Pe pagina Facebook dedicată evenimentului se pot citi mai ales comentarii de genul: "Multe vorbe frumoase, dar pe când ceva concret?" Parteneriatul Estic, acest proiect-pilot susţinut de Polonia, nu este într-adevăr decât un simplu artificiu?

Două rapoarte încearcă să evalueze impactul parteneriatului. Primul a fost redactat de către Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR). Din acesta reiese că UE nu a fost niciodată atât de prezentă ca astăzi în spaţiul post-sovietic. Şi totuşi ea nu reuşeşte să transforme această prezenţă în putere şi să influenţeze cu adevărat politica Armeniei, Azerbaidjanului, Belarusului, Georgiei, a Moldovei sau Ucrainei.

Incapabilă de a promova democraţia în aceste ţări, UE nu este nici în măsură să îşi apere interesele economice. Autorii raportului, Nicu Popescu şi Andrew Wilson, subliniază o intensificare a tendinţelor autoritariste în toate ţările implicate în parteneriat, cu excepţia Moldovei. Belarus, Armenia şi Azerbaidjan nu îndeplinesc nici un standard de democraţie. Ceva mai democratice, Ucraina şi Georgia nu ajung la nivelul de democraţie de tip occidental.

Domnii Popescu şi Wilson consideră că un eşec al democratizării în Europa de Est ar putea duce la o conflagraţie revoluţionară similară cu cea din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Consecinţele unui astfel de scenariu sunt previzibile: un aflux de imigranţi ilegali, cheltuieli pentru stabilizarea conflictelor şi trimiterea de misiuni de pace, de negociatori, observatori, etc. Prin urmare, este în interesul UE să se implice fără întârziere în est.

Al doilea raport privind Parteneriatul Estic a fost elaborat de către analiştii de la Institutul de Afaceri Publice (ISP) din Varşovia. Unul dintre autori, Elzbieta Kaca, afirmă că "după doi ani, balanţa parteneriatului este negativă. Summit-ul Parteneriatului Estic de la Varşovia, în toamna acestui an, cu toate acestea, poate schimba totul. Un succes ar consolida conducerea Poloniei în politica estică a UE; un eşec ar conduce din contră la marginalizarea parteneriatului".

Elitele, atrase mai mult de modelul lui Putin decât de cel european

Acest argument, repetat de diplomaţii polonezi, sună un pic asemeni unei formule magice. Cum putem crede într-adevăr că un simplu summit între liderii celor şase ţări post-sovietice şi UE ar putea schimba ceva? Pentru ca parteneriatul să se dezvolte, trebuie ca populaţia din ţările respective să fie cu adevărat atrasă şi interesată de o alianţă cu Europa. Iar în ceea ce priveşte elitele, ele sunt atrase mai mult de modelul lui Putin decât de cel european.

Adevărata provocare a parteneriatului este de a promova Uniunea în ţări precum Armenia, Azerbaidjan şi Belarus şi de a încuraja liderii acestora de a alege modelul european. Această misiune nu va dura doi ani, ci mai degrabă două decenii.

Implementarea modelului european pare mai uşoară în Georgia, Moldova şi Ucraina, unde populaţiile sunt mult mai pro-europene, precum şi elitele, cel puţin în mod oficial. În toate cele trei ţări, principalul obiectiv ar fi de a transforma declaraţiile oficiale în acţiune.

Potrivit raportului ISP, cheia succesului Parteneriatului ar fi încheierea rapidă a unui acord de comerţ liber între UE şi Ucraina, care ar fi astfel plasată pe orbita comunitară, cu norme comerciale şi taxe vamale comune. Semnând un astfel de acord, Ucraina ar face o parte din drumul spre integrarea europeană.

Un astfel de acord ar putea fi semnat în timpul preşedinţiei poloneze a UE, care a început pe 1 iulie. Dar Ucraina este tentată de un acord concurenţial, adică un acord de comerţ liber cu Belarus, Kazahstan şi Rusia, care ar compromite orice convergenţă economică cu Bruxelles-ul. Presiunea Moscovei fiind din ce în ce mai mare, este dificil să se prevadă alegerea autorităţilor din Kiev.

Procesul de facilitare a vizelor, prea lent

Raportul evocă facilităţile de obţinere a vizelor ca fiind cea mai bună cale de a promova orientarea europeană în ţările partenere. Şi în această privinţă, tot Ucraina este cea care a făcut cele mai multe progrese cu programul său în două etape pentru o scutire de vize. Dar actualul acord de facilitare a vizelor nu menţionează, spre disperarea ucrainenilor, nicio dată efectivă de finalizare a procesului. Republica Moldova doreşte să negocieze stabilirea unui plan similar ducând la eliminarea vizelor. La fel pentru Georgia, care pentru moment a încheiat cu Uniunea doar un acord de facilitare a vizelor. Pe termen scurt, celelalte ţări nu pot spera mai mult pentru viitor decât promisiunea de scutire de vize.

Succesul parteneriatului depinde de asemenea de marile proiecte de modernizare a ţării respective, cum ar fi modernizarea reţelei de energie electrică. Dar adeseori realizarea de proiecte este împiedicată de lipsa de resurse financiare.

Este deci primordial să mărim resursele financiare ale parteneriatului, în cadrul UE, sau prin ralierea la această cauză a altor instituţii, precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau creditorii externi UE, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Japonia, Norvegia sau Elveţia. Finanţarea suplimentară ar trebui să fie utilizată pentru a realiza un proiect major, care, finanţat integral din fonduri proprii, ar asigura o adevărată vizibilitate Parteneriatului.

Dar pentru moment, acest proiect-pilot lipseşte. Chiar dacă un exces de optimism şi de triumfalism pare lipsit de relevanţă, afirmaţiile cum că Parteneriatul ar fi murit chiar înainte de naştere sunt foarte exagerate.