Este oare încă posibil de a îndrepta greşelile făcute de guvernele europene în timpul crizei financiare şi de a obliga sistemul financiar la o adevărată transparenţă a conturilor sale şi a riscurilor ? Autoritatea europeană de reglementare a încercat. Şi tocmai a eşuat. Rezultatele testelor de rezistenţă, care trebuiau să restabilească încrederea în băncile europene, nu au reuşit să fie convingătoare.

Cifrele furnizate de autoritatea europeană de reglementare par să lase de dorit având în vedere amploarea mizei. Din cele 90 de bănci europene evaluate, doar opt (una austriacă, două greceşti, cinci spaniole) nu îndeplinesc criteriile aşteptate : o rată de cel puţin 5% de capitaluri curate în raport cu angajamentele lor. Acestea au nevoie de capital suplimentar estimat la 2,5 miliarde de euro, potrivit agenţiei de reglementare. Ele trebuie să prezinte un plan de recapitalizare în termen de trei luni.

Astfel, în conformitate cu autoritatea de reglementare bancară europeană, în plină criză a monedei euro, în plină ameninţare de contaminare în întreaga zonă, nevoia de recapitalizare a sistemului bancar european s-ar ridica la 2,5 miliarde euro ! Mai puţin decât anul trecut, unde fusese cerut băncilor să găsească rapid 3,5 miliarde de euro.

Autoritatea de reglementare europeană justifică suma explicând că deja doar perspectiva de a trebui să treacă noi teste de rezistenţă a determinat băncile să anticipeze verdictul. Între ianuarie şi martie, ele au ridicat peste 60 de miliarde de euro pentru a se recapitaliza.

Riscul ca o ţară din zona euro să facă faliment este real

Atunci dacă riscul este doar la nivelul afişat, cum se justifică succesiunea de planuri de austeritate din întreaga Europă, planuri de economisire de sute de miliarde? De ce există atât de multe tensiuni şi de temeri pe pieţele financiare, de apeluri de urgenţă inclusiv din partea Chinei şi Statelor Unite ale Americii încurajând un control rapid al situaţiei ?

Conform estimărilor agenţiei de rating Standard & Poor's, băncile europene ar avea nevoie de 250 miliarde de euro suplimentare în caz de creştere semnificativă a ratelor şi de încetinire drastică a economiei. Goldman Sachs a prezis că băncile europene vor trebui să ridice cel puţin 29 miliarde de euro după testele de rezistenţă.

Aceste diferenţe de opinie, reflectând destul de bine şi opacitatea permanentă în jurul lumii bancare, au evidenţiat eroarea monumentală comisă de autoritatea de reglementare europeană prin efectuarea acestor teste de stres : ea a încercat să evalueze riscurile, cu excepţia celui care este pe cale de a destabiliza zona euro şi, mai general, sistemul financiar global : riscul asupra datoriilor publice şi posibilitatea ca vreo ţară din zona euro să facă faliment.

Şi totuşi autoritatea de reglementare europeană îşi promisese să nu repete fiasco-ul de anul trecut : la trei săptămâni după ce au trecut cu succes testele, două bănci irlandeze au dat faliment. Toate normele vor fi durificate, a spus ea. Pentru a-şi construi scenariul de test catastrofic – puţin probabil, se precizează – ea imaginează deci o recesiune de doi ani, o rată ridicată a şomajului şi o depresie a sectorului imobiliar. Însă aşa cum au subliniat două ziare spaniole, Spania a depăşit deja acest scenariu, cu o economie în recesiune de aproape trei ani, o rată a şomajului de peste 23% şi un balon imobiliar care a explodat provocând o scădere medie de cel puţin 40% din activele imobiliare.

Subestimarea factorilor economici este doar vârful aisbergului. Întrucât autoritatea de reglementare europeană a fost nevoită să se supună voinţei guvernelor europene şi Băncii Centrale Europene : un stat din zona euro nu se poate găsi în incapacitate de plată din principiu. Deci, testarea acestei ipoteze şi a impactului ei asupra băncilor sunt inutile.

Şi înţelegem ce a putut împinge BCE să scoată o astfel de lege : obligaţiunile de stat sunt considerate cele mai sigure valori, care constituie baza capitalurilor curate ale băncilor şi companiilor de asigurări, precum şi baza sistemului financiar. Dacă şi aceste titluri devin valori riscante, atunci se taie craca sub întregul sistem financiar. Nu va mai exista nicio bază solidă pentru crearea monetară. Arhimede nu mai poate mişca lumea.

Băncile se tem de transparenţă

Din păcate, principiile nu se amestecă întotdeauna bine cu realitatea. Astăzi, datoriile publice ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei frig degetele tuturor actorilor financiari. În ciuda multiplelor planuri de austeritate şi a sprijinului Europei, obligaţiunile pe zece ani ale acestor ţări oscilează între 13% (pentru Irlanda) şi 16% (pentru Grecia). Contagiunea a ajuns acum în zona centrală a monedei euro : ratele italiene şi spaniole au depăşit 6% săptămâna aceasta, procentaj considerat pragul critic pentru euro, punctul unde începe angrenajul fatal.

Înţelegând bine credibilitatea limitată a acestor teste, autoritatea de reglementare a încercat să salveze onoarea. Ea a cerut în plus tuturor băncilor să publice mai multe date, astfel încât oricine să poată judeca expunerea lor. Chiar înainte de publicare, banca regională germană Helaba a ţipat că ar mânca-o concurenţa şi s-a retras din proces. Federaţia Bancară Germană i s-a alăturat în criticile sale, explicând că această transparenţă nu era bună pentru restaurarea încrederii.

Ceea ce este o mare ipocrizie. Căci în timp ce pledează pentru perpetuarea unui anumit grad de opacitate, băncile se curăţă între ele. De câteva săptămâni, în tăcere totală, piaţa interbancară este pe cale să îngheţe. Băncile refuză să împrumute celor dintre ele care par a fi mai fragile. Neîncrederea afectează nu numai băncile greceşti, portugheze şi irlandeze, ţinute de la spate de luni de zile de către BCE şi de băncile centrale, dar şi unele bănci spaniole, băncile regionale germane, sau altele precum Dexia.

La rândul său, Comisia Europeană se declară de asemenea îngrijorată de publicarea anexă a acestor date : "Riscul ca analiştii să le utilizeze pentru a stabili propriile lor teste de stres pentru bănci nu ar trebui să fie subestimat", explică un document confidenţial european citat de Bloomberg."Rezultatele prezentate de către autoritatea de reglementare ar putea fi contestate de testele pieţei".

Această îngrijorare este justificată, dar nu este decât o consecinţă a deciziilor luate de guvernele europene. Prin refuzul de a obliga băncile la transparenţă şi la o curăţare a bilanţurilor, la restructurarea unor instituţii sau chiar închiderea lor, s-au pus în mod voluntar la cheremul pieţelor. Ţinându-se strâns de negarea lor, au încărcat ele-însele armele speculanţilor. Marea curăţenie va începe. În 21 iulie, în timpul reuniunii lor excepţionale, guvernele europene vor muşca încă o dată din fructul amar al capitulării lor în faţa lumii finanţelor.