Alegeți o limbă
Creşterea primelor de risc spaniole şi italiene (cea a Spaniei a ajuns chiar să depăşească cele 403 puncte de bază în comparaţie cu obligaţiunile germane şi a închis la peste 380) a pus ambele ţări în situaţie de urgenţă pe 2 august. Alarma politică ce a decurs din pedeapsa fără sfârşit a pieţelor bursiere şi financiare s-a tradus în consultări politice ale şefului Guvernului, José Luis Rodríguez Zapatero, cu partidele de opoziţie pentru a analiza posibilele răspunsuri ale înrăutăţirii solvenţei spaniole şi a evita temerile referitoare la o posibilă salvare a Spaniei, pe care autorităţile de la Bruxelles au dezminţit-o. Loviturile repetate ale pieţelor împotriva datoriilor spaniole şi italiene atacă supravieţuirea zonei euro, care se găseşte practic în pragul intemperiilor pentru că nu dispune încă de resorturile politice necesare pentru evitarea speculei împotriva datoriilor naţionale.
Diagnosticul a fost pus deja, dar Europa tot nu îşi rezolvă problemele de fond ale crizei greceşti şi nici un oferă imaginea unei direcţii economice unice. Între timp, Spania şi Italia continuă să fie prinse în contradicţia imposibil de depăşit care apare când se aplică un plan drastic de ajustare fiscală. Cu cât mai profunde sunt tăierile cerute unei ţări, cu atât mai mult cad aşteptările de creştere. Investitorii înţeleg că fără creştere nu se poate înapoia finanţarea care se primeşte. De aceea, creşte costul refinanţării, ceea ce la rândul său restrânge încă puţin activitatea deja diminuată. Şi tot aşa până când salvarea este inevitabilă. Luna august va însemna o probă dură pentru Spania şi Italia. Investitorii nu au apreciat organizarea de alegeri anticipate pentru că este doar un element marginal în comparaţie cu factorii economici menţionaţi, cum ar fi capacitatea rahitică de creştere (PIB-ul spaniol va reuşi, cu noroc, să crească anul acesta cu 0.7%), blocajul economiei mondiale (evident în cazul SUA) şi groaznica gestionare politică a crizei în Europa.
Între lepră şi ciumă
Nici Germania, nici BCE nu reuşesc să concretizeze criteriile reformei financiare expuse la ultimul summit european. Între timp, Europa se îndreaptă spre o criză ireversibilă. Dacă Italia şi Spania, cea de-a treia şi cea de-a patra economie a zonei euro, ar trebui să se protejeze printr-un plan de salvare, dezastrul ar fi total pentru moneda unică.
Guvernul spaniol are o marjă de manevră care oscilează între rău şi mai rău. Dacă prima de risc nu scade, costul în creştere al datoriei va devora orice manevră a politicii publice. Recuperarea este deja dificilă cu o diferenţă a datoriei superioară celor 100 de puncte de bază; cu 400 este imposibil să ieşi din blocaj, să creezi locuri de muncă şi să scazi în mod semnificativ şomajul.
Un răspuns ortodox (sugerat de FMI) ar fi să prezinte Europei şi pieţelor o tăiere de buget suplimentară, în jurul a 2% din PIB. Dar această decizie ar avea unele efecte asupra creşterii echivalente strangulării produse de excesiva creştere a costurilor financiare. Ar însemna să renunţe la recuperare în următorul cincinal.
Zarurile au fost aruncate. Şi, în faţa eşecului formulelor mai ortodoxe, este nevoie să căutăm noi drumuri, cum ar fi o acţiune hotărâtă şi imediată a BCE (cumpărare masivă a datoriei spaniolă şi italiană) şi acceptarea unei datorii europene care să înlocuiască datoriile naţionale.
Zona euro
Remediul nu va fi valabil prea curând
Confruntate cu posibilitatea răspândirii crizei din zona euro în Spania, Italia şi Cipru, “guvernele din zona euro îşi accelerează eforturile pentru a susţine fondul de salvare de 440 de miliarde de euro”, scrie Financial Times. Pe 21 iulie, “au fost de acord să acorde FESF (Fondul European pentru Stabilitate Financiară) posibilitatea de a cumpăra din nou obligaţiunile guvernelor lovite de criză pe pieţe, să le ofere linii de credit pe termen scurt şi lichidităţi pentru a ajuta la recapitalizarea băncilor suferinde”. Cu primele de risc spaniole şi italiene aflate în creştere, “posibilitatea de a răscumpăra obligaţiuni spaniole şi italiene la preţuri reduse ar putea fi o cale pentru a ajuta la stabilizarea pieţelor”.
“Şi totuşi diplomaţi şi oficiali europeni au recunoscut că va fi nevoie de săptămâni - şi posibil de luni – înainte ca noile puteri ale FESF să se pună în practică”, notează FT, scriind că oficiali din zona euro îşi accelerează munca pentru a produce un document de fixare în acest sens. Textul final va trebui apoi “să fie semnat de cele 17 guverne din zona euro, şi apoi supus unui proces de ratificare care include aprobarea din partea parlamentelor în majoritatea acestor ţări”.
