Alegeți o limbă
Am putea spune că paharul este pe jumătate plin: şefii de stat şi de guvern ai celor 17 ţări din zona euro au făcut în mod evident progrese considerabile la summitul lor de la Bruxelles. La salvarea Greciei vor participa până la urmă şi creditorii privaţi. Angela Merkel a impus asta în ciuda opoziţiei guvernului francez şi mai ales a Băncii Centrale Europene.
Este un succes remarcabil al cancelarului. Şi în alte probleme de detaliu importante s-au înregistrat aparent progrese. Raportat la ce te puteai aştepta cu câteva zile înainte, summitul este o surpriză plăcută. Însă, într-adevăr paharul este aproape gol. Obiectivul summitului a fost de a atenua frica extinderii crizei în tot mai multe ţări. Nu este clar dacă a fost îndeplinit.
Iar răul principal al crizei euro - faptul că Grecia nu-şi mai poate plăti singură datoriile de stat - rămâne. Refinanţarea agreată este mult prea mică pentru a restabli capacitatea de plată a Greciei. Ţara va rămâne dependentă de partenerii din zona euro.
Garanţiile pe care Fondul de salvare european trebuie să le acorde pentru nou emisele obligaţiuni greceşti, cu o perioadă lungă până la maturitate, au de asemenea caracteristicile unei alimentări durabile. Văzută astfel, reuniunea de la Bruxelles este un nou pas în direcţia unei uniuni de transfer. Dobânzile pe care le cer investitorii la cumpărarea de obligaţiuni germane au crescut prompt ieri.
Aşa politica nu funcţionează; ca în cazul altor probleme complexe - precum reforma sistemului social - doar o procedură succesivă este fezabilă. Dar cine vine cu astfel de argumente, nu înţelege caracterul crizei euro. Fiecare moment de respiro pe care politica Europei şi-l ia în această problemă are un preţ mare. Pentru că problemele devin între timp şi mai mari, şi asta într-un ritm dramatic.
Dacă s-ar fi găsit la începutul lui 2010 o soluţie pentru problema Greciei, atunci măcar Portugalia n-ar fi trebuit să se ascundă sub umbrela de salvare. Abordarea presupus pragmatică este de a nu face decât ce e neapărat necesar. Ea a dus la creşterea şi mai puternică a datoriei Greciei faţă de acum un an – şi la transformarea unei ţări ca Italia într-un candidat la criza datoriilor. Politica paşilor mici a fost încercată timp de un an şi jumătate. Europa nu-şi poate permite să continue aşa încă un an şi jumătate.
Contrapunct
Câştigătoare este BCE
Banca Centrală Europeană a pierdut o bătălie, dar a câştigat războiul, consideră Handelsblatt. Responsabilii politici multiplicând mijloacele la îndemână pentru salvarea Greciei şi consolidarea competenţelor mecanismului de salvare, UE "a intervenit cu mult mai energic pentru a salva Atena. Este exact ceea ce dorea BCE dintotdeauna, ea fiind adeseori singura care cumpăra obligaţiuni pentru a lupta împotriva căderii vreunei ţări îndatorate". Până la urmă, remarcă Handelsblatt, "politica uşurează sarcina BCE. De acum înainte, aceasta din urmă se va putea concentra asupra politicii monetare lăsând politica financiară pe mâna miniştrilor de Finanţe. De aceea, BCE poate uşur accepta o mică înfrângere".
