Noaptea din 17-18 mai 2012. Un nou summit extraordinar al şefilor de stat şi de guvern ai celor Douăzeci şi Şapte a fost convocat pentru a pansa rănile zonei euro. În ciuda orei târzii, Sala Justus Lipsius, sediul Consiliului, foşneşte de clinchetul tastaturilor. Câţiva ziarişti muşcă din nişte sandvişuri stropşite, cu picioarele pe mesele lor. Alţii înregistrează în faţa microfonului ştirea lor radio din ziua următoare.

"Brief SEC GEN acum sala FR 2.25". SMS-ul purtătorului de cuvânt francez a picat la o jumătate de oră după miezul nopţii. Prezenţa secretarului general al Elysée-ului, neobişnuită, semnalează gravitatea situaţiei.

Trecut de 1 noaptea, Xavier Musca ajunge în cele din urmă în sala 2.25. El trece de-a lungul rândurilor aglomerate şi se aşează pe un simplu scaun pliant în faţa şirului de jurnaliştilor însărcinaţi să-l urmărească pe şeful statului la fiecare pas. Feţele lor îi sunt cunoscute.

"Eu nu am de gând să vă fac exegeza deciziei din Karlsruhe. O cunoaşteţi la fel de bine ca mine. În esenţă, judecătorii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la suveranitatea fiscală a Parlamentului. În substanţă, va trebui ca deputaţii să voteze cu privire la măsurile de consolidare fiscală negociate de Comisia Europeană, BCE şi FMI cu fiecare ţară în cauză. Acesta este un subiect, aş spune, germano-nemţesc". Face o pauză şi apoi reia.

A doua lor cerere, de fapt, ne priveşte pe toţi. Curtea îşi face griji despre 'Ambiguitatea morală' creată de această plasă de siguranţă. Subiectul nu este nou. Decizia ne obligă să îl abordăm mai frontal decât a fost făcut până acum. Ne vom accelera deci lucrările. În săptămânile următoare, Klaus Regling, directorul general al fondului de stabilizare a monedei euro, Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare şi Mario Draghi, de la BCE, vor colabora cu autoritatea europeană de supraveghere bancară pe această temă. Eu nu vă pot divulga detaliile. Concluziile Consiliului, care urmează să fie publicate mâine, vor confirma doar crearea 'Clubului de la Kirchberg'.

Kirchberg, regatul judecătorilor comunitari şi cea mai mare spălătorie a finanţelor mondiale, gândeşte Leesbey. Pe platoul cu acelaşi nume, adiacent oraşului Luxemburg, se întinde într-adevăr din 1960 silueta întunecată a Curţii de Justiţie din Luxemburg. Mai recent, o serie de mici firme de contabilitate şi sucursale ale băncilor europene specializate în gestionarea bogăţiei şi-au instalat acolo birourile lor din sticlă şi oţel. Tot acolo s-a instalat şi fondul european destinat stabilizării monedei euro începând din vara anului 2010.

Care va fi mandatul acestui club ? a întrebat un reporter

- Elaborarea unei proceduri de restructurare sau de incapacitate de plată care să poate implica toţi creditorii, publici şi privaţi.

- Ce gândeşte preşedintele BCE, Mario Draghi, de toate acestea?

- Va trebui să-l întrebaţi. Dar sunt convins că Banca Centrală Europeană va participa în mod constructiv.

De fapt bancherul central era cât se poate de furios şi nu ascunsese acest fapt. Un an mai devreme, atunci când se discutase, într-o reuniune chipurile secretă în Luxemburg, posibilitatea de a scoate Grecia din zona euro, predecesorul său trântise uşa.

Dar de a doua zi după falimentul Lehman Brothers, pe 15 septembrie 2008, Comisia Europeană era presupusă să lucreze la cum a pune o bancă în stare de faliment fără a scufunda tot sistemul. La momentul respectiv deci muncea de trei ani şi jumătate. Şi abia avansase.

În sala de presă, numeroase mâini sunt încă ridicate. Corespondentul unui cotidian francez, autor al unui blog celebru, ia la rândul său cuvântul:"Deci în definitiv, pentru a proteja suveranitatea Parlamentului German, extindeţi această suveranitate la bugetele celorlalte ţări europene. Şi chiar credeţi că aceste ţări vor înghiţi găluşca? Nu vă e teamă că ceea ce este considerat indispensabil în ochii Constituţiei germane este incompatibil cu cele ale Spaniei, Greciei sau Portugaliei?

- Vă las liber în interpretările dumneavoastră.

- Şi aceste lucrări ale Clubului de la Kirchberg ar putea ajunge la concluzia că este necesar pentru cutare ţară să iasă, fie chiar şi temporar, din zona euro, aşa cum sugerează unii în Germania?

- Nu aceasta este ideea".

Este trecut de ora două dimineaţa. Secretarul general pleacă cum a venit, fără dosare sau note. Numai cu cearcăne ceva mai întunecate. În timp ce sala se goleşte penibil, Leesbey se întoarce spre vecina sa.

"Crezi că vor calma pieţele cu chestia asta? – Pieţele, nu, Bundestag-ul, poate".

Va urma