Nu este suficient să spui că este nebun. Anders Breivik este nebun în mod evident: nimeni la vârsta lui nu s-ar fi comportat aşa cum a făcut-o el. Nici nu este suficient să spui că este rău. Dacă cuvântul rău are vreun sens, atunci în mod evident trebuie să se aplice unui om care a putut să se ducă într-o tabără de vară de pe o insulă, să cheme spre el tineri nevinovaţi – şi apoi să împuşte 85 dintre aceştia cu o puşcă automată.

Nu vom fi niciodată satisfăcuţi cu folosirea unor simple cuvinte cum ar fi “nebun” sau “rău”, şi pentru zilele şi săptămânile care vor urma ne putem aştepta la o psihoanaliză exhaustivă a acestui psihopat mohorât şi trufaş de 32 de ani. Vom aduna şi analiza toţi demonii din mintea sa. Cu ajutorul investigatorilor norvegieni, vom încerca să înţelegem cum aceşti demoni l-au convins să comită un act de o asemenea cruzime premeditată; şi drept ghid vom folosi manifestul de 1 500 de pagini ale urii pe care el (şi posibilii săi complici) l-au postat pe internet.

Un “Cavaler Justiţiar” absurd şi crud

Este în multe sensuri un document absurd, cu planul său de a restabili vechea ordine a Cavalerilor Templieri, cu Breivnik drept “Cavaler Justiţiar”. Ideea este să mobilizăm o armată de nebuni dezgustători şi să eliberăm Europa de imigranţi până în 2083. Se pare că atunci s-ar împlini 200 de ani de la moartea lui Karl Marx, pe care Breivik îl condamnă pentru egalitarism, feminism, multiculturalism şi tot felul de lucruri care îi displac. Încercarea lui Breivnik de Mein Kampf modern este împânzită de comentarii de pe Wikipedia şi cu idei imature despre Gramsci, Adorno şi Islam, aşa că mărturisesc că nu m-am deranjat să citesc până la capăt.

Dar am citit suficient pentru a înţelege despre ce e vorba – şi este ceva curios şi neliniştitor în obsesiile sale. Tot vorbeşte despre EUSSR (UE+URSS) şi “Eurabia”. Atacă multiculturalismul ca fiind o “o mare minciună”, şi spune că “în prezent corectitudinea politică planează în mod ameninţător asupra societăţii Europei Occidentale ca un colos”. “Poate fi Uniunea Europeană reformată?”, se întreabă el. “Mă îndoiesc. UE este unită de o ramură a birocraţilor care se ajută doar între ei pentru a-şi mări bugetele şi puterea, în ciuda răului pe care ar putea să-l facă.”

El pretinde că Europa a fost trădată în mod sistematic de imigraţia în masă din ţările musulmane, şi că metoda acestei emigrări a fost ascunsă de electorat. Citează mulţi comentatori britanici pentru a-şi susţine punctul de vedere. Într-adevăr, este fascinant să vezi cât de înrădăcinat este acest extremist norvegian în discursul politic al Anglosferei.

Prieteni, nu este o cale uşoară să spui asta: multe din cele spuse de acest dezaxat pot fi scoase din postările de pe blog găsite în media, mai ales în media “conservatoare” din Marea Britanie. Unii vor citi aceste expectoraţii sumbre şi vor concluziona că aceste gogoşi inflamate sunt cele care l-au dus cu adevărat acolo. Vor spune că barbarismul său a fost stimulat de furia faţă de EUSSR şi imigraţie, tot aşa precum crimele din 9/11 au fost declanşate de variatele canoane ale extremismului islamic.

A ucis dintr-un sentiment de respingere sau alienare

Este cu siguranţă adevărat că, având în vedere toate acestea, are multe în comun cu unele din recentele atacuri sinucigaşe islamiste. Este deranjat de emanciparea feminină, şi crede că femeilor le-ar fi mai bine acasă. Pare să nu prea aprobe nici homosexualitatea. Mai presus de toate – şi prin aceasta seamănă foarte tare cu un islamist – crede că proprii săi lideri religioşi sunt profund decadenţi şi au deviat de la ortodoxism. Respinge, ca mulţi terorişti musulmani, orice seamănă cu amestecul culturilor.

Oamenii vor spune că ne uităm la o imagine în oglindă, de fapt la un terorist islamist – un bărbat condus de o manie ideologică identică dar opusă. Există cu siguranţă o simetrie aici, şi totuşi, în ambele cazuri, Breivik şi sinucigasul musulman, nu cred să fie ideologia cea care se află în inima problemei. Ieri, reporterii de televiziune au găsit o cunoştinţă de-a sa din Norvegia, un tip numit Ulav Andersson, care a spus că l-a cunoscut pe Breivik destul de bine. A fost surprins de toată povestea cu Cavalerul Templier, pentru că nu a fost niciodată cu adevărat religios, şi nu ştia să fi fost interesat de politică. “Nu părea să aibă vreo părere despre asta”, spunea el. A devenit doar ciudat sau iritabil, spune Ulav Andersson, când o fată de care era îndrăgostit l-a lăsat pentru un bărbat de origine pakistaneză.

Nu era vorba despre imigraţie, sau Eurabia, sau hadith (pasaj din Coran) sau despre complotul Eurocraţilor împotriva oamenilor. Nu era vorba cu adevărat despre ideologie sau religie. Era vorba doar despre el şi despre sentimentul său de nepotrivire în relaţiile cu persoanele de sex feminin. Acelaşi lucru se poate spune (şi s-a spus) despre mulţi dintre tinerii terorişti musulmani. Motivele fundamentale pentru comportamentul lor intransigent se găsesc în propriul lor sentiment de respingere sau alienare. Este ideologia care le dă cauza aparentă, cea care potenţează otrava din corpul lor, cea care le dă o scuză pentru a dramatiza resentimentul pe care îl simt în cel mai puternic mod – şi pentru a ucide.

Totuşi, o lecţie pentru cei care reduc totul la ideologii

Am primit o lecţie importantă, prin urmare, în cazul lui Anders Breivik. A ucis în numele creştinătăţii – şi totuşi ,evident, nu îi învinovăţim pe creştini sau “Creştinismul”. În acelaşi fel, nu ar trebui să învinovăţim “Islamul” de actele de teroare comise de tineri musulmani. Câteodată vin din partea unor tineri care se simt neputincioşi şi respinşi, şi aleg o răzbunare teribilă împotriva lumii. Câteodată sunt oameni care se simt atât de slabi încât au nevoie să ucidă pentru a se simţi puternici. Nu au nevoie de o ideologie pentru a se comporta aşa cum o fac.

Michael Ryan nu a avut nicio ideologie în Hungerford; Thomas Hamilton nu a avut nicio ideologie în Dunblane. Încercarea de a propune orice altă explicaţie pentru acţiunile lor – încercarea de a avansa factori sociali “complicaţi”, sau de a examina impactul multiculturalismului în Scandinavia – înseamnă pur si simplu să joci jocul lor. O fi construit Anders Breivik un manifest plin de sine de 1 500 de pagini, dar precum mulţi alţii la rândul lor, este doar un narcisist egomaniac care nu a putut accepta să fie umilit. Ar trebui să ne petrecem mai puţin timp gândindu-ne la el, şi mult mai mult gândindu-ne la victime şi famillile lor.