Moştenirea dopajului

Katrin Krabbe este una dintre figurile istorice ale sportului german. Era un produs de primă clasă a Republicii Democrate Germane (RDA) şi câştiga medalie după medalie, prinre care şi medalia de aur la 200 m, la Campionatele Mondiale pentru Juniori în 1988. Apoi a căzut Zidul. Republica Federală Germania (RFA) şi-a însuşit campioana, care a devenit rapid idolul întregii Germanii. Apoi sosi un eşantion de urină, urmat rapid de un test pozitiv şi cu el, căderea. Povestea lui Katrin Krabbe este ilustrarea simbolică a felului în care s-a derulat reunificarea sportului german.

Fuziunea sistemelor sportive constituie un caz aparte în sânul procesului de reuniune al celor două Germanii. În timp ce se afla la coadă în orice alt domeniu, RDG forma sportivi cu mult superiori celor din Vest. În timpul Jocurilor olimpice din 1988, la Seoul, mica RDG a câştigat 102 medalii contra a 40 pentru marea RFG.

Reunificarea a declanşat euforia. Statul era mândru să-şi aducă elita. Vestul se bucura deja pentru viitoarele mari victorii aduse de către atleţii din Est. Dar trezirea a sosit la fel de brusc atunci când nenumărate dosare au dezvăluit implicarea anumitor sportivi şi antrenori în Stasi (servicile de securitate ale fostei RDG) ca şi dopajul organizat de către Stat.

Astăzi sportul german combate încă moştenirea lăsată de către RDG. Numeroase victime ale dopajului se bat pentru a avea o pensie. Pe de altă parte, foşti antrenori din RDG sunt încă activi. Cu puţin timp înainte de începerea Campionatelor Mondiale de Atletism, care au loc în acest moment la Berlin, cinci preparatori fizici care au recurs în trecut la dopaj au fost "spălaţi" cu rapiditate.

Sportivi care au "mutat" sexual

Heidi Krieger a câştigat medalia de aur la lansarea greutăţii, la Campionatele europene de atletism de la Stuttgart, în 1986. Astăzi, o cheamă Andreas. S-a transformat în om pentru că antrenorul său o gavase cu anabolizanţi. Ea face parte din cele 193 de victime ale dopajului recunoscute de către Stat. "Antrenorii şi medicii sportivi din RDG se credeau Dumnezeu", mărturiseşte fosta campioană.

Manfred Höppner a aruncat şi el mănuşile. A fugit de opinia publică, presă şi poate şi Heidi Krieger. Era directorul adjunct al serviciului de medecină sportivă, pivot al dopajului în RDG. Între 1974 şi 1989, aproximativ 100 000 de atleţi au fost readuşi la nivel cu ajutorul a mari aporturi de hormoni, în particular de pilule albastre de Oral Turinabol. Höppner a fost judecat şi condamnat.

În unsprezece Olimpiade, ţara a recoltat 519 medalii, dintre care 192 de aur. Secretarul general al Partidului socialist unit (SED), Walter Ulbricht, îi numise atunci "diplomaţi în ţinută de sport", dar erau în realitate soldaţi în ţinută de sport. Aproximativ 8 000 de antrenori lucrau în această optică. În 1989, RDG cheltuia alte 400 de milioane de mărci pentru sport. Planul "14.25" face şi el parte din miracolul sportiv al RDG. Sub acest număr de cod şefii politici reuniseră în Berlinul de Est funcţionari şi cercetători din diverse domenii care trebuiau să căute noi tehnologii de dopaj, din ce în ce mai eficace.

Când Zidul a căzut, în 9 noiembrie 1989, nimeni nu cunoştea cu adevărat această parte sumbră. Se înfruntau două structuri sportive: sportul naţional, condiţionat de performanţe la Est, şi sistemul orientat spre practica sportului ca o plăcere, la Vest. Fuziunea a avut totuşi loc rapid, fără prea multe formalităţi.

Fostul cancelar Helmut Kohl se pronunţase în favoarea "menţinerii nivelului ridicat" sportiv din RDG. Dar, în timp ce la Bonn (capitală, în acea epocă) se visa la superputere spotivă, la Berlin debuta o adevărată cursă istorică pentru căutarea adevărului. Serviciul de medecină sportivă din Berlinul de Est este teatrul unor activităţi febrile: anabolizantele distribuite în fosta RDG trebuia să dispară.

Politica struţului

Istoria unificării sportului este şi cea a struţului. Căci, după căderea Zidului, asociaţiile sportive au trebuit să ia rapid o decizie: a uita trecutul sau a-i urmări pe responsabilii dopajului. Comitetul principal al Federaţiei germane de sport (DSB) recomandase în decembrie 1991 licenţierea tuturor antrenorilor sau a îngrijitorilor care "nu puteau aduce dovada non-participării la sistemul de dopaj" din RDG.

Dar cine era însărcinat cu controlul? DSB? Nu avea nici un interes. Asociaţiile sportive? Erau interesate doar de personalul calificat din Est. Statul? Lăsa mult câmp liber sportului? Deci antrenorii incriminaţi au continuat să exerseze cam peste tot: în cluburile de nataţie, de ski sau de atletism. Lucrurile nu s-au schimbat decât în 1993, când toţi funcţionarii federaţiilor şi marii antrenori au trebuit să accepte ca biografia lor să fie pieptănată. Astfel, Heike Dresschler, considerată ca fiind răsfăţata Germaniei cu câteva luni înainte, a fost demascată ca şi colaboratoare informală ( a Stasi) sub numele de cod "Jump". Ar fi spionat se pare pe unul dintre partenerii săi de club şi ar fi fost plătită, lucru pe care îl neagă.

Doping-Dokumente

Cartea Doping-Dokumente a apărut în toamna lui 1991 şi a schimbat optica asupra istoriei sportului german. În acel moment, Heidi Krieger, fosta lansatoare de greutăţi, a pus capăt carierei sale sportive. Locuieşte astăzi la Berlin şi traversează momente dificile. De ceva timp are sentimentul de "a fi un om". În carte ea citeşte pentru prima oară lucruri despre Oral Turinabol, de dopaj, de planul "14.25", de "hormonul Heidi". De ea însăşi. Ea citeşte despre cum antrenorii ei au îngrăşat-o. Odată, i-au administrat timp de 29 de săptămâni de două ori mai mult testosteron decât la cantitatea produsă de un bărbat în aceeaşi perioadă.

Publicarea cărţii a fost un fel de big bang. Succesul RDG în domeniul sportului era deci o imensă minciună? Procesele au debutat în 1998. Tribunalele au condamnat antrenori, medici şi cercetători la pedepse cu închisoarea. Dar dorinţa de justiţie şi-a pierdut vigoarea între timp. Manfred Höppner a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare pentru complicitate la răni corporale. Din 2008, o nouă comisie este însărcinată să facă ordine. Aceasta a rezolvat până la urmă un mare număr de probleme. L-a scos din culpă de exemplu pe antrenorul de heptatlon Klaus Baarck, şi el implicat în sistemul de dopaj din RDG. Baarck s-a dus la ultimele JO de la Beijing, nu fără a fi semnat în prealabil, Comitetului Olimpic German, o declaraţie în care jură că nu a distribuit niciodată produse dopante. Poate acum să meargă la Campionatele Mondiale de la Berlin, după ce şi-a exprimat regretele Comisiei Steiner şi a semnat o scrisoare de scuze...

BERLIN

Hitler nu mai bântuie stadionul olimpic

"Umbra lui Hitler a dispărut" şi nu mai planează pe stadionul olimpic pe care-l construise în 1936, noteazăcotidianul Le Soir, în momentul în care Berlin îi primeşte pe campionii internaţionali de atletism. Germanii sunt mai degrabă interesaţi de Jocurile Olimpice din 1936. "Jesse Owens, cvadruplulul campion olimpic din 1936, a dat cu adevărat mâna cu Hitler?" Această chestiune anecdotică, pusă de către un cotidian, rezumă interesul nemţilor pentru trecutul stadionului olimpic din berlin, renovat cu mare pompă în timpul ultimei Cupe Mondiale de Fotbal. Nemţii nu au vrut să amintească JO din 36. Nu este vorba de o uitare sau de un sentiment refulat. Ei nu simt nevoia. Comitetul de organizare sugerase un eveniment legat de Jocurile din 1936, însă nici un proiect nu a mers până la capăt. "Americanii dovedesc mai multă conştiinţă istorică decât gazdele lor germane", constată astfel cotidianul Süddeutsche Zeitung. "La mai mult de 60 de ani de la sfârşitul războiului, germanii s-au eliberat din chingile istoriei".