foarte uşor să intri în contact cu lumea spiritelor", comentează acest locuitor, un creator de pantofi cu ochelari fashion. "Vin aici zilnic pentru a le cere sfatul. Acesta poate fi un mic semn pe care îl utilizez ca pe un fir roşu în munca mea cotidiană".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect