"Haideţi să ne amintim !", titrează Magyar Hirlap, care celebrează cea de a douăzecea aniversare a acestui "moment esenţial al memoriei europene". Cotidianul maghiar redă pe larg declaraţiile cancelarului german Angela Merkel, care a afirmat că "Germania va mulţumi întotdeauna poporul maghiar pentru curajul de care a dat dovadă". Merkel a făcut deplasarea la Sopron miercuri 19 august, ca şi mai mult de 661 de ex germani din Est, care profitaseră pe vremuri de deschiderea temporară a frontierei, pentru a trece în Vest. Cotidianul maghiar mai notează că "picnicul rămâne pentru germani un moment crucial care a dus la reunificarea ţării lor. Se vor simţi astăzi ca acasă căci oraşul are numeroase panouri de semnalizare bilingve maghiaro-germane".

"Picnicul a dus la căderea Cortinei de Fier", scrie la rândul său cotidianul român Adevărul. În acea zi, Budapesta "a testat Moscova", estimă acesta înainte de a adăuga că evenimentul nu avea doar o dimensiune politică, ci şi una financiară. "Maghiarii trebuiau să renoveze regulat cei 246 de kilometri de garduri de fier, operaţie destul de costisitoare". Imensul barbecue organizat cu "cârnaţi şi bere" va declanşa ceea ce se numeşte încă astăzi "marele exod al nemţilor din Est", continuă Adevărul. Între 19 august şi căderea Zidului, în 9 noiembrie 1989, mai mult de 50 000 de germani din Est vor trece în Vest.

"Nimic nu a fost planificat dinainte", mărturiseşte pentru Der Standard, Walburga Habsbourg-Douglas, care a participat la organizarea picnic-ului cu Otto de Habsbourg. Cotidianul vienez explică că tatăl său este cel care a întreţinut contactele cu guvernul maghiar. Walburga a distribuit în schimb manifeste până la Balaton, loc de vacanţă privilegiat pentru germanii din Est. "Turiştii se aşteptau să se întâmple ceva. Picnicul a fost organizat pentru a arăta că Ungaria face parte din Europa. Când am văzut însă oamenii alergând de peste tot mi-am zis că acesta poate fi începutul a ceva".

Süddeutsche Zeitung din Munchen conturează portretul "eroului zilei": colonelul Arpad Bella, responsabil al postului de frontieră maghiar, acest "gardian care nu mai vroia să se joace de-a gardianul de închisoare şi care a lăsat refugiaţii să traverseze o perdea deja fragilă". Totuşi, remarcă Times, de la Londra, în acea zi de 1989 Bella îşi blestemase destinul: "curios, sau poate nu, superiorii săi erau absenţi în acea zi. Comandantul postului de frontieră era în vacanţă în Uniunea Sovietică iar adjunctul său era de negăsit". Süddeutsche Zeitung l-a întâlnit şi îl citează: "Ştiam că mă voi găsi probabil condamnat la închisoare pentru mai multe luni, chiar ani". Cotidianul remarcă totodată că "pragmatismul a câştigat: i-a lăsat să alerge", adaugând că Bella şi-a convins colegii austrieci să nu se interpună mulţimii.

De fapt, notează cotidianul spaniol ABC, această decizie a fost luată căci, de mai multe luni, consemnul dat de guvernul maghiar era de a lăsa lucrurile "să meargă înainte", nu fără acordul Moscovei. Budapesta "se demarca astfel de linia oficială a ţărilor comuniste, în ciuda leaderului RDG, Eric Honecker". ABC citează ca dovadă declaraţiile Primului ministru maghiar al epocii, Miklos Nemeth. Acesat afirmase la cea epocă că "era vorba de a verifica dacă Mikhail Gorbatchov îmi spusese sau nu adevărul, sau dacă Uniunea Sovietică avea să intervină dând ordine trupelor bazate în ţara noastră".