Ce contează că râde un pic cam tare sau că strângerea lui de mână este cam viguroasă, că se lamentează sau jubilează, că se zgârceşte la mâncare, că bea cam multă bere sau conduce prea repede – pentru tineri – sau prea încet – pentru bătrâni -, un lucru-i sigur despre neamţul de rând : orice tip care se crede mai deştept decât toată lumea poate să-i facă la mânie reproşul că purtarea lui este "tipic nemţească". Ironia situaţiei este că tipul ăsta deştept, considerându-se mai deştept decât media, se încadrează el însuşi în această medie.

Thomas Mann a numit "kerndeutsch" (fundamental germană) această "înclinare colectivă spre autocritică, împinsă adeseori până la dezgustul de sine şi auto-blestem" şi din ea a dedus exagerarea contrarie – "ideea unei hegemonii mondiale".

Această ură de sine este evaluată aproape hebdomadar prin sondaje asupra stării de spirit a cetăţenilor germani, care de fapt ascund o explorare a noului sentiment naţional, exerciţiu apreciat de la reunificare încoace. Un exemplu destul de ambiţios al genului acesta de anchete, ce a necesitat trei ani de muncă, a apărut acum două săptămâni sub titlul oarecum "kitsch" : "A fi german : o nouă mândrie a naţiunii în armonie cu inima" , acompaniat de subtitlul "Identitatea germanilor".

Principalele rezultate ale studiului – condus cu o rigoare şi o diferenţiere nemaivăzute până acum de Universitatea Stuttgart-Hohenheim pe lângă aproximativ 2000 de cetăţeni germani de peste 14 ani – sunt relativ surprinzătoare.

Aproximativ 60% din cei sondaţi aprobă afirmaţia "Sunt mândru că sunt german". Un procentaj mai mare, 69%, respinge ideea cum că Europa sau comunitatea internaţională ar fi mai importantă decât ţara lor iar 78% dintre ei ar alege cetăţenia germană "cu mare până la foarte mare certitudine" dacă ar avea de ales în mod liber.

Şaizeci de ani după constituirea Republicii Federale Germane, după cum au rezumat autorii studiului, "Germanii par să-şi retragă puţin câte puţin răsuflarea în raport cu depăşirea greşelii lor istorice". Ceea ce nu înseamnă că uită trecutul. Normalitatea pe care o revendică deja pentru Germania cancelarul social-democrat Gerhard Schröder nu trebuie să înspăimânte pe nimeni.

Această nouă poziţie a fost în special vizibilă în 2005, în reacţie la nominarea cardinalului bavarez Joseph Ratzinger pentru a fi Papă. Titlul cotidianului Bild, "Noi suntem Papi", îmbina mândrie şi autoironie, cum în acelaşi timp era apropriat situaţiei dar era şi în mod intenţionat şi vesel puţin deplasat. Nemţii, primitori şi veseli, cei care un an mai târziu, la Cupa Mondială de Fotbal, erau satisfăcuţi chiar cu locul trei al echipei lor, au confirmat ideea : există un nou sentiment de unitate, cel puţin la chef şi nu la bătăi pe străzi.

Motivele profunde ale acestei auto-identificări naţionale sunt în întregime lipsite de caracter istoric şi practic anodine, dacă nu chiar ridicole. Un german din doi est mândru de spiritul inventiv teuton ; germanii gândesc că sunt "cei mai buni meseriaşi şi inventatori din lume" şi că "pot face ceva din orice". 91% dintre ei apreciază conştiinciozitatea lor şi modul lor de gândire bazat pe randament şi practic tot atâţia cred că ataşamentul pentru obiceiuri locale, pentru reguli şi ordine este tipic ţării lor. Performanţele inginerilor lor, ai şefilor lor de întreprinderi, ai artizanilor lor şi chiar ai sportivilor lor sunt pentru majoritatea nemţilor mai importante decât operele unor Goethe, Bismarck sau Adenauer.

Deci Germanii de astăzi au redevenit fără îndoială patrioţi, dar au rămas în egală măsură impasibili, pragmatici, federalişti, regionalişti, individualişti şi contradictorii.

In remarcabila lui carte "Germanii şi miturile lor", politologul berlinez Herfried Münkler scrie că Republica Federală este "o zonă încă lipsită de mituri", o ţară fără "mari povestiri politice", cum este de exemplu Franţa cu Revoluţia din 1789. După părerea sa, acest gen de povestiri sunt importante pentru ca "un Noi să poată lua formă" şi pentru identitatea naţională.

Căderea zidului de la Berlin în 1989 reunea toate calităţile pentru a deveni un mit. Dar n-a devenit mare lucru pentru că eroii acestei mari povestiri nu veneau decât dintr-o parte a ţării – din Est.