Duminică 6 mai 2012. Nicolas Sarkozy tocmai a fost reales preşedinte al Republicii cu 69,3% din voturi faţă de 30,7% pentru adversarul său, Marine Le Pen, patroana Frontului Naţional (FN)

Este ora zece seara, la sediul central al Uniunii pentru o Mişcare Populară, partidul câştigătorului. Acesta şi-a întrunit apropiaţii, aleşii majorităţii, capii partidului. Atmosfera nu este totuşi voioasă. La alegerile legislative din iunie, toată lumea se aşteaptă la un val socialist şi frontist. Rareori o victorie a avut un gust atât de amar.

Încadrat de doi bodyguarzi, ambasadorul Statelor Unite, Charles Rivkin spintecă gloata până la preşedinte. Apoi, cei doi bărbaţi se îndepărtează.

O oră mai târziu, în faţa apropiaţilor săi, preşedintele scoate din buzunar o foaie de hârtie A4 împăturită şi o pune pe masă fără un cuvânt. Pe fotocopia de proastă calitate se întind pe cincisprezece centimetri pe nouă trăsăturile lui Konrad Adenauer şi formele unghiulare ale Cancelariei Federale.

"Domnilor, vă prezint noua marcă germană. Câteva milioane din aceste bancnote se vor îngrămădi în curând în depozitele unei imprimerii din Mecklenburg. Ambasadorul Rivkin este categoric : germanii vor începe din nou să-şi imprime propriile lor bilete", lansează apoi preşedintele. O tăcere de plumb cade pe adunare, pe care în cele din urmă o sparge preşedintele. "Iată cuvânt cu cuvânt ceea ce mi-a spus Rivkin, reia preşedintele. Citez: ‚Dacă naţionaliştii din CDU şi liberalii provoacă alegeri anticipate şi obţin majoritatea, putem începe numărătoarea inversă. Apoi moneda euro se va prăbuşi în mai puţin de şase luni’. Nebunii ăştia sunt pe cale să pună în aplicare programul Marinei Le Pen. Contra ei mă puteam lupta. Dar acolo ! Ce vreţi să fac ? Liberali, catolici şi socialişti ! Şi mai ce ? Mi-au trebuit cinci ani înainte să o pot atinge pe Angela pe umăr fără ca ea să tresară. Nu văd cum aş putea să inversez tendinţele de vot germane cu o învârtitură de baghetă magică", se enervează acesta. "Adevărat sau fals, dacă se află, euro-ul se va prăbuşi. Iar noi, vom pierde controlul. Şi nu numai un pic. Ci în întregime. Eu nu doresc nimănui să aibă de gerat o astfel de mizerie. Şi în niciun caz mie, continuă preşedintele. Obama îşi joacă şi el realegerea pe chestia asta. Dacă îşi asumă riscul să ne spună, înseamnă că are un motiv".

Dacă ceea ce spune Rivkin este adevărat, dacă într-adevăr cancelarul poate fi răsturnat înainte de alegerile din toamna anului 2013 de o brigadă de deputaţi euro-separatişti, atunci preşedintele nu are de ales, pentru a salva moneda europeană, decât să ofere garanţii "prietenei sale" Angela.

Vineri 11 mai 2012. Ora 14. Aşezat la laptopul său, corespondentul Irish Times răsfoieşte uriaşul dosar al revistei presei europene pregătit zilnic de către Comisie. În cele din urmă, pică depeşa mult-aşteptată: "În opinia Curţii Constituţionale germane, mecanismul de stabilitate al monedei euro încalcă suveranitatea bugetară a Parlamentului... Judecătorii consideră că legea din 21 decembrie 2011 ratificând noul articol 136 din Tratatul de de la Lisabona şi tratatul internaţional creând un mecanism permanent de stabilitate financiară sunt parţial în contradicţie cu Constituţia Federală", citeşte Charles Leesbey pe ecranul său.

"- Ai văzut, Charles?, îl întreabă vecinul său de la El Pais.

- Văd.

- Vor să arunce tot în aer sau ce?

- Poate.

- L-ai întâlnit pe Kerber, tipul care a depus plângere?

- L-am intervievat anul trecut la Berlin. Dar ziarul meu nu a vrut să publice nimic. Îl considerau 'prea marginal'".

Raţionamentul lui Markus Kerber, profesor de finanţe publice de la Technische Universität şi al celor cincizeci de reclamanţi asociaţi sub umbrela Europolis-ului a fost foarte simplu. În noaptea din 9-10 mai 2009, atunci când a fost încheiat acordul cu privire la Grecia, UE a devenit un stat al excepţiei, a încetat a mai fi un stat de drept. "Consimţământul german la europenizarea monedei" a fost trădat. Europa s-a transformat dintr-o uniune de drept într-o uniune de transfer, financiar desigur. Acest act de "solidaritate", un termen pe care îl contestă profesorul, era un "cec în alb", semnat de către contribuabilul german.

"Recursul nostru este cel împotriva încălcării drepturilor fundamentale, de proprietate şi de participare democratică", declarase Kerber lui Leesbey. Şi se baza în întregime pe încălcarea suveranităţii bugetare a Bundestag-ului. Subiectul era pertinent, şi nu numai în Germania. În acele vremuri de restrişte bugetară, deputaţii olandezi sau francezi se sfâşiau pentru câteva mii de posturi de funcţionari sau pentru supravieţuirea câtorva spitale în timp ce guvernele lor făgăduiau miliarde sau sute de milioane de euro pentru ajutorarea Greciei sau Portugaliei.

Kerber a câştigat în cele din urmă, gândeşte Leesbey atunci când bip-ul unui SMS emană din telefonul lui mobil:

++ Reuniune extraordinară Ecofin sâmbătă 12. Sosiri de la ora 11. Briefing de context vineri ora 18 ++

Pentru a nu ştiu câta oară îşi va petrece weekend-ul la Justus Lipsius, în faţa ecranului său.

Va urma…